ICCJ. Decizia nr. 1921/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1921/2010
Dosar nr. 5820/2/2008
Şedinţa publică de la 16 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3134 din 18 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardiv formulată, acţiunea formulată de reclamantul H.F.I., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., prin care solicita anularea hotărârii acestuia din 08 iulie 2008 .
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, reţinând, în esenţă, că aceasta a fost introdusă peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (8) şi 9 din O.G. nr. 137/2000.
2. Recursul declarat de H.F.I.
Împotriva sentinţei Curţii de apel, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul H.F.I., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi art. 3041C. proc. civ.
Recurentul a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă întrucât dispoziţiile cuprinse în art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 6 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale.
Ca urmare, consideră că termenul de 15 zile, în interiorul căruia pot fi atacate hotărârile adoptate de pârât, nu îi este aplicabil în speţă reglementarea fiind confuză, de natură a împiedica accesul liber la justiţie.
3. Procedura în faţa Înaltei Curţi
La data de 17 aprilie 2009, recurentul printr-un memoriu intitulat „Completare la cererea de recurs” a invocat şi neconstituţionalitatea art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008.
Prin încheierea pronunţată la data de 15 mai 2009, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, respingând totodată cererea de sesizare în privinţa art. 5 din O.U.G. nr. 75/2008, text care nu are legătură cu obiectul recursului.
Referitor la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut că aspectele indicate de recurent în motivarea excepţiei nu relevă critici de neconstituţionalitate, ci de aplicabilitate la cazul concret a termenelor şi condiţiilor instituite prin această normă legală.
4. Decizia Curţii Constituţionale
Prin Decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
În considerentele instanţei de control constituţional s-a reţinut că norma incriminată este constituţională întrucât data de la care curge termenul de 15 zile rezultă din coroborarea alin. (8) şi (9) ale art. 20 din aceeaşi ordonanţă, hotărârea fiind comunicată părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi producând efecte de la data comunicării, ea putând fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
De asemenea, Curtea Constituţională a arătat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, iar în cazul concret acesta a respectat dispoziţiile art. 16, art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală cât şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs, precum şi potrivit art. 3041C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de Curtea de apel este legală.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, Hotărârea din 8 iulie 2008 a C.N.C.D. prin care această autoritate de stat autonomă a constatat că faptele sesizate - ce vizau o pretinsă discriminare din punct de vedere salarial, între consilierii juridici angajaţi în sistemul public şi cei din sistemul privat - nu intră în sfera sa de competenţă.
Hotărârea atacată a fost comunicată recurentului la data de 25 august 2008 (data poştei, fila 9, verso, dosar Curtea de apel), aceasta formulând cerere de chemare în judecată la data de 29 septembrie 2008 (data poştei, fila 17, verso, dosar Curtea de apel).
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (8) - (10) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare:
„8) Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.
(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.
(10) Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu”.
Interpretând coroborat dispoziţiile legale citate se desprinde în mod necesar concluzia că hotărârile pronunţate de C.N.C.D. în materia examinată pot fi atacate la curtea de apel competentă în termen de 15 zile de la comunicare.
De altfel, având în vedere natura administrativ jurisdicţională a hotărârii atacate, natură dedusă din modul în care este reglementată procedura în faţa C.N.C.D., confirmată prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale (de ex. Decizia nr. 997/2008 şi Decizia nr. 1096/2008), aplicând dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, se ajunge, de asemenea, la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitoare la obligativitatea plângerii prealabile invocate de recurent.
Pretinsa neclaritate şi lipsă de previzibilitate a normelor analizate, susţinute de recurent pentru a justifica întârzierea în formularea acţiunii judiciare nu pot fi reţinute, pentru argumentele deduse din considerentele Deciziei nr. 1494 din 10 noiembrie 2009 a Curţii Constituţionale, prezentată la pct. I.4 din decizie.
În plus, recurentul nu este un destinatar oarecare al normelor legale examinate, ci un destinatar avizat prin prisma pregătirii sale profesionale, el îndeplinind funcţia de consilier juridic şi, prin aceasta, fiind într-o mai mare măsură abilitat să le desluşească sensul.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul H.F.I. împotriva sentinţei nr. 3134 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1919/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1947/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
