ICCJ. Decizia nr. 5136/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5136/2010
Dosar nr.8212/2/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii P.C.F., P.R.A., G.N.A. şi B.G.N., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi recunoaşterea dreptului salarial de 50% pentru spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin actul administrativ atacat s-a dispus suspendarea plăţii dreptului salarial de 50% reprezentând spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat, în principal, respingerea acţiunii reclamanţilor ca lipsită de obiect, întrucât în temeiul Legii nr. 330/2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a acordat un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5% şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1186 din 9 martie 2010, a admis în parte, acţiunea formulată reclamanţii P.C.F., P.R.A., G.N.A. şi B.G.N., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat Ordinul nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingând capătul doi al acţiunii ca inadmisibil.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în aplicarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile obţinute de către reclamanţi, în privinţa drepturilor salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, pârâtul a emis Ordinul de salarizare colectiv nr. 526 din 3 martie 2009 prin care, începând cu data de 1 martie 2009, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT şi Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, judecătorii, beneficiază de un spor de 50%, calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, iar la data de 2 iulie 2009 a emis Ordinul colectiv nr. 1472, prin care a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 526/2009 şi implicit a acordării sporului salarial acordat.
Ordinul atacat a fost emis în temeiul OUG nr. 71/2009, act normativ care se referă la plata eşalonată a drepturilor salariale restante, restanţă ce a fost cuantificată, stabilindu-se un termen pentru achitarea ei, caz în care plata eşalonată nu poate să privească salariile ce ar fi plătite în prezent şi în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume nu sunt restante şi nici cuprinse în cele vizate de OUG nr. 71/2009.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că nelegalitatea ordinului contestat emis la data de 2 iulie 2009 constă în faptul că s-a aplicat în mod retroactiv, fiind astfel evident prejudiciul reclamanţilor ce aveau o speranţă legitimă cu privire la valoarea patrimonială pe care urmau să o primească, iar potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, drepturile salariale ale magistraţilor nu pot fi suspendate sau diminuate decât în cazurile prevăzute de această lege şi nicidecum printr-un act cu forţă juridică inferioară, cum s-a procedat în speţă.
Cu privire la cererea de recunoaştere a dreptului salarial de 50% pentru spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a apreciat că este inadmisibilă, în raport de împrejurarea că acest spor a fost deja consfinţit prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, precum şi prin Ordinul iniţial de salarizare nr. 526 din 3 martie 2009.
4. Recursul exercitat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, pârâtul a declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că actul contestat a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, caz în care reclamanţii nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor, în raport cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, pentru că plata sporului urmează să se facă în condiţiile OUG nr. 71/2009, iar în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice, cele două instituţii se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.
Recurentul-pârât a mai arătat că cele două acte nu a fost emise cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputându-i-se imputa lipsa fondurilor necesare, câtă vreme Ministerul Finanţelor Publice nu a suplimentat şi a refuzat alocarea sumelor necesare plăţii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, acordat prin hotărâri judecătoreşti.
În fine, recurentul a susţinut că, în temeiul Legii nr. 330/2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2777 din 17 noiembrie 2009, potrivit căruia în perioada 12 noiembrie 2009 - 31 decembrie 2009 procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora, beneficiază de un spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi un spor de confidenţialitate de 5% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, astfel încât acţiunea este neîntemeiată pentru perioada ulterioară datei de 12 noiembrie 2009.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Referitor la excepţia lipsei de interes invocată, instanţa de control judiciar reţine că reclamanţii justifică folosul practic urmărit prin promovarea prezentei acţiuni, astfel că această excepţie apare ca neîntemeiată.
Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat nu numai conformitatea actului administrativ cu legea, ci şi existenţa unei vătămări produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, în lipsa căreia nu poate fi aplicată sancţiunea anulării.
Prin urmare, chiar dacă Ordinul nr. 1472/02 iulie 2009 a fost anulat prin mai multe hotărâri judecătoreşti, reclamanţii justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor şi intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată, cel puţin pentru perioada cuprinsă între data emiterii şi data anulării ordinului şi deciziei ce formează obiectul litigiului.
Pe fondul cauzei, în acord cu hotărârea primei instanţe, reţine că OUG nr. 71/2009 reglementează procedura de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009.
În speţă, hotărârile judecătoreşti de acordare a sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligaţia de plată a unei anumite sume în favoarea reclamanţilor, în sensul prevederilor actului normativ, ci un drept al reclamanţilor la acordarea sporului respectiv.
Totodată, reţine că este de necontestat caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie şi dispune suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plăţii sporului în litigiu, realizând, altfel supus, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanţilor aferente muncii prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.
În acelaşi context, reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeaşi lege şi în privinţa actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, ordinul contestat trebuia să fie elaborat şi emis cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, republicată, care consacră principiul neretroactivităţii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.
Instanţa de control judiciar apreciază astfel că prin emiterea actului administrativ contestat, cu nesocotirea principiului neretroactivităţii, se aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice, cuprins în toate articolele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care a fost consacrat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie, a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.
Înalta Curte reţine că, prin emiterea actului administrativ cu încălcarea principiului retroactivităţii şi a principiului securităţii raporturilor juridice, autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanţilor de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, în cuantumul previzionat la sfârşitul lunii iunie.
Cât priveşte invocarea de către recurent a prevederilor Legii nr. 330/2009, instanţa de control judiciar apreciază că este lipsită de relevanţă, pentru că legalitatea actelor administrative atacate se verifică la momentul emiterii lor şi nu poate fi validată de reglementări emise sau adoptate la un moment ulterior.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Sentinţei nr. 1186 din 9 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5420/2010. Contencios. Comunicare informaţii... | ICCJ. Decizia nr. 2064/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
