ICCJ. Decizia nr. 2070/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2070/2010
Dosar nr. 653/64/2009
Şedinţa publică din 22 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.I. a chemat în judecată Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor solicitând admiterea cererii de suspendare a efectelor Ordinului din 24 august 2009 emis de pârâtă prin preşedinte, cu privire la eliberarea din funcţia de director coordonator al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de anulare a actului respectiv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că suspendarea executării actului administrativ atacat se impune cu necesitate, întrucât o continuare a efectelor acestora îi produce o pagubă iminentă, fiind îndeplinită şi condiţia referitoare la cazul bine justificat.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 125/F din 26 octombrie 2009 a admis acţiunea reclamantului dispunând suspendarea efectelor ordinului din 24 august 2009 emis de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce formează obiectul dosarului nr. 652/64/2009 al Curţii de Apel Braşov, ce are ca obiectul anularea ordinului susmenţionat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că suspendarea efectelor ordinului se impune, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă dubii cu privire la legalitatea acestuia. De asemenea, condiţiile cumulative referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă au fost probate prin actele depuse la dosar de reclamant, în susţinerea cererii de suspendare.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi depunând înscrisuri în susţinerea recursului.
Prin cererea de recurs recurenta a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se arată că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin sentinţa recurată s-a dispus suspendarea executării ordinului din 24 august 2009 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii având ca obiect anularea acestuia deşi reclamantul a solicitat suspendarea executării acestui ordin până la soluţionarea pe fond a cererii în anulare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se menţionează că instanţa de fond nu a adus niciun argument pentru respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare, astfel că motivarea este lacunară.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că soluţia instanţei de fond este greşită fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Se susţine, în esenţă, că în speţă nu a fost dovedit cazul bine justificat şi paguba iminentă astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Referitor la condiţia cazului bine justificat se arată că reţinerea primei instanţe în sensul că la baza ordinului a cărui suspendare s-a solicitat nu a stat un act de control în adevăratul sens al cuvântului, ci un set de întrebări este eronată, întrucât nota din 28 august 2009 ce a stat la baza emiterii ordinului a fost încheiată în urma unui control efectuat de Corpul de Control al Preşedintelui A.N.S.V.S.A., ocazie cu care au fost constatate o serie de deficienţe. De asemenea, se susţine că toate celelalte argumente ale instanţei de fond cu privire la dovedirea cazului bine justificat nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se solicită, nefiind prezentate dovezi de nelegalitate evidente.
În ceea ce priveşte paguba iminentă se arată că instanţa de fond nu a motivat în nici un fel existenţa acesteia, iar reclamantul nu a făcut dovezi referitoare la existenţa unei pagube grave, dificil de reparat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speţă, motivele invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.
După cum se constată, prima instanţă, soluţionând cererea de suspendare a intrat în cercetarea fondului în ceea ce priveşte legalitatea ordinului din 24 august 2009, fapt de altfel nepermis, întrucât cererea de chemare în judecată are un alt obiect, respectiv suspendarea actului administrativ.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat" deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea ordinului din 24 august 2009.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată faptul că instanţa de fond nu a analizat în niciun fel această condiţie. Simpla afirmaţie din considerente în sensul: „condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente au fost probate prin actele depuse la dosar de reclamant în susţinerea cererii de suspendare" nu poate conduce la concluzia că prima instanţă a motivat şi argumentat îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă care nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.
Intimatul-reclamant nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât instanţa de fond, aşa cum s-a reţinut, nu a indicat prin considerentele hotărârii motivele pe care aceasta se întemeiază în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente şi nici nu a analizat apărările formulate de recurenta-pârâtă prin întâmpinare, instanţa de recurs apreciază că în cauză poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se apreciază că acesta este nefondat,întrucât instanţa de fond nu a acordat mai mult decât s-a cerut. După cum se constată, s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată suspendarea efectelor ordinului din 24 august 2009 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce are ca obiect anularea acestuia, în temeiul art. 14 şi art. 15 Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Pe de altă parte, suspendarea executării actului administrativ menţionat, în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare se poate dispune până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Având în vedere toate considerentele pentru care s-au apreciat ca fiind fondate motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 125/F din 26 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2049/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2129/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
