ICCJ. Decizia nr. 2093/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2093/2010
Dosar nr. 1881/102/200.
Şedinţa publică din 23 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea formulată reclamantul P.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii U.M. MAPN Direcţia Financiar Contabilă Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a se constata faptul că în calitate de Şef al Comunicaţiilor (şi cu securitatea reţelelor şi cifru 15%) din cadrul U.M. Lunca de Sus a fost îndreptăţit la plata indemnizaţiei de comandă până la momentul pensionării din data de 10 august 2006 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea intimaţilor la plata cu titlu de diferenţă de drepturi băneşti, respectiv indemnizaţie de conducere, a sumei de 8466 lei, cu dobânzi legale de la data neîncasării acestor sume până la plata lor efectivă.
Ulterior, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului ministrului apărării Naţionale nr. M3 din 18 ianuarie 2006.
Prin încheierea din 26 februarie 2009 Tribunalul Mureş a apreciat că de soluţionarea excepţiei de nelegalitate depinde soluţionarea acţiunii având ca obiect diferenţele salariale solicitate de reclamant, astfel că a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureş în vederea soluţionării excepţiei.
În faţa Curţii de apel, reclamantul a depus precizări la excepţia de nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 138/1999.
Ministerul Apărării Naţionale, prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate a Ordinului ministrului Apărării Naţionale nr.M3 din 18 ianuarie 2006, invocând excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, deoarece actul atacat este un act unilateral cu caracter normativ şi potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 doar actele cu caracter individual pot face obiectul excepţiei.
În al doilea rând s-a solicitat respingerea excepţiei ca lipsită de obiect deoarece ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 3 din 18 ianuarie 2006 a fost emis în temeiul art. 7 alin. (1) din OUG nr. 14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 389/2001. Această ordonanţă a fost abrogată prin art. 59 din Legea nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 13 din 29 ianuarie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate de Ministerul Apărării Naţionale, precum şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. M3 din 18 ianuarie 2006 emis de Ministrul Apărării Naţionale invocată de reclamantul P.C. în dosarul nr. 1881/ 102/2008 al Tribunalului Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate reţinând că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 sunt în sensul posibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a unui act normativ oricând, deci implicit şi pe calea unei excepţii, ca mijloc de apărare.
Instanţa de fond a respins şi cea de-a doua excepţie prin care se susţinea că actul atacat este rămas fără obiect, reţinând că, în speţă, nu se pune în discuţie modul de aplicare al ordinului, ci legalitatea lui, iar ordinul se referă la o funcţie pe care reclamantul a deţinut-o şi în raport de care solicită anumite drepturi băneşti.
Analizând, pe fond, excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M3 din 18 ianuarie 2006, s-a reţinut că acest text de lege nu are nicio legătură cu motivul de nelegalitate invocat şi anume nepublicarea ordinului, ci cu soluţionarea fondului litigiului de dreptul muncii.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat, potrivit căruia ordinul nu poate avea caracter retroactiv, instanţa a făcut distincţie între excepţia de nelegalitate, când analiza actului administrativ se face prin raportare la o dispoziţie dintr-o lege, şi excepţia de neconstituţionalitate, când analiza se face doar cu privire la anumite categorii de acte, prin raportare la o dispoziţie din Constituţia României.
Critica referitoare la faptul că dispoziţiile Ordinului atacat nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile care au ca atribuţii specifice de serviciu „funcţii de comandă" a fost respinsă şi instanţa de fond a reţinut că nu s-a invocat nici un text de lege în raport de care instanţa să poată analiza nelegalitatea actului sub acest aspect, deoarece analiza se poate face doar în raport de o dispoziţie legală care nu ar fi fost respectată.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea excepţiei de nelegalitate.
În motivele de recurs se arată că Ordinul M 3 din 18 ianuarie 2008 pentru modificarea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M5/2003 încalcă dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţii publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
S-a apreciat că dispoziţiile aceluiaşi ordin nu sunt corelate cu organigrama ministerului privind posturile care au ca atribuţii specifice de serviciu „funcţia de comandă".
În ceea ce priveşte retroactivitatea ordinului este criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu a aplicat prevederile constituţionale care instituie principiul neretroactivităţii legii deoarece Ordinul nr. M3 din 18 ianuarie 2006 este nelegal pentru că a fost emis la data de 18 ianuarie 2006 iar după aceea a fost comunicat prin ordin de zi la unităţile militare din subordine, iar la unitatea unde a lucrat reclamantul a fost primit în aprilie 2006, cu menţiunea că va fi pus în aplicare din luna iulie 2006.
De asemenea, se invocă faptul că ordinul nu a fost publicat anterior intrării sale în vigoare şi nu se cunoaşte data certă privind această intrare în vigoare, mai ales că a fost emis la 18 ianuarie 2006 şi a intrat în vigoare în luna ianuarie 2006, fiind astfel retroactiv.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.N. nr. M3 din 18 ianuarie 2006 pentru modificarea Ordinului M.A.N. nr. M5/2003 privind modificarea Normelor metodologice şi regulamentelor pentru aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională.
Acest ordin a fost emis la 18 ianuarie 2006 pentru aplicarea prevederilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 şi a intrat în vigoare în luna ianuarie 2006.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 „Ofiţerii care, potrivit prevederilor legale, îndeplinesc funcţia de conducere de: comandanţi, şefi sau locţiitori ai acestora, şefi de serviciu, de secţie şi de birou, precum şi asimilaţii acestora, în raport de răspunderea funcţiilor de conducere îndeplinite, de mărimea şi importanţa unităţilor sau compartimentelor, precum şi de ponderea muncii de conducere faţă de activitatea de execuţie pe care o realizează, beneficiază lunar de o indemnizaţie de comandă de 10-15% din solda de funcţie".
Alin. (2) al acestui articol, care a stat la baza emiterii ordinului a cărui nelegalitate este invocată, prevede că „Funcţiile pentru care se acordă indemnizaţia de comandă, mărimea concretă a procentului, precum şi normele de acordare şi de suspendare se stabilesc prin ordin al ministrului sau, după caz, al conducătorului instituţiei centrale, iar alin. (3) prevede că „Indemnizaţia se acordă de la data numirii în funcţiile cu drept la indemnizaţia de comandă şi încetează la data schimbării din funcţiile respective".
În raport de prevederile art. 12 din Legea nr. 138/1999 nu se poate considera că ordinul atacat ar fi nelegal pentru că în acest ordin au fost stabilite funcţiile pentru care se acordă indemnizaţie de comandă şi nu au fost încălcate normele legale în baza cărora a fost emis.
Nu va fi reţinută nici susţinerea recurentului că dispoziţiile ordinului atacat nu ar fi corelate cu organigrama ministerului pentru că nu s-a depus o asemenea organigramă care să facă posibilă constatarea şi, oricum, nu este indicat un text de lege care ar fi încălcat în acest fel pentru că nelegalitatea presupune încălcarea unei norme legale.
Celelalte aspecte invocate de recurent referitoare la situaţia sa nu constituie motiv de nelegalitate a ordinului atacat ci vor constitui motiv de analiză în faţa instanţei ce soluţionează fondul litigiului.
Referitor la nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, Înalta Curte constată că prin emiterea ordinului a cărei nelegalitate se invocă, nu se încalcă principiul neretroactivităţii.
Mai întâi, chiar dacă ordinul atacat nu a fost publicat anterior, nu înseamnă că acesta nu a intrat în vigoare.
Fiind un ordin ce vizează apărarea naţională sunt aplicabile prevederile art. 35 alin. (3) din HG nr. 50 din 13 ianuarie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, prevederi care statuează că nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I asemenea ordine.
Acest ordin a fost emis la 18 noiembrie 2006 şi a intrat în vigoare în aceeaşi lună, astfel că el nu are efect retroactiv, mai ales că fiind vorba de indemnizaţii de comandă ar urma să fie acordată pentru luna ianuarie 2006, în luna februarie 2006.
Nu prezintă importanţă faptul că în unitatea unde reclamantul şi-a desfăşurat activitatea acest ordin ar fi fost pus în aplicare începând cu luna iulie 2006 pentru că, chiar recurentul precizează că ordinul a fost comunicat prin ordin de zi la unităţile militare din subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
Vor fi respinse şi criticile din recurs potrivit cărora instanţa de fond nu a analizat motivul de necorelare a prevederilor ordinului cu organigrama ministerului şi a unităţilor din subordine deoarece instanţa de fond a respins aceste susţineri, arătând că nu a fost invocat nici un text de lege în raport de care instanţa să poată analiza nelegalitatea actului.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.C. împotriva sentinţei civile nr. 13 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2092/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2097/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
