ICCJ. Decizia nr. 2126/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2126/2010
Dosar nr. 2694/2/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2412 din 5 iunie 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.Ş., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi a obligat pe acesta din urmă să primească de îndată cererea şi actele reclamantului pentru redobândirea cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil; a anulat totodată, ca netimbrat, capătul de acţiune având ca obiect obligarea pârâtului la plata de daune morale şi la obligat pe acesta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 104,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că reclamantul este cetăţean al republicii Moldova care şi-a exprimat intenţia de redobândire a cetăţeniei române, în temeiul art. 10 din Legea nr. 21/1991, sens în care, la data de 9 ianuarie 2009 a formulat o primă cerere către S.C.A.R. la Chişinău, solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii şi actelor necesare, primind răspuns, prin adresa nr. G5-1/P/275 din 29 ianuarie 2009, în sensul că, datorită numărului mare de solicitări şi a spaţiilor limitate în care Ambasada îşi desfăşoară activitatea, reclamantul urmează a fi programat şi înştiinţat prin invitaţie pentru depunerea cererii, cererea similară din data de 9 februarie 2008, privind acelaşi răspuns prin adresa nr. G5-1/P/418 din 20 februarie 2009.
A mai reţinut instanţa că, în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 21/1991, precum şi ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 cererea reclamantului, privind redobândirea cetăţeniei române trebuia primită pe loc şi înaintată de îndată comisiei pentru cetăţenie întrucât dispoziţiile legale mai sus menţionate nu reglementează o procedură precum cea derulată de pârât.
Ţinând seama totodată de faptul că modificările aduse Legii nr. 21/1921, prin introducerea art. 12 alin. (3), au prevăzut posibilitatea programării unui număr de 30.000 de dosare pe an, în cazul în care numărul solicitărilor depăşeşte capacitatea de procesare, instanţa de fond a apreciat că, pe de o parte, pârâtul nu a făcut dovada unei asemenea situaţii excepţionale, iar pe de altă parte, că termenul de cinci luni care a trecut de la formularea cererii (7 ianuarie 2008) nu poate fi considerat rezonabil în accepţiunea art. 10 din C..E.C., ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul solicitând ca, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greşită a legii deoarece intimatului i s-a răspuns, în sensul că solicitarea acestuia va fi soluţionată favorabil la momentul procesării cererilor similare şi a arătat că nu se poate constatat refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unei culpe administrative, fără a avea în vedere situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.
Modificarea hotărârii atacate şi respingerea, ca nefondată, a acţiunii, a fost solicitată şi faţă de împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată nu era îndeplinită condiţia depăşirii unui termen rezonabil de soluţionare a cererii, învederându-se că noţiunea de termen rezonabil nu este sinonimă celei de termen scurt ci se raportează la toate circumstanţele cauzei, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa C.E.D.O., din care au fost menţionate mai multe decizii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Prin răspunsurile comunicate reclamantului, se constată că M.A.E., prin S.C.A.R. în Republica Moldova, a respectat dispoziţiile ar. 8 din OG nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Nemaifiind dovedită încălcarea dreptului de petiţionare al reclamantului reglementat de art. 51 din Constituţie şi art. 8 din OG nr. 27/2002, se constată că, în mod greşit, s-a reţinut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluţionarea cererii în termen legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererii formulate de reclamant, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absenţa unei prevederi derogatorii în materie de cetăţenie.
De asemenea, nu se poate constata existenţa în cauză a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Răspunsul comunicat reclamantului exprimă dimpotrivă voinţa ministerului pârât de a–i rezolva cererea de redobândire a cetăţeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condiţiile concrete de care dispun autorităţile române pentru înregistrarea şi procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetăţenie din Ministerul Justiţiei, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 Legea nr. 21/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Faţă de data şi conţinutul răspunsului comunicat reclamantului se constată că până la formularea acţiunii în justiţie, 6 februarie 2009, nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din C.E.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Conform acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Elementele de fapt ale situaţiei expuse anterior nu justifică aprecierea depăşirii termenului rezonabil pentru examinarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române şi solicitarea examinării cererii sale cu prioritate faţă de cererile similare depuse la aceeaşi dată este lipsită de temei legal şi contrară dispoziţiilor art. 5 din C.E.C., care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.
Reclamantul a susţinut neîntemeiat că i-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetăţeniei române, dat fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 10/1 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, nefiind dovedite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de M.A.E., va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 2412 din 5 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge, ca nefondată, acţiunea reclamantului M.Ş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2121/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2128/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
