ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1885/2010
Dosar nr. 6522/2/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3052 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului pentru redobândirea cetăţeniei române şi actele aferente, în termen de 3 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
A obligat pârâtul la 1000 lei daune morale şi la 883 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea C.E.C. există obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, în speţă nefiind vorba doar de refuzul de a soluţiona o cerere, ci de refuzul de primire a unei cereri.
A mai reţinut instanţa de fond că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E., referitoare la numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spaţiilor destinate primirii cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi a actelor necesare, având în vedere că soluţionarea acesteia se face de autorităţile române de pe teritoriul României, respectiv M.J.
A mai apreciat Curtea de apel că nu se poate considera că termenul rezonabil este incident doar în cazul cererilor pentru dobândirea cetăţeniei formulate de persoane care locuiesc pe teritoriul României, deoarece o astfel de distincţie nu este prevăzută de nici un text de lege.
S-a mai constatat şi că, prin Legea nr. 171/2009 se impune o modalitate de înregistrare a cererilor de redobândire a cetăţeniei române, care contravine dispoziţiilor art. 10 din C.E.C., ratificată prin Legea nr. 396/2002, în sensul în care stabilirea unei norme de 30.000 de cereri pe an, în condiţiile în care autoritatea pârâtă recunoaşte că sunt peste 350.000 de persoane în Republica Moldova care şi-au manifestat această intenţie, face ca cererea reclamantului să fie primită peste11 ani, astfel încât termenul de primire a unei astfel de cereri să nu mai fie rezonabil.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, prima instanţă a apreciat că reclamantul are o speranţă legitimă de dobândire a cetăţeniei române în raport cu dispoziţiile legale existente în România, iar pârâtul îl împiedică să îşi realizeze această speranţă, astfel încât, este evident că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, care trebuie reparat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.E.
Prin cererea de recurs s-a invocat ca motiv de nelegalitate care atrage modificarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se, în esenţă, că instanţa a interpretat greşit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi nefăcând aplicarea acestui text de lege prin raportare la data de 30 octombrie 2006 când s-a formulat prima scrisoare de intenţie s-a respins, în mod greşit, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, iar pe fondul cauzei s-a dat o dezlegare în contradicţie cu legislaţia în vigoare şi cu jurisprudenţa C.E.D.O. în privinţa determinării „termenului rezonabil" (Cauzele K.K. de la Grange, H. c/Olanda, P. c/ Grecia, C. c/ Italia).
În acest context, în opinia recurentului nu se justifică nici acordarea de daune morale intimatului - reclamant, atâta vreme cât nu s-a demonstrat în concret realitatea daunei, fie emoţională, fie o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, prin nesoluţionarea cererii reclamantului de programare pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetăţeniei române.
Prin întâmpinare, intimatul B.N. a solicitat menţinerea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, aceasta fiind temeinică şi legală sub toate aspectele la care se referă M.A.E. prin recursul declarat.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de autoritatea recurentă, a probatoriului administrat şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare:
Dezlegarea dată de judecătorul fondului excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârât, este corectă şi în acord cu prevederile Legii nr. 554/2004.
În condiţiile în care scrisoarea de intenţie datează din 30 septembrie 2006, iar atitudinea autorităţii pârâte prin Secţia Consulară de la Chişinău a fost una pasivă, motivată de incapacitatea de absorbţie a numărului extrem de mare al cererilor de acest gen, pârâtul recunoscându-şi obligaţia de soluţionare a cererilor, într-adevăr nu poate fi sancţionat reclamantul prin constatarea prescripţiei dreptului său de a acţiona în justiţie.
În privinţa cererii principale, constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii din 30 septembrie 2006 în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetăţeniei române, soluţia primei instanţe este de asemenea corectă, stabilindu-se că termenul de 3 ani scurs până la momentul declanşării demersului judiciar nu este unul rezonabil.
Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002 ) se face, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanţele concrete ale cazului.
În speţă, în funcţie de aceste circumstanţe, instanţa a stabilit şi a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecinţă aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului şi a actelor aferente în vederea redobândirii cetăţeniei române. Termenul de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii este justificat faţă de data scrisorii de intenţie, 30 septembrie 2006.
Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere pe speranţa legitimă pe care reclamantul o are în legătură cu redobândirea cetăţeniei române este una imprecisă, nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluţionarea cererii în discuţie şi nici modul în care s-a apreciat că suma de 1.000 lei reprezintă o compensare adecvată.
Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte în sensul înlăturării obligaţiei M.A.E. la plata daunelor morale către intimatul - reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 3052 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale formulate de B.N.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1883/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2072/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
