ICCJ. Decizia nr. 1883/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1883/2010
Dosar nr. 4419/2/2009
Şedinţa publică din 15 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3527 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.S., prin mandatar S.V., în contradictoriu cu pârâtul M.A.E. şi a obligat pârâtul să comunice reclamantului răspunsul la cererea din 23 martie 2009, cu privire la actele necesare şi să înregistreze cererea de redobândire a cetăţeniei române în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Cererea având ca obiect obligarea pârâtului la daune morale a fost respinsă, ca neîntemeiată, fiind obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi ale art. 12 din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române cu cele ale art. 10 din Legea nr. 396/2002 pentru ratificarea C.E.C. rezultă obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, transpunând în situaţia concretă principiul general al operativităţii activităţii administrative.
A mai reţinut instanţa de fond că legiuitorul român a statuat, cu caracter general, că cererile adresate autorităţilor publice se soluţionează în termen de 30 de zile, dacă legea specială nu prevede altfel.
În acest context, prima instanţă a constatat că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E., referitoare la numărul foarte mare de cereri, numărul limitat al spaţiilor destinate primirii cererilor, nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi a actelor necesare, aceste susţineri neputând fi opuse dreptului reclamantului de a obţine analiza pe fond a cererii sale într-un termen rezonabil.
A mai apreciat curtea de apel că, în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, astfel cum a fost completată de Legea nr. 171/2009, pârâtul nu a făcut dovada numărului cererilor înregistrate la oficiul consular şi nici dovada respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanţilor, iar dreptul suveran al statului român de a analiza aceste cereri raportat la condiţiile obiective în care activitatea în cauză se poate desfăşura, a suferit limitări prin chiar voinţa statului român care a ratificat C.E.C., fără a formula rezerve cu privire la aplicarea art. 10.
Instanţa de fond a concluzionat, în sensul că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la şapte luni de la data exprimării voinţei iniţiale, având în vedere şi timpul necesar desfăşurării celorlalte operaţiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, prima instanţă a apreciat că hotărârea de admitere a acţiunii formulate, urmare a constatării vătămării dreptului reclamantului, este în măsură să constituie o reparaţie a prejudiciului de ordin moral suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.E.
Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că abordarea situaţiei de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greşită, pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situaţiile la care se referă textele legale menţionate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui termen de soluţionare a cererilor de genul celei în discuţie prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poatefi asimilată încălcării unui termen rezonabil.
Sub acest ultim aspect recurentul a arătat că, potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., determinarea termenului rezonabil se face în funcţie de toate circumstanţele relevante fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza K.K. de la Grange).
Nu în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existenţa unui număr de peste 360.000 cereri de intenţie depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române la S.C.A.. în Republica Moldova este un fapt notoriu şi aprecierea de către judecătorul fondului a lipsei de probe în dovedirea concretă a activităţii desfăşurate la Chişinău în această materie este greşită atât sub aspect procedural cât şi al aprecierii exacte a situaţiei de fapt rezultate din actele existente la dosar.
Prin întâmpinare, intimatul A.S. a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate, trimiterea la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, mai exact la Decizia nr. 367 din 30 iunie 2009 pe care o consideră intimatul ca fiind cea mai bine motivată în materia dedusă judecăţii.
Examinând cauza prin prisma materialului probator administrat şi a normelor legale incidente în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiată critica adusă de recurent şi care se subsumează prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii promovate de reclamantul A.S.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, A.S. a formulat o scrisoare de intenţie/cerere de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române la data de 23 martie 2009, iar cererea de chemare în judecată a M.A.E. a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 mai 2009.
În mod greşit, instanţa fondului a considerat că, în speţa, de faţă este vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, sau de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în accepţiunea pe care legiuitorul a dat-o acestor sintagme [(art. 2 lit. i) şi h) din Legea nr. 554/2004)].
Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor întemeiate pe acest act normativ, iar potrivit art. 10 din C.E.C. (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 2002) fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Nici legiuitorul naţional şi nici art. 6 din C.E.D.O. nu explicitează noţiunea de termen rezonabil, astfel că judecătorului îi revine sarcina de a aprecia în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte asupra caracterului rezonabil în care se primesc, se înregistrează sau se soluţionează cererile de redobândire a cetăţeniei române.
În speţă, intervalul de timp scurs între data depunerii scrisorii de intenţie şi data sesizării instanţa de contencios administrativ este de aproape două luni şi nu poate fi calificat sub nicio formă ca fiind un termen nerezonabil.
Argumentarea instanţei de fond că până la momentul pronunţării sentinţei, termen de 7 luni de la data cererii de programare, pârâtul nu a dat nici un răspuns reclamantului - petent va fi motivată pentru că în tratarea acestei probleme s-a făcut abstracţie de materialul probator existent la dosar şi nu în ultimul de jurisprudenţa Curţii Europene de la Strasbourg care a statuat că noţiunea de termen rezonabil nu este sinonimă cele de termen scurt, fiind absolut necesar a se raporta la circumstanţele/împrejurările concrete ale cazului. În acest context trimiterile autorităţii recurente la Cauzele K.K. de la Grange c/Italia, H. c/Olanda, P. c/Grecia, C. c/Italia se dovedesc a fi pertinente.
Acest mod de abordare a fost de altfel suficient de bine explicat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 3527 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de A.S. ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1879/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 1885/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
