ICCJ. Decizia nr. 2167/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2167/2010
Dosar nr.3453/2/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu recurs
Prin Sentinţa civilă nr. 1905 din 6 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC "F.F." S.R.L. - Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanţa, şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 379 din 13 noiembrie 2008 şi a Deciziei de regularizare nr. din 19 septembrie 2008, emisă în baza procesului-verbal din 19 septembrie 2008, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
2. Cererea de recurs
Împotriva Sentinţei civile nr. 1905 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Constanţa, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea actelor administrative ce formează obiectul cauzei.
3. Hotărârea instanţei de recurs
La termenul de judecată din 28 aprilie 2010, în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii recursului, excepţie pe care instanţa urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea atacată cu recurs s-a dispus, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării următoarelor acte administrative: Decizia din 13 noiembrie 2008 şi Decizia de regularizare din 19 septembrie 2008 emisă în baza procesului-verbal din 19 septembrie 2008
Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".
Or, în cauză se constată că sentinţa recurată a fost comunicată recurentei la data de 11 noiembrie 2009 - aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a dosarului de fond - iar recursul a fost declarat la data de 18 noiembrie 2009 - data depunerii cererii la Oficiul Poştal, conform dosarului de recurs - în condiţiile în care ultima zi în care pârâta putea declara recursul era data de 17 noiembrie 2009, calculată conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 101 C. proc. civ.
În raport de cele mai sus reţinute, în temeiul art. 137 cu referire la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului şi va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de A.N.V., prin D.R.A.O.V. Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 1905 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V., prin D.R.A.O.V. Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 1905 din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 2169/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2163/2010. Contencios. Anulare act... → |
---|