ICCJ. Decizia nr. 2186/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2186/2010
Dosar nr. 1497/84/2009
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 586 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:
-a admis acţiunea formulată de reclamantul O.D.N., în contradictoriu cu pârâta RN P.R.;
-a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 şi a anexei care face parte integrantă din această decizie emisă de pârâtă, în sensul constatării nelegalităţii desfiinţării postului de director din cadrul direcţiilor silvice;
-a dispus anularea Deciziei nr. 652 din 26 mai 2009 emisă de pârâtă;
-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia publică de director al Direcţiei Silvice Sălaj-Zalău;
-a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului drepturile salariale lunare aferente funcţiei publice începând cu data de 26 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actele administrative contestate au fost emise pentru executarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, iar reclamantul a învestit instanţa în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004.
Deşi a fost învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OUG nr. 37/2009, Curtea de Apel a constatat, în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, că o atare procedură nu mai este necesară întrucât Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009, constatând că este neconstituţională legea de aprobare a respectivei ordonanţe de urgenţă.
Analizând cauza, în raport cu dispoziţiile art. 9 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de apel a reţinut că sunt nelegale actele administrative contestate, emise în executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât este înfrânt principiul legalităţii lor şi că, în temeiul art. 109 raportat la art. 106 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu art. 9 alin. (5) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a se dispune anularea actelor contestate, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a despăgubirilor egale cu drepturile salariale lunare aferente funcţiei publice începând cu data de 26 mai 2009 şi până la reintegrarea efectivă.
Împotriva sentinţei civile a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta RN P.R., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine, în esenţă, următoarele:
Acţiunea reclamantului este inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât nu a fost îndeplinită procedura prealabilă, anterior sesizării instanţei, în acest sens fiind şi practica în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa a dispus anularea actelor contestate având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, deoarece această decizie se referă la legea de aprobare, iar nu la OUG nr. 37/2009, ordonanţa de urgenţă respectivă a fost abrogată de OUG nr. 105/2009, iar Decizia Curţii Constituţionale are putere doar pentru viitor, astfel că nu este aplicabilă în cauză.
Mai susţine recurenta-pârâtă că instanţa şi-a depăşit atribuţiile prin faptul că a extins efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 şi asupra OUG nr. 37/2009, deşi nu a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe de urgenţă.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine că în mod eronat a reţinut Curtea de apel că Decizia nr. 257 din 24 aprilie 2009 ar fi fost emisă pentru executarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009, întrucât Decizia respectivă a fost emisă pentru executarea prevederilor art. 2 alin. (4) şi (5) din HG nr. 229/2009 privind reorganizarea RN P.R. şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, ulterior fiind emise: Decizia nr. 354 din 4 mai 2009, Decizia nr. 457 din 4 mai 2009 şi Decizia nr. 652 din 26 mai 2009.
Susţine recurenta-pârâtă că, în termenul ce i-a fost acordat prin Decizia nr. 652 din 26 mai 2009, intimatul-reclamant nu a optat pentru niciunul dintre posturile vacante existente care i-au fost puse la dispoziţie, iar prin cererile din 1 iunie 2009 şi 3 iunie 2009 a solicitat să nu se mai prezinte la serviciu începând cu data de 8 iunie 2009, cereri care au fost aprobate de conducerea regiei.
În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că Decizia nr. 652 din 26 mai 2009 a fost emisă cu respectarea termenului de preaviz şi a dreptului de opţiune, cu respectarea prevederilor art. 73 C. muncii şi ale art. 62 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că actele contestate au fost emise ca urmare a intrării în vigoare şi în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (11) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, potrivit cărora:
„(1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, care face parte integrantă din aceasta, precum şi adjuncţii acestuia, se desfiinţează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, funcţionarilor publici şi personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare.".
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/ 2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(…) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (…)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. 14 din OUG nr. 105/2009 (Moonitorul Oficial nr. 668 din 6 octombrie 2009) care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. 2, art. 4, art. 5, art. 8 şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, întemeiat şi legal a reţinut instanţa de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
Pentru aceste argumente, precum şi pentru cele arătate în continuare, urmează a fi respinse susţinerile recurentei-pârâte referitoare la faptul că:
Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 nu se referă la OUG nr. 37/2009. Înalta Curte are în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a reţinut şi a argumentat explicit în cuprinsul deciziei faptul că: „Prin OUG nr. 37/2009, aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea";
-ordonanţa de urgenţă respectivă a fost abrogată de OUG nr. 105/2009. Înalta Curte reţine că legalitatea actelor administrative contestate se analizează în raport cu dispoziţiile în temeiul şi în executarea cărora au fost emise, iar nu prin raportare la evenimente legislative ulterioare emiterii lor.
Răspunzând celorlalte critici din recurs, Înalta Curte reţine următoarele:
Susţinerea recurentei-pârâte referitoare la inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi primită, întrucât, îndeplinirea procedurii prealabile cu eventuala nesocotire a termenelor şi condiţiilor impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este de natură a conduce la o asemenea soluţie în cauze de natura celei de faţă. Sub acest aspect, se reţine că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor respective, în litigii cum este cel de faţă – în care este necontestat viciul de neconstituţionalitate ce afectează reglementările aplicabile în fond, iar jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti, în mod special a instanţei supreme, este de unitară şi constantă – trebuie să fie conformă cu principiul unei bune administrări a justiţiei şi cu principiul securităţii juridice, în sensul că exerciţiul efectiv al dreptului reclamantului de a beneficia de o judecată în fond a actului vătămător nu trebuie să fie condiţionată de o aplicare formală, excesiv rigidă, a dispoziţiilor cu caracter procedural. Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut că „normele naţionale privitoare la termenele în care pot fi exercitate anumite căi de atac urmăresc să asigure o bună administrare a justiţiei şi să respecte, în special, principiul securităţii juridice. Aşa fiind, o asemenea reglementare, ca şi aplicarea ei, nu trebuie să împiedice justiţiabilul să utilizeze calea de atac disponibilă. De asemenea, se impune ca, în fiecare caz în parte, să se aprecieze, la lumina particularităţilor unei proceduri eventuale în discuţie şi în funcţie de scopul şi obiectul art. 6 parag.1, forma de publicitate a unei hotărâri judiciare prevăzute de norma internă a statului în cauză" (C.E.D.O., Hotărârea din 8 decembrie 1983, Axen contra Germaniei).
Susţinerile referitoare la faptul că actele contestate nu ar fi fost emise în temeiul şi în executarea OUG nr. 37/2009, ci în temeiul şi pentru executarea prevederilor art. 2 alin. (4) şi (5) din HG nr. 229/2009 privind reorganizarea RN P.R. şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare, nu pot fi primite.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât în preambulul Deciziei nr. 257 din 24 aprilie 2009 (dosarul Tribunalului Sălaj), cât şi în preambulul Deciziei nr. 652 din 26 mai 2009 se precizează expres că cele două acte sunt emise „având în vedere OUG nr. 37/2009" şi „văzând adresa din 23 aprilie 2009 a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (…) prin care se dispune aplicarea prevederilor art. 3 din OUG nr. 37/2009".
Totodată, nu pot fi primite nici susţinerile din recurs referitoare la faptul că Decizia nr. 652 din 26 mai 2009 a fost emisă cu respectarea termenului de preaviz şi a dreptului de opţiune, cu respectarea prevederilor art. 73 C. muncii şi ale art. 62 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2008-2009, atâta timp cât, aşa cum a corect a reţinut instanţa de fond, legalitatea deciziei respective este afectată de viciul de neconstituţionalitate constatat cu privire la actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emisă Decizia.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, în cuantum de 1.500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de RN P.R. împotriva sentinţei civile nr. 586 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-pârâtă RN P.R. la plata către intimatul-reclamant O.D.N. a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2183/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2189/2010. Contencios → |
|---|
