ICCJ. Decizia nr. 2189/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2189/2010
Dosar nr. 2057/33/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC C.I.E. SRL - Cluj, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, şi, ca o consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 23255/PACRPT/MC.LO din 06 decembrie 2010, până la soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin actul administrativ în privinţa căruia se solicită a se dispune suspendarea executării s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 597.129 lei reprezentând taxă antidumping, TVA şi accesorii, reţinându-se de către organele vamale de control ulterior că în anii 2007, 2008 şi 2009 a efectuat o serie de operaţiuni vamale clasificând eronat produsele importate.
Pentru a dispune măsura suspendării executării, instanţa a reţinut că, potrivit art. 215 C. proCod Fiscal coroborat cu art.14 din Legea nr. 554/2004, este necesară îndeplinirea următoarele condiţii: depunerea/consemnarea unei cauţiuni, existenţa unui act administrativ fiscal, parcurgerea procedurii administrative prealabile, existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
A reţinut instanţa că reclamanta, cu respectarea dispoziţiilor art. 215 C. proCod Fiscal, a consemnat la dispoziţia instanţei cauţiunea în sumă de 60.000 lei aşa cum rezultă din actele depuse la dosar (filele 67-68).
Totodată, a reţinut instanţa că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) corelat cu art. 41 C. proCod Fiscal raportat la art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, Decizia contestată este un act administrativ fiscal, susceptibil a face obiectul cererii de suspendare grefată pe dispoziţiile art. 215 C. proCod Fiscal corelat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu referire la condiţia exercitării procedurii administrative prealabile, instanţa a reţinut că societatea a formulat contestaţie întemeiată formal pe dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal
In ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că, cel puţin în aparenţă, ar rezulta o stabilire greşită a stării de fapt cu prilejul controlului şi că este necesară o analiză aprofundată pentru corecta calificare a produselor în vederea stabilirii încadrări tarifare. Sub acest aspect, instanţa a avut în vedere că stabilirea legalităţii actului de control din perspectiva art. 100 din Codul Vamal al României ţine de soluţionarea contenciosului de legalitate. Cu privire la motivarea actului fiscal, instanţa, reţinând necesitatea informării persoanei vizate de actul administrativ, aşa cum rezultă din Principiul IV din Rezoluţia Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecţia individului în relaţia cu actele autorităţilor administrative, a avut în vedere faptul că cele reţinute prin Decizia contestată sunt contrazise atât de susţinerile reclamantei care afirmă că are licenţă emisă în condiţii legale de către autoritatea de resort, cât şi de memoriul tehnic depus la dosar (filele 59-62).
Cu privire la condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a reţinut că este considerabilă suma pe care societatea ar trebui să o plătească de îndată, voluntar, sau ulterior silit, în cel mai scurt timp, iar, raportat la aparenţa de ilegalitate a actului analizat, executarea de îndată a acestuia ar putea produce o pagubă în patrimoniul reclamantei, mai ales că iminenţa producerii acestui prejudiciu se datorează existenţei în derulare a unui număr considerabil de obligaţii decurgând fie din contracte individuale de muncă, fie din contracte comerciale, care, dacă nu ar putea fi îndeplinite, ar putea conduce la insolvabilitatea societăţii cu impact asupra bonităţii acesteia pe piaţă sau la insolvenţă, cu grave repercusiuni asupra fiinţei societare.
A mai reţinut instanţa că, în condiţiile date, executarea actului administrativ de îndată ar destabiliza justul echilibru prefigurat între interesul statului de a stabili şi percepe sumele de bani cu titlu de creanţă fiscală pe baza unor acte valabile şi interesul contribuabilului - societate comercială - care are dreptul să-şi păstreze patrimoniul afectat comerţului fără a fi prejudiciat prin acte de executare puse sub semnul aparentei nelegalităţii şi care nu are la îndemână o cale eficace de a întoarce executarea primind o reparaţie integrală, justă şi echitabilă faţă de prejudiciul încercat.
Împotriva sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
In esenţă, prin criticile din recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a motivat superficial îndeplinirea condiţiei referitoare la existenţa cazului bine justificat pentru a fi înlăturat caracterul executoriu ope legis al actului administrativ. In acest sens, recurenta-pârâtă susţine că prin actul contestat s-a precizat că încadrarea tarifară a fost realizată în baza actelor care emană chiar de la producătorul bunurilor - ţevi - cu respectarea normelor şi regulamentelor Comunităţilor Europene, iar memoriul tehnic avut în vedere de instanţă este întocmit de specialişti care nu sunt îndreptăţiţi să se pronunţe asupra unei încadrări tarifare şi ale căror afirmaţii sunt de ordin teoretic şi speculativ, astfel că nu pot răsturna prezumţia de legalitate a actului contestat.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu a arătat în concret în ce constă prejudiciul determinat şi nici caracterul iminent al acestuia.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC C.I.E. SRL - Cluj a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei Autoritatea Naţională a Vămilor, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei pronunţate de Curtea de apel.
Înainte de a proceda la analiza criticilor din recurs, în temeiul art. 137 C. proc. civ., instanţa de recurs va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei Autoritatea Naţională a Vămilor, reţinând că menţionarea eronată a acestei instituţii în debutul cererii de recurs nu poate fi privită ca reprezentând exercitarea de către această instituţie a căii de atac în prezenta cauză în care nu a figurat ca parte la soluţionarea litigiului în fond.
Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, în raport cu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Actul administrativ fiscal în privinţa căruia instanţa de fond a dispus suspendarea executării este Decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 23255/PACRPT/MC.LO din 06 decembrie 2010, emisă de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 597.129 lei reprezentând taxă antidumping, TVA şi accesorii, cu motivarea că în anii 2007, 2008 şi 2009 a efectuat o serie de operaţiuni vamale prin clasificarea eronată a produsele importate.
Conform dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, contribuabilul are dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare., dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
În cauză, intimata-reclamantă SC C.I.E. SRL - Cluj a făcut dovada depunerii cauţiunii în cuantumul stabilit de instanţă şi întemeiat Curtea de apel a reţinut că actul contestat este un act administrativ fiscal susceptibil a face obiectul măsurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
In cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.
Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
In cauză, instanţa de fond a constatat corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, reţinând, cu o motivare amplă şi detaliată, o aparenţă de nelegalitate legată de încadrarea tarifară a produselor (ţevi) importate, atât în raport cu susţinerile reclamantei, cât şi prin prisma probatoriului administrat, aparenţă care urmează a fi tranşată de instanţa învestită cu controlul de legalitate în fond al actului contestat. Astfel fiind, criticile din recurs, prin care recurenta-pârâtă pretinde instanţei învestite cu cererea de suspendare a executării să realizeze o analiză în concret a circumstanţelor cauzei şi a legalităţii actului şi să ignore orice elemente probante pe care persoana vătămată a înţeles să le producă în dovedirea aparenţei de nelegalitate, nu pot fi primite în limitele cadrului procesual al prezentei cereri.
Totodată, în privinţa pagubei iminente, Curtea de apel, în mod întemeiat şi oferind o argumentaţie elaborată, a reţinut că executarea de îndată a actului contestat ar fi de natură să producă reclamantei o pagubă ce poate conduce la imposibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor contractuale în derulare cu consecinţa stării de insolvabilitate a societăţii, lipsei de bonitate şi unor grave repercusiuni asupra fiinţei societare.
Analiza în profunzime şi în concret a încadrării tarifare a produselor importate de societate în raport cu dispoziţiile legale incidente şi susţinerile recurentei reprezintă o chestiune de fond ce depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării de executare, în care nu este permisă prejudecarea fondului.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj împotriva sentinţei civile nr. 50 din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2095/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2199/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
