ICCJ. Decizia nr. 2199/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2199/2010
Dosar nr. 4772/2/2008
Şedinţa publică din 28 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 561/2009 pronunţată la data de 11 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., având ca obiect anularea deciziei nr. 11755 din 13 februarie 2008 adoptată de pârâtă prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin care s-a respins plângerea sa împotriva procesului verbal de control nr. 860281 din 13 decembrie 2007, anularea parţială a procesului verbal de control susmenţionat şi anularea dispoziţiei obligatorii nr. 860299 din 14 decembrie 2007.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin dispoziţia obligatorie nr. 860299 din 14 decembrie 2007, pârâta A.N.A.F. a dispus recuperarea contravalorii chiriei nefacturate, în valoare de 5.155.014,82 lei aferentă locomotivelor şi vagoanelor acordate în folosinţa gratuită în baza contractelor de comodat nr. 1/1203/2002 şi nr. 1/2181/2002 încheiate cu SC S.I. SA, în considerarea tarifelor elaborate pe baza Regulamentului de Transport pe Căile Ferate din România şi Normele Uniforme pentru transporturile feroviare.
Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal nr. 860281 din 13 decembrie 2002 a fost respinsă prin Decizia nr. 11755 din 13 februarie 2008, organul de soluţionare a contestaţiei reţinând că SC S.I. SRL a încheiat cu firma W.G.B.H. două contracte având ca obiect serviciul de transport integrat pe calea ferată pentru toate relaţiile şi cantităţile de mărfuri prezentate la transport de W.G.B.H. & C., în calitate de client, în baza acestor raporturi contractuale prima încasând de la cea de-a doua suma de 98.224.741.587 lei, astfel că susţinerea reclamantei că cedarea cu titlu gratuit către SC S. SRL a vagoanelor în discuţie ar fi profitat reclamantei nu are nicio acoperire probatorie.
În legătură cu posibilitatea legală de încheiere a celor două contracte de comodat de către reclamantă, instanţa de fond a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 22 alin. (2) din HG nr. 581/1998 privind înfiinţarea C.N.C.F.C.F.R. SA, prin reorganizarea S.N.C.F.R. şi art. 6 lit. e) din Statutul reclamantei, anexa 1 la HG nr. 581/1998, precum şi faţă de dispoziţiile cuprinse în art. 34 din Decretul-lege nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, conform cărora „Persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut", scopul acesteia fiind, potrivit art. 5 din anexa 1 la HG mai sus menţionat „realizarea de profit prin gestionarea pe principii comerciale a infrastructurii feroviare şi punerea acesteia la dispoziţia operatorilor de transport feroviar, pe baza contractului de acces, precum şi prin desfăşurarea altor activităţi specifice necesare realizării obiectului său de activitate", că un atare scop şi interesul societăţii sunt incompatibile cu efectuarea de liberalităţi în favoarea altor societăţi; mai mult astfel de contracte de comodat exced capacităţii de folosinţă a societăţii reclamante, nefiind necesare realizării obiectului de activitate al companiei.
Cât priveşte susţinerea reclamantei că vagoanele şi locomotivele date de comodat au fost folosite exclusiv în interesul său propriu, pentru efectuarea transportului de materiale pentru lucrările efectuate de W.G.B.H., reclamanta beneficiind astfel de discount pentru aceste lucrări, instanţa de fond a reţinut că, raportat la probele dosarului, reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că din contravaloarea lucrărilor efectuate de W.G.B.H. & C.K.B. în beneficiul reclamantei ar fi fost scăzută contravaloarea folosinţei mijloacelor fixe puse la dispoziţie gratuit de reclamantă.
În ceea ce priveşte obiectul celui de-al doilea contract de comodat, pentru cele 10 locomotive, instanţa de fond reţine că reclamanta nu a produs dovezi în sensul că ele au fost folosite de comodatar exclusiv în interesul reclamantei, ceea ce ar fi dus la scăderea valorii devizului constructorului, potrivit susţinerilor acesteia.
Prima instanţă, a apreciat astfel, ca fiind legală obligaţia reclamantei stabilită de organul de control, aceea de a recupera contravaloarea folosinţei acestor bunuri, neavând relevanţă faptul că nu există un contract de închiriere care să constituie temei al unor asemenea pretenţii în raport de comodatar, recuperarea contravalorii lipsei de folosinţă a vagoanelor şi locomotivelor având la bază principiul îmbogăţirii fără justă cauză.
Cu privire la celelalte aspecte reţinute de organul de control şi contestate de către reclamantă, prima instanţă şi-a însuşit soluţia de respingere a organului de soluţionare a contestaţiei, dar nu ca lipsită de obiect, ci ca inadmisibilă, aspectele criticate de reclamantă nefiind decât simple constatări ale organului de control, fără niciun fel de efecte juridice.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cererea de recurs fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. (examinarea cauzei sub toate aspectele) şi art. 304 pct. 9 teza II C. proc. civ. „Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă susţine în esenţă următoarele:
- instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile HG nr. 581/1998, act normativ ce nu a fost cercetat în profunzime şi în totalitate spre a se constata că în speţă exploatarea locomotivelor şi vagoanelor s-a făcut într-un mod foarte eficient, ele fiind date în comodat şi folosite exclusiv în interesul companiei pentru că au avut ca efect diminuarea valorii devizelor constructorului W.G.B.H. & C.O.K.B.;
- în mod eronat a stabilit instanţa de fond că dispoziţia obligatorie nr. 860299 din 14 decembrie 2007 este legală, obligaţia stabilită de organul fiscal în sarcina reclamantei constând în recuperarea contravalorii chiriei nefacturate în valoare de 5.155.014,82 lei şi fiind imposibil de adus la îndeplinire de către companie, ba mai mult prin obligarea la facturarea unei chirii inexistente, lipsită de temei legal, societatea reclamantă va fi cu adevărat prejudiciată, întrucât se va înregistra în contabilitatea societăţii „o falsă creanţă", imposibil de recuperat.
- în mod eronat prima instanţa a reţinut că reclamanta nu a dovedit că cedarea folosinţei celor 10 locomotive şi a celor 150 vagoane prin contracte de comodat către SC S.I. SRL ar fi profitat companiei prin diminuarea valorii devizelor constructorului W.G.B.H. C.O.K.B.
Societatea reclamantă a beneficiat efectiv de această reducere a valorii contractului, dovadă fiind sumele înregistrate cu titlu de discount în evidenţa contabilă.
Contractul de închiriere încheiat între SC S.I. SA şi W.G.B.H., a avut ca obiect asigurarea serviciului de transport integrat, iar pentru realizarea obiectului contractului S. a pus la dispoziţia constructorului un număr de 4 locomotive tip DHC, cu partida de manevră aferentă, altele decât cele din contractul dintre SC S.I. SA şi W.G.B.H. & C.O.K.B., care a avut ca obiect închirierea cu titlu gratuit a 10 locomotive tip LDF şi LE, neexistând deci identitate de obiect între cele două contracte în discuţie.
Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că potrivit convenţiei încheiate între C.N.C.F. C.F.R. SA şi SC S.I. SA, transporturile respective au fost efectuate în interesul C.N.C.F. C.F.R. SA şi au condus la scăderea valorilor devizelor constructorului A.T.G.E. G.E. Bucureşti – Câmpina S.W.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în totalitate a sentinţei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Intimata-pârâtă A.N.A.F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit următoarelor considerente:
Astfel, cum corect a reţinut şi instanţa de fond, Dispoziţia obligatorie nr. 860299 din 14 decembrie 2007 emisă de A.N.A.F. – Activitatea de Inspecţie Fiscală din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a stabilit în mod legal obligaţia recurentei-reclamante de a proceda la „recuperarea contravalorii chiriei nefacturate, în valoare de 5.155.014,82 lei – RON, aferentă locomotivelor şi vagoanelor acordate în folosinţă gratuită în baza contractelor de comodat cu nr. 1/1203/2002 şi nr. 1/2181/2002, încheiate cu SC S.I. SA „.
Această dispoziţie obligatorie a avut la bază procesul verbal de control nr. 860281 din 13 decembrie 2007 încheiat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F., urmare efectuării unui control tematic stabilindu-se că prin derularea celor două contracte de comodat nr. 1/2181 şi nr. 1/1203 încheiate între C.N.C.F. C.F.R. SA, în calitate de comodant şi SC S.I. SA în calitate de comodatar, conform cărora s-au acordat cu titlu gratuit spre folosinţă un număr de 150 vagoane şi 10 locomotive tip Diesel electrice s-a produs un prejudiciu recurentei-reclamante în sumă totală de 5.155.014,82 lei constând în beneficii nerealizate.
Aşa, cum corect susţine intimata în întâmpinarea formulată şi cum de altfel a motivat şi instanţa de fond legalitatea actelor administrativ fiscale atacate, prin acordarea de către companie a folosinţei gratuite a mijloacelor fixe mai sus menţionate, nu au fot respectate dispoziţiile HG nr. 581/1998 privind înfiinţarea C.N.C.F. C.F.R. SA prin reorganizarea S.N.C.F.R., şi anume dispoziţiile art. 22 alin. (2) din această Hotărâre de Guvern, art. 5 şi art. 6 lit. e) din Statutul C.N.C.F. C.F.R. SA – Anexa 1 la HG nr. 581/1998, conform cărora C.F.R. are în principal ca obiect de activitate „exploatarea comercială a patrimoniului auxiliar feroviar", scopul C.F.R. fiind realizarea de profit, prin gestionarea pe principii comerciale a infrastructurii feroviare".
Iată deci, că prevederile legale menţionate nu permit acordarea de către companie a folosinţei gratuite a vagoanelor şi locomotivelor tip Diesel.
Susţinerea recurentei-reclamate, în sensul că aceste mijloace fixe au fost utilizate de SC S.I. SA pentru transporturile ce se efectuau în legătură cu lucrările de modernizare a căii ferate, aceste transporturi fiind efectuate în interesul companiei şi conducând la scăderea valorii devizelor constructorului W.G.B.H. & C.O.K.B. este neîntemeiată şi nu poate fi avută în vedere, astfel cum şi instanţa de fond, în mod corect a înlăturat-o, de vreme ce Compania nu a prezentat nici organelor de control şi nici instanţei de judecată documente din care să rezulte că, din contravaloarea lucrărilor efectuate de W.G.B.H. & C.O.K.B. în beneficiul său, a fost scăzută contravaloarea folosinţei mijloacelor fixe pe care i le-a pus la dispoziţie cu titlu gratuit.
O dovadă elocventă pentru înlăturarea acestor susţineri o constituie Nota de constatare nr. 1854 din 13 octombrie 2006, întocmită de Garda Financiară – Comisariatul General, care la punctul 5, paragraful 2 şi 3 reţine faptul că între SC S.I. SA şi W.G.B.H. & C.O.K.B. s-au încheiat contractele nr. 169 din 6 martie 2002 şi nr. 172 din 14 ianuarie 2003 ce au ca obiect serviciul de transport integrat pe calea ferată pentru toate relaţiile şi cantităţile de mărfuri prezentate la transport de W.G.B.H. & C.O.K.B. în calitate de client, pentru aceste contracte SC S.I. SA utilizând inclusiv mijloacele fixe primite cu titlu gratuit de la companiei.
Cu toate acestea, SC S.I. SA a facturat către W.G.B.H. & C.O.K.B. suma de 98.715.885.051 lei ROL pentru serviciile prestate şi a încasat suma de 98.224.741.587 lei ROL, ceea ce constituie încă un argument în plus că, nu este reală susţinerea recurentei-reclamante în sensul că cedarea cu titlu gratuit a folosinţei mijloacelor fixe ar fi condus la scăderea valorii devizelor constructorului.
SC S.I. SA a obţinut deci venituri din utilizarea vagoanelor şi locomotivelor dobândite cu titlu gratuit de la C.N. C.F.R. SA.
Aşadar, în mod corect s-a dispus prin Dispoziţia obligatorie atacată recuperarea contravalorii folosinţei bunurilor, de fapt chiria pe care recurenta-reclamantă nu a încasat-o de la SC S.I. SA.
Recurenta-reclamantă susţine că nu există niciun contract de închiriere care să stea la baza pretenţiilor companiei privind plata chiriei şi că recuperarea acestui prejudiciu este imposibil de adus la îndeplinire, ba dimpotrivă societatea se va înregistra în contabilitate cu „o falsă creanţă" imposibil de recuperat.
Ceea ce este însă important, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, este că în patrimoniul companiei s-a produs un prejudiciu din moment ce aceasta a procedat nelegal la încheierea celor două contracte de comodat prin care a pus la dispoziţia gratuită a SC S.I. SA 150 vagoane şi 10 locomotive tip Diesel electrice (3 tip LE), prejudiciul constând în beneficii nerealizate de 1.752.000 RON şi respectiv 3.403.014,82 RON, astfel cum s-a stabilit prin Decizia obligatorie atacată, rămasă definitivă prin Decizia nr. 11755 din 13 februarie 2008 a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili prin care s-a respins şi plângerea de anulare în parte a procesului verbal nr. 860281 din 13 decembrie 2007 ce a stat la baza Deciziei obligatorii.
Tot în încercarea de a face dovada că încheierea celor două contracte de comodat a avut ca rezultat diminuarea valorii devizelor constructorului W.G.B.H. & C.O.K.B., recurenta-reclamantă susţine că potrivit unui acord contractual, constructorul s-a angajat să acorde pe lângă discountul de 2% pentru cele două loturi de lucrări şi un discount în sumă fixă – 1.800.000 Euro pentru echipamentele puse la dispoziţie de C.F.R. gratuit, pentru care figurează şi vagoane, aceste discounturi fiind trecute în evidenţa contabilă.
Dar, astfel, cum corect reţine instanţa de fond, în procesul verbal încheiat ulterior între recurenta-reclamantă şi A.R.T.E. G.E. Bucureşti Câmpina S.W., şi care poartă nr. 133 din 19 iulie 2001, prin care prima pune la dispoziţia celei de-a doua 150 de vagoane seria Faccpps, nu există nicio referire cu privire la regimul juridic şi izvorul acestei predări de vagoane, în anul 2002 acestea făcând obiectul unui contract de comodat încheiat cu SC S.I. SA, societate care de fapt a exploatat în mod efectiv aceste mijloace fixe.
De aici concluzia că discountul despre care face vorbire recurenta-reclamantă, are cu totul alt regim juridic şi nu se referă la scăderea contravalorii folosinţei acestor mijloace fixe din contravaloarea lucrărilor efectuate de W.G.B.H. & C.O.K.B. în beneficiul recurentei, ele reprezentând probabil discount din valoarea lucrărilor dar de altă natură.
De fapt această susţinere a recurentei-reclamante nu a fost formulată decât în faţa instanţei de judecată, nu şi cu ocazia soluţionării plângerii prealabile împotriva constatărilor cuprinse în procesul verbal nr. 860281 din 13 decembrie 2007 şi împotriva dispoziţiei de măsuri încheiate de organe de control din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.
Instanţa de fond, analizând acest aspect, a concluzionat în mod corect că această apărare a recurentei-reclamante nu poate fi avută în vedere, de vreme ce chiar la momentul efectuării controalelor de către organele fiscale, aceasta nu a prezentat documente din care să rezulte că din contravaloarea lucrărilor efectuate de W.G.B.H. & C.O.K.B. în beneficiul reclamantei ar fi fost scăzută contravaloarea folosinţei mijloacelor fixe puse la dispoziţie gratuită.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că soluţia primei instanţe de menţinere a actelor administrativ-fiscale atacate este legală, hotărârea fiind luată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care recursul declarat de reclamantă se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 561 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2198/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2205/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
