ICCJ. Decizia nr. 2212/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2212/2010
Dosar nr. 2519/2/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2502 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului privind programarea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române; a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil; a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind plata de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Trecerea unui termen de aproape doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă, privind invitarea, programarea acestuia pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române (14 septembrie 2006), duce la imposibilitatea reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991, lipsind de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din acest act normativ, cu atât mai mult cu cât depunerea cererilor la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova este prima etapă, cererile urmând a fi trimise de îndată comisiei de cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei din România, pentru a urma procedura prevăzută de lege, iar această procedură necesită din nou mai mult timp.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, neavând relevanţă motivele de ordin administrativ organizatoric invocate de autoritatea publică şi, în consecinţă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, respectiv în cel mult 6 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin cererea de recurs a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că instanţa a pronunţat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanţa a procedat greşit când a reţinut că „trecerea unui termen de aproape doi ani de la data la care reclamantul a formulat prima cerere scrisă …. duce la imposibilitatea reclamantului de a-şi valorifica drepturile prevăzute de Legea nr. 21/1991" şi când a constatat „refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului".
S-a mai invocat faptul că intimatul-reclamant a primit un răspuns din partea MAE, iar acesta nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, nu poate fi considerat ca exprimând o restricţionare a unui drept.
S-a mai arătat de către recurentul-pârât că abordarea situaţiei de fapt din perspectiva art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) din Legea nr. 554/2004 este greşită, pe de o parte pentru că în cauză nu au fost probate situaţiile la care se referă textele legale menţionate, iar pe de altă parte pentru că în lipsa stabilirii unui termen de soluţionare a cererilor de genul celei în discuţie prin legea specială, simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată încălcării unui termen rezonabil.
Sub acest ultim aspect recurentul-pârât a arătat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, determinarea termenului rezonabil se face în funcţie de toate circumstanţele relevante fiecărui caz în parte (spre exemplificare Cauza Katte Klitsche de la Grange).
Nu în ultimul rând, autoritatea recurentă a subliniat că existenţa unui număr de peste 360.000 cereri de intenţie depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova este un fapt notoriu şi că a aplica prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, fără a ţine cont de aspectele sociale şi administrative reale, ar conduce la stabilirea unei obligaţii ce are ca obiect un lucru imposibil de realizat, obligaţie nulă din punct de vedere juridic deoarece nu poate fi pusă în executare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamantul L.A. a formulat, la 3 decembrie 2008, o cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe, cu rugămintea de a o expedia către Secţia Consulară din cadrul Ambasadei României din Republica Moldova, pentru ca aceasta să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române, iar în luna noiembrie 2008 s-a prezentat personal la Secţia Consulară pentru a depune cererea împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea acesteia şi i s-a comunicat să facă o solicitare scrisă de programare prin poştă, recomandat, cu confirmare de primire.
Ulterior, la 19 ianuarie 2009, reclamantul a trimis o nouă cerere scrisă, prin care a solicitat, din nou, să-i fie fixată data la care să fie invitat să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Întrucât nici una dintre cele două solicitări ale reclamantului nu au fost soluţionate favorabil până la data introducerii cererii de chemare în judecată, acesta a apreciat atitudinea Secţiei Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova ca fiind un refuz nejustificat de a-i soluţiona cererea.
Problema care se impune a fi dezlegată în speţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
În mod greşit, instanţa fondului a considerat că în speţa de faţă este vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, sau de nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în accepţiunea pe care legiuitorul a dat-o acestor sintagme [art. 2 lit. i) şi h) din Legea nr. 554/2004].
Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, modificată, „persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cerere de redobândire sau de acordare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, la misiunile diplomatice ori oficiale consulare competente ale României. Cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie".
Din interpretarea acestui text nu rezultă că legea ar fi instituit un termen în care autorităţile trebuie să înregistreze şi să soluţioneze cererile pentru redobândirea cetăţeniei române.
În lipsa unui asemenea termen legal trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru cetăţenie, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 potrivit cărora „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Întrucât nici legiuitorul naţional şi nici art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noţiunea de „termen rezonabil", judecătorului îi revine sarcina de a aprecia, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz în parte, asupra caracterului rezonabil în care se primesc, se înregistrează sau se soluţionează cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Nu în ultimul rând, în această apreciere este utilă şi raportarea la jurisprudenţa C.E.D.O., care a statuat că noţiunea de „termen rezonabil" nu este sinonimă celei de „termen scurt", ci se raportează la toate circumstanţele, împrejurările concrete ale cazului (Cauzele Katte Klistche de la Grange c/ Italia, Hozze c/Olanda, Phillis c/Grecia, Ceteroni c/Italia).
Este de notorietate că Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova se confruntă cu un număr foarte mare de cereri de genul celei în discuţie şi că drept urmare este nevoită să le proceseze în ordine cronologică, astfel că în mod obiectiv procedura nu poate fi parcursă în termen scurt.
În speţă, verificând cererile adresate de reclamant, existente la dosarul cauzei, se constată că de la formularea primei cereri – 3 decembrie 2008 şi până la data formulării acţiunii la instanţa de fond – 19 martie 2009 - nu au trecut nici patru luni.
În aceste condiţii, plecând de la perioada relativ scurtă ce a trecut între momentul adresării primei cereri şi data formulării acţiunii în instanţă, se poate considera că nu a fost depăşit „termenul rezonabil" pentru soluţionarea cererii.
În consecinţă, nefiind întrunite condiţiile pentru calificarea conduitei autorităţii publice ca exprimând un refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. h) şi lit. i) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 2502 din 10 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2210/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2218/2010. Contencios → |
|---|
