ICCJ. Decizia nr. 2210/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2210/2010
Dosar nr. 2266/2/200.
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3445 din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii C.N. şi C.D., în contradictoriu cu pârâta A.N.C.P.I., în favoarea Judecătoriei Craiova, judeţ Dolj.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele :
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 2266/2/2009 pe rolul acestei instanţe, reclamanţii C.N. şi C.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.C.P.I., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună următoarele:
- să se constate nulitatea absolută a actului administrativ nr. 317167 emis la data de 25 februarie 2009, prin care a fost "anulată procedura de atribuire a contractului de cumpărare a sediului O.C.P.I. Dolj";
- să fie obligată pârâta, prin directorul general Busuioc Mihai, să încheie contractul de vânzare cumpărare cu privire la imobilul construcţie şi teren situat în Craiova, judeţul Dolj, aşa cum s-a obligat în conformitate cu procesul verbal de negociere încheiat la data de 21 aprilie 2008 şi adresa nr. 352965 din 22 aprilie 2008 privind rezultatul procedurii de atribuire a contractului de cumpărare a unui imobil cu destinaţia – sediu O.C.P.I. Dolj, sub sancţiunea de daune cominatorii de 10 000 de lei pe zi întârziere de la data introducerii prezentei şi până la data încheierii efective a contractului în favoarea reclamanţilor;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu prezentul litigiu;
Instanţa de fond a apreciat că în raport de obiect, pe ambele capete ale acţiunii, astfel cum a fost formulată şi completată ulterior, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legea nr. 554/2004. Ceea ce solicită reclamanţii este o pretenţie de natură civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, prin care, prin suplinirea consimţământului autorităţii pârâte în calitate de cumpărător, aceasta să fie obligată, ca autoritate ierarhică, să încheie cu reclamanţii, în calitate de vânzători, un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil - proprietatea reclamanţilor, situat în Craiova, judeţ Dolj. Având un astfel de obiect, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei, conf. art. 1 alin. (1) C. proc. civ. şi, în concret, judecătoria din raza căreia se află imobilul în litigiu, conf. art. 13 C. proc. civ. Aceasta cu atât mai mult cu cât se solicită efectuarea în cauză a unei expertize de către reclamanţi.
Instanţa a mai reţinut că nu sunt aplicabile disp. art. 1 şi art. 2, sau disp. art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Adresa de răspuns a cărei nulitate se solicită nu reprezintă un act administrativ admisibil a fi contestat conf. art. 1 din Legea nr. 554/2004, neputând fi calificată ca un refuz nejustificat.
Instanţa de fond a mai menţionat faptul că în cauză nu pot fi aplicabile disp. art. 18 alin. (4) lit. a)-e) din Legea nr. 554/2004, deoarece obiectul acţiunii nu îl formează un contract administrativ în sensul definit de disp. art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în cauză bunul în litigiu fiind proprietatea privată a reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, fiind în litigiu un contract civil şi nu administrativ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, atât reclamanţii C.N. şi C.D., cât şi pârâta A.N.C.P.I., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
A.N.C.P.I. a criticat hotărârea judecătorească, pentru faptul că instanţa de fond a calificat greşit materia juridică a litigiului ca nefiind de natura contenciosului administrativ şi a admis excepţia de necompetenţă materială, încălcând principiul de interpretare – acolo unde legea nu distinge, nici interpretare nu poate să distingă.
C.N. şi C.D., au criticat şi ei sentinţa recurată, apreciind că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti s-a desezizat considerând că Judecătoria are competenţă de soluţionare a litigiului. Prima instanţă a concluzionat că nu există raport de autoritate, între o autoritate publică şi recurenţi, ci doar o pretenţie de natură civilă, considerând că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 18 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Recursurile sunt întemeiate şi vor fi admise.
Examinând natura cauzei, motivele de recurs şi dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3445 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Craiova, apreciind că în cauză adresa de răspuns a cărei nulitate se solicită, nu este act administrativ.
Conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării executării legii care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Sunt similare acestor acte administrative şi contractele încheiate de autorităţile publice care au obiect executarea lucrărilor de interes public, prestare servicii publice, achiziţiile publice.
În speţă obiectul acţiunii nu îl formează un contract administrativ în sensul articolului mai sus invocat, bunul în discuţie fiind proprietatea recurenţilor persoane fizice şi prin urmare litigiul este de natură civilă, ei solicitând plata de daune pentru faptul că nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare al imobilului.
Prin urmare, corect instanţa a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii fiind de natură civilă - pretenţii, însă în raport de prevederile art. 2 lit. b) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului şi nu Judecătoriei, întrucât prin cerere completatoare recurenţii-reclamanţi C.N. şi C.D. şi-au majorat pretenţiile care depăşesc suma de 500.000 (RON), solicitând despăgubiri în valoare de 250.000 Euro.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite ambele recursuri, va modifica sentinţa atacată şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de C.N., C.D. şi A.N.C.P.I. împotriva sentinţei civile nr. 445 din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 221/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2212/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
