ICCJ. Decizia nr. 2219/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2219/2010
Dosar nr. 1079/33/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, anularea hotărârii nr. 5743 din mai 2009, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada octombrie 1940 – noiembrie 1944, începând cu data de 16 decembrie 2008.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că s-a refugiat din motive etnice, împreună cu părinţii, din localitatea Plopiş, judeţul Sălaj, în localitatea Zece Hotare, judeţul Bihor.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, arătând că din înscrisurile anexate la dosar şi din declaraţiile martorilor audiaţi, respectiv C.T. şi D.A., pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană care este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000 întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 479/2009 din 19 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 5743 din mai 2009 emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 01 octombrie 1940 – 01 octombrie 1944 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2009.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind nevoită să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), în cauză fiind vorba de acte juridice - prezentarea la notar cu martori în vederea obţinerii calităţii de refugiat şi obţinerea de indemnizaţii în valoare de până la 500 ron, deci aceste acte juridice au o valoare de peste 0,025 ron.
De asemenea, recurenta solicită aplicarea prevederilor art. 4 alin. (1) din OG nr. 105/1999, coroborat cu prevederile art. 5, art. 1169 şi art. 1191 C. civ., având în vedere practica judiciară, atât în faţa organelor de cercetare penală, cât şi a instanţelor de judecată, privind declaraţiile mincinoase.
Recurenta mai arată că în mod constant, în practica recentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că schimbarea domiciliului dintr-o localitate aflată sub autoritatea statului român, într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub autoritatea statului român, în condiţiile în care statul român nu şi-a persecutat cetăţenii, indiferent de etnia acestora şi ca atare mutarea dintr-o localitate în alta din motive de război, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000; deşi este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile ale situaţiei de refugiat, legiuitorul, prin OG nr. 105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestor categorii de persoane.
De asemenea, recurenta arată, referitor la motivele refugiului, faptul că acesta nu a fost determinat de persecuţii etnice ce s-ar fi exercitat asupra reclamantei, ci de teama ca persecuţiile ce se exercitau în acea vreme asupra ţiganilor şi evreilor ar putea să se exercite şi asupra sa, astfel că, declaraţiile date în cauză nu stabilesc fără putinţă de tăgadă că reclamanta a fost refugiată pe criterii etnice, astfel că aceasta nu poate beneficia de drepturile pe care le prevede Legea nr. 189/2000.
În cauză, Comisia pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată, prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei. Ori în cazul de faţă documentele solicitate şi prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de către contestatoare, lipsind aceste acte doveditoare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art.1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză au fost depuse hotărârile din care rezultă că martorii reclamantei s-au aflat în aceeaşi situaţie cu aceasta.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege, iar situaţia creată pentru reclamantă şi familia, s-a datorat persecuţiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamanta a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Sălaj, împotriva sentinţei civile nr. 479 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2218/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2220/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
