ICCJ. Decizia nr. 2213/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2213/2010
Dosar nr. 3658/2/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul G.P., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C., prin care s-a solicitat anularea în parte a O.M.J. nr. 894/2009, în privinţa menţiunilor din anexa nr. 3 la acest ordin, referitoare la perioada care reprezintă vechime în magistratură şi la coeficientul de multiplicare acordat, obligarea pârâtului la emiterea unui alt ordin care să menţioneze că începând cu 01 ianuarie 2009 perioada ce reprezintă vechime în magistratură este de peste 3 ani şi să stabilească indemnizaţia de încadrare a reclamantului pe baza coeficientului de multiplicare 13,5000, prev. de lit. a) pct. 28 din anexa la OUG nr. 27/2006, în termen de 10 zile de la pronunţarea hotărârii, sub sancţiunea daunelor interese cominatorii de 250 lei pe zi de întârziere.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că aplicarea coeficientului de multiplicare 9,000 pentru stabilirea indemnizaţiei de încadrare brută lunară a reclamantului este corectă, fiind respectate dispoziţiile legale privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.
În acest sens, Curtea a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 27/2006 indemnizaţia magistraţilor stagiari se calculează având în vedere un coeficient de multiplicare de 7,000, 8,000 sau 9,000 în funcţie de vechimea în magistratură, în timp ce coeficientul de 13,500 se aplică pentru calcularea indemnizaţiei magistraţilor definitivi, această distincţie rezultând din interpretarea dispoziţiilor pct. 3 al Notei la anexa ordonanţei.
Or, în speţă, instanţa a avut în vedere faptul că vechimea în magistratură a reclamantului la data numirii în funcţia de judecător stagiar era de 3 ani, acesta având dreptul de a beneficia de coeficientul de multiplicare de 13,500 numai după validarea examenului de capacitate şi încadrarea ca judecător definitiv.
Faţă de aceste considerente, Curtea a apreciat că ordinul atacat a fost emis, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 27/2006.
Cu privire la adresa nr. 14073/2009, pe care, de asemenea, reclamantul a înţeles să o conteste, instanţa a reţinut că aceasta nu poate fi apreciată ca fiind o hotărâre pronunţată de pârât în temeiul art. 36 din OUG nr. 27/2006, ci reprezintă un refuz de soluţionare a cererii reclamantului, apreciat de acesta ca fiind nejustificat şi pe care a înţeles să îl conteste în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004. Curtea a apreciat că acest refuz este un refuz justificat şi legal, având în vedere considerentele reţinute cu ocazia analizării legalităţii ordinului contestat şi a hotărârii pronunţate de pârât în soluţionarea contestaţiei.
Având în vedere că acţiunea a fost întemeiată atât pe dispoziţiile OUG. nr. 27/2006, cât şi pe prevederile Legii nr. 554/2004, instanţa a apreciat că prezenta cauză beneficiază de dispoziţiile mai favorabile ale art. 20 alin. (1) din această lege şi nu de dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006, beneficiind astfel de calea de atac a recursului.
La data de 10 iulie 2009, reclamantul G.P. a formulat, în baza art. 281 alin. (1) C. proc. civ., cerere de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul Sentinţei civile nr. 2852 din 2 iulie 2009, în sensul de a se menţiona „irevocabilă" în loc de „cu recurs în 15 zile de la comunicare", arătând că plângerea înaintată Curţii de Apel Bucureşti a fost întemeiată pe dispoziţiile OUG nr. 27/2006, iar potrivit art. 36 alin. (2) teza finală din acest act normativ hotărârile pronunţate sunt irevocabile.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul G.P. cu privire la sentinţa civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009, reţinând faptul că împrejurarea potrivit căreia în dispozitivul sentinţei atacate s-a menţionat că hotărârea a fost dată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare nu este o eroare materială în înţelesul art. 281 C. proc. civ.
Împotriva Sentinţei civile nr. 2852 din 2 iulie 2009 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2009, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.P. a declarat recurs.
Prin cererea de recurs recurentul a învederat faptul că deşi recursul este inadmisibil, întrucât sentinţa Curţii de Apel este irevocabilă conform art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006, iar soluţia dată pe cererea de îndreptare eroare materială este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi cererea la care se referă, înţelege să promoveze această cale de atac dată fiind interpretarea magistratului, în sensul că ar beneficia de calea recursului şi pentru a se putea spune că a epuizat căile de atac interne în vederea efectuării demersului la C.E.D.O.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - pârât M.J. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că recurentul - reclamant a parcurs procedura specială de contestare a ordinului ministrului justiţiei de stabilire a indemnizaţiei de încadrare, procedură reglementată de dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 27/2006, procedură specială derogatorie de la dispoziţiile dreptului comun, astfel încât hotărârea pronunţată în cauză este irevocabilă, iar recursul declarat împotriva acesteia este inadmisibil.
Examinând actele şi lucrările dosarului, susţinerile părţilor, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precum şi din motivele cererii de recurs, plângerea care face obiectul prezentului dosar a fost formulată de reclamantul G.P. în temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006 „împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".
În acest context, hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în litigiile având ca obiect contestaţii la modul de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, sunt irevocabile, nefiind susceptibile de a fi atacate cu apel sau recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională".
Din interpretarea textului de lege menţionat rezultă că hotărârile judecătoreşti care potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi atacate cu recurs. Or, prin dispoziţiile art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006 se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea plângerii formulate în materia drepturilor salariale din sistemul justiţiei, legiuitorul înţelegând să atribuie caracter irevocabil hotărârii judecătoreşti pronunţată în această materie.
În consecinţă, în speţă, calea de atac este cea indicată de norma specială, astfel încât sentinţa civilă nr. 2852 din 2 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este irevocabilă, conform art. 36 alin. (2) din OUG nr. 27/2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 2813 C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 281 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea de eroare materială, astfel încât şi încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2009 este irevocabilă.
Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reţine că sentinţa civilă şi încheierea de îndreptare eroare materială atacate în prezenta cauză nu fac parte dintre hotărârile pentru care este reglementată calea de atac a recursului şi, în consecinţă, apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil şi îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.P., împotriva sentinţei civile nr. 2852 din 2 iulie 2009 şi a încheierii de îndreptare eroare materială din 15 iulie 2009 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2157/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2216/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
