ICCJ. Decizia nr. 2157/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2157/2010
Dosar nr. 1192/86/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 130 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost admisă acţiunea reclamantei SC S. SA Rădăuţi în contradictoriu cu pârâţii M.R. – prin P., P.M.R. şi C.L.M.R. în sensul că a fost anulată Decizia nr. 14404/14952 din 18 decembrie 2008 şi Decizia de impunere nr. 13376 din 17 noiembrie 2008 emise de pârâţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pârâţii au emis Decizia de impunere nr. 13376 din 17 noiembrie 2008 reprezentând contravaloarea taxei pentru ocuparea temporară a domeniului public pe o perioadă de 5 ani anterior emiterii ei şi accesoriu, penalităţi, reţinând aspectul că Decizia de impunere a avut ca temei legal 5 hotărâri ale C.L.M.R.
Instanţa de fond a constatat că Decizia de impunere emisă în cauză este nelegală întrucât Hotărârile C.L., reţinute că temei al emiterii deciziei atacate, nu fac vorbire despre o asemenea taxă, precum şi pentru considerentul că perioada pentru care reclamanta a fost impusă la plată 2004 - 2008 excede numărului de zile anual pentru care taxa a fost calculată.
S-a reţinut că în mod greşit s-a calculat pe zile taxa pentru ocuparea domeniului public în temeiul hotărârilor C.L., întrucât temeiul legal al taxei este prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. a) Cod Fiscal, care face vorbire de „taxă zilnică pentru utilizarea temporară care demonstrează încă o dată că pentru terenul proprietatea domeniului public, traversat de conductele reclamantei în mod permanent nu se poate percepe taxa prevăzută de art. 283 Cod Fiscal
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs P.M.R. solicitând modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei ca nefondată.
În motivarea recursului pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Conform art. 27, art. 36 alin. (2) lit. b), art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, art. 288 Cod Fiscal, C.L.M.R. emite hotărâri privind impozitele şi taxele locale, întotdeauna în luna mai pentru anul fiscal următor.
Baza legală a hotărârilor nr. 50/2007, nr. 51/2004,nr. 68/2005, nr. 120/2006 şi nr. 56/2007, privind taxele şi impozitele locale o constituie Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal).
Hotărârile C.L. sunt acte administrative şi trebuie interpretate cu privire la taxa de ocupare temporară a locurilor publice conform principiului de drept care impunea că un astfel de act să fie interpretat şi aplicat în sensul producerii de efecte erga omnes din această perspectivă rezultând că instanţa de fond a apreciat greşit că taxa amintită nu ar fi aplicabilă în speţa de faţă.
Datorită faptului că reclamanta nu a solicitat încheierea unui contract de concesiune pentru suprafaţa de 1040 m.p., ocupată abuziv, teren aparţinând domeniului public al M.R., în temeiul art. 282 alin. (4) Cod Fiscal, coroborat cu art. 489 – art. 492 C. civ., a fost emisă Decizia de impunere nr. 13376 din 17 noiembrie 2008, iar calculul acestei taxe s-a făcut în temeiul prevederilor Codului fiscal (în privinţa termenelor de plată scadente şi a penalităţilor de întârziere) şi ale hotărârilor de consiliu menţionate (în privinţa sumei datorate/m.p., pe baza art. 3 din Legea nr. 215/2001).
Instanţa de fond a apreciat în mod subiectiv că Decizia nu îndeplineşte cerinţele cuprinse în art. 87 C. proCod Fiscal, din moment ce formularul tipizat a fost stabilit prin Ordinul nr. 1528/2006.
Prin ocuparea abuzivă a terenului aparţinând domeniului public s-a cauzat o pagubă unităţii administrativ - teritoriale şi, pe cale de consecinţă, şi cetăţenilor care locuiesc în zonă, lipsindu-i de dreptul de a se conecta la reţelele publice de apă, canalizare şi gaz, din cauza conductelor de borhot şi ape reziduale ce aparţin contestatoarei.
Instanţa de fond a făcut o apreciere subiectivă cu privire la faptul că pentru folosinţa subsolului domeniului public nu s-ar putea institui o asemenea taxă, omiţând însă să observe că reclamanta nu are nici un temei legal pentru folosinţa domeniului public.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, că nefundat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de impunere nr. 13.376 din 17 noiembrie 2008 P.M.R. a stabilit în sarcina reclamantei SC S. SA Rădăuţi obligaţia de plată la bugetul local suma de 2.498.287,37 lei.
Conform procesului verbal nr. 13259 din 14 noiembrie 2008, suma respectivă reprezintă taxă ocupare domeniu public, cu accesoriile aferente, pentru perioada 2004 - 2008. Din totalul sumei arătate, taxa respectivă este în cuantum de 1.443936 lei, iar cuantumul majorărilor de întârziere este de 1.031.457,50 lei.
Pârâta invocă drept temei legal al deciziei de impunere art. 27, art. 36 alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, art. 283 Cod fiscal şi Hotărârile nr. 50/2003, nr. 51/2004, nr. 68/2005, nr. 120/2006 şi nr. 56/2007, adoptate de C.L.M.R.
Art. 27 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală consacră dreptul autorităţilor publice locale de a institui şi percepe impozite şi taxe locale.
Din coroborarea prevederilor cuprinse în alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c) din art. 36 al aceluiaşi act normativ, rezultă că au fost date în competenţa consiliilor locale stabilirea şi aprobarea impozitelor locale.
În fine, conform art. 283 Cod Fiscal (Legea nr. 571/2003), consiliile locale pot institui taxe pentru utilizarea temporară a locurilor publice.
În exercitarea acestei competenţe legale, autoritatea publică respectivă a adoptat hotărârile nr. 50/2003, nr. 51/2004,nr. 68/2005, nr. 120/2006 şi nr. 56/2007, fiecare reglementând taxele şi impozitele locale pentru anul fiscal următor.
Prin Hotărârea nr. 50/2003 au fost stabilite impozitele şi taxele locale pentru anul 2004, iar prin anexa la această hotărâre au fost specificate taxele respective.
La poziţia 1 – „taxe pentru folosirea locurilor publice de desfacere persoane fizice şi juridice care ocupă locuri publice" – au fost menţionate următoarele:
a) pentru aviz de produse prestări servicii;
b) pentru desfacere de diverse produse;
c) pentru confecţionarea de produse;
d) vânzare carte presă;
e) vânzare de bilete pentru jocuri de noroc şi loz în plic;
f) pentru depozitare materiale;
g) pentru realizarea unor lucrări;
Prin Hotărârea nr. 51/2004 au fost stabilite impozitele şi taxele locale pentru anul următor iar în anexa acestei hotărâri au fost menţionate, printre altele, taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice (poziţia 1), fiind enumerate următoarele 5 categorii de astfel de taxe:
a) pentru prestări servicii, desfacere diverse produse şi confecţionarea de produse;
b) vânzare carte presă;
c) vânzare de bilete pentru jocuri de noroc şi loz în plic;
d) pentru depozitarea de materiale şi realizarea unor lucrări;
e) pentru ocuparea terenurilor cu construcţii provizorii, autorizate în condiţiile legii;
În continuare, prin Hotărârea nr. 68/2005, Hotărârea nr. 120/2006, Hotărârea nr. 56/2007, în anexe au fost instituite taxele pentru utilizarea temporară a locurilor publice cu mici diferenţe terminologice, tot cele 5 categorii de taxe ca şi cele stabilite prin Hotărârea nr. 51/2004.
Incontestabil, C.L.M.R. posedă dreptul legal de a reglementa în materia taxelor şi impozitelor locale, aşadar, în deplină consonanţă cu prevederile legale precitate este îndrituit să instituie o taxă pentru ocuparea domeniului public. Este neîndoios că taxa, în egală măsură, poate fi instituită pentru ocuparea supraterană a domeniului public, dar şi pentru ocuparea subterană a acestuia. Este cert că reglementarea unei astfel de taxe se realizează de către consiliul local prin hotărâri, astfel cum a procedat, în speţă, C.L.M.R.
Nu există nici un dubiu că o eventuală cenzură realizată de instanţa de judecată cu privire la puterea de reglementare a autorităţilor publice locale în acest domeniu ar reprezenta o intruziune în activitatea puterii executive, ceea ce ar fi contrar principiului separaţiei puterilor de stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României. Controlul judecătoresc, aşa cum a arătat pârâta în concluziile scrise, se limitează la verificarea legalităţii reglementării.
În altă ordine de idei, intimata nu are un drept perpetuu de utilizare a terenului respectiv cum a reţinut prima instanţă, interpretarea judecătorului fondului fiind în conflict cu regimul juridic al domeniului public.
Cu toate acestea, în speţă, Decizia de impunere emisă de P.M.R., prin care a obligat-o pe reclamantă la plata taxei respective este lipsită de temei legal. Aceasta deoarece pentru perioada de referinţă, 2004 - 2008, nu există o astfel de reglementare a taxei pentru ocuparea domeniului public. Mai exact, din examinarea hotărârilor adoptate de C.L.M.R., în perioada respectivă, în materia care interesează, rezultă cu puterea evidenţei că taxa în discuţie nu se regăseşte în anexele acestor hotărâri.
Mai precis, nu există nici un dubiu, din formularea textului că, în speţă, C.L.M.R. a reglementat doar utilizarea supraterană a locurilor publice, nu şi utilizarea subterană a acestora. Prin urmare taxarea reclamantei pentru utilizarea subterană a domeniului public este fără bază legală.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefundat, recursul formulat de pârâtă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Motivarea sentinţei primei instanţe va fi completată cu motivarea prezentei decizii.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pârâta - recurentă să-i plătească reclamantei suma de 3000 lei, stabilită prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.M.R. împotriva sentinţei civile nr. 130 din 18 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2156/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2213/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
