ICCJ. Decizia nr. 2222/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2222/2010
Dosar nr. 164/36/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 279/ CA din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – A.N.A.F., prin A.F.P.C.M. Constanţa, D.G.F.P. Constanţa şi A.N.R.M., având ca obiect anulare act administrativ; a anulat Decizia de impunere nr. 219 din 24 noiembrie 2008 emisă de A.F.P.C.M.M. Constanţa şi Decizia nr. 11 din 26 ianuarie 2009 emisă de D.G.F.P. Constanţa; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.M. şi a respins acţiunea faţă de aceasta.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.M., că aceasta este întemeiată, întrucât pârâta nu îşi justifică, în cauza dedusă judecăţii, calitatea procesuală pasivă, dat fiind faptul că acţiunea are ca obiect anularea unor acte administrativ - fiscale emise de către organele fiscale ca urmare a activităţii proprii, ce intră în competenţa lor exclusivă, iar, în aceste condiţii, reclamanta îşi poate realiza interesul urmărit, respectiv anularea deciziilor fiscale, în contradictoriu cu emitenţii şi nicidecum faţă de A.N.R.M.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Societatea reclamantă a făcut, în perioada 04 noiembrie 2008 - 06 noiembrie 2008, obiectul controlului financiar privind redevenţele miniere, efectuându-se reverificări pentru perioada 12 octombrie 2007 - 30 iunie 2008 şi verificări pentru perioada 01.07 - 30 septembrie 2008.
Acest control financiar s-a finalizat prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 24 noiembrie 2008 şi care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 739.524 lei, reprezentând debit şi majorări de întârziere în sumă de 95.796 lei. Organele fiscale au constatat că SC S.C. SRL a calculat redevenţa minieră aplicând eronat cota de 2 %, în loc de cota de 10 %.
În baza raportului fiscal a fost emisă, de către A.F.P.C.M.M. Constanţa, Decizia de impunere nr. 219 din 24 11.2008 pentru sumele sus menţionate, iar împotriva acestei decizii reclamanta a formulat, conform art. 205 alin. (1) şi (4) C. proCod Fiscal, contestaţie ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 11 din 26 ianuarie 2009 emisă de D.F.P. Constanta.
S-a reţinut în această decizie că, în raport de dispoziţiile art. 21 alin (2) şi (4) din Legea minelor nr. 85/2003, modificată prin OUG nr. 101/2007, s-a aplicat corect cota de 10 % pentru calculul redevenţei miniere, întrucât licenţele de exploatare erau încheiate, dar neintrate în vigoare.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamanta este titulara licenţelor de exploatare nr. 2453/2001, privind zăcământul C. judeţul Constanţa şi nr. 2454 din 24 mai 2001, resemnată pe 21 iunie 2004, privind transferul drepturilor şi obligaţiilor de exploatare pentru exploatarea resurselor şi rezervelor din zăcământul S. II-Valea cu Izvorul, licenţe încheiate în anul 2001 în condiţiile stabilite prin Legea minelor nr. 61/1998, lege care prevedea, în art. 31 alin. (l), cota de 2 % din valoarea producţiei miniere realizate anual, cotă pe care reclamanta o avea de plată conform licenţelor de exploatare acordate pentru cele două perimetre.
Cota de 2 %, în raport de care se calculează redevenţa minieră, a fost modificată succesiv prin OUG nr. 47/2002, care a modificat art. 31 din Legea nr. 61/1998, în sensul că diferenţiază această cotă în funcţie de resursele minerale extrase în vederea prelucrării şi/sau comercializării de către titular şi apoi prin Legea nr. 85/2003, art. 45 alin. (l) lit. c), în care se stabileşte o redevenţă minieră egală cu: „o cotă de 6 % pentru roci utile, cu excepţia rocilor ornamentale, la care cota este de 10 %."
De asemenea, s-a subliniat faptul că potrivit art. 60 alin. (l) din Legea nr. 85/2003: „prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „La solicitarea titularilor de licenţe de explorare şi/sau exploatare, prevederile licenţelor valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică şi se completează în sensul prevederilor prezentei legi".
Instanţa a reţinut însă că, în cauză, redevenţa stabilită prin licenţele de exploatare acordate SC S.C. SRL Constanţa se calculează la cota de 2 %, stabilită conform Legii nr. 61/1998 în vigoare la data emiterii licenţelor, întrucât nu au fost renegociate licenţele şi încheiate acte adiţionale semnate de ambele părţi prin care să se modifice licenţele, conform art. 21 alin. (2) din OUG nr. 101/2007.
În considerentele hotărârii atacate s-a mai menţionat că Legea nr. 262/2009, privind aprobarea OUG nr. 101/2007, a stabilit că alin. (1) al art. 60 va avea următorul conţinut: „prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate, respectând principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi în baza actelor juridice încheiate".
Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că în mod nelegal organul de control financiar a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare, prin aplicarea eronată a cotei de 10 % la calculul redevenţei miniere, drept pentru care a admis acţiunea şi a anulat actele fiscale contestate.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Constanţa – S.S.C. şi A.F.P.C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, iar, pe cale de consecinţa, respingerea acţiunii formulate de SC S.C. SA Constanţa, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii actelor administrative atacate ca temeinice şi legale.
Prin motivele de recurs formulate recurentele au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. – A.N.A.F., arătând că faţă de obiectul cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) si (2) din HG nr. 34/2009 privind organizarea si funcţionarea M.F.P., cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 1 si 2 din HG nr. 109/2009 privind organizarea si funcţionarea A.N.A.F., calitate procesuală pasivă în speţa dedusă judecăţii o au D.G.F.P. Constanţa şi A.F.P.C.M. Constanţa, ca autorităţi emitente ale actelor administrativ – fiscale contestate.
Pe fondul cauzei recurentele au arătat că intimata - reclamantă deţine licenţele de exploatare nr. 2453/2001 şi nr. 2454/2001, care nu erau în vigoare, întrucât nu au fost aprobate prin hotărâre de Guvern şi nu au fost publicate în M. Of. ori art. 21 din Legea minelor nr. 85/2003 face referire la licenţele care erau în vigoare.
Recurentele au mai arătat că prin art. 45 din Legea nr. 85/2003, astfel cu am fost modificat prin OUG nr. 101/2007, redevenţa minieră a fost stabilită în cotă de 10 % pentru roci utile şi că, în acelaşi timp, art. I pct. 3 alin. (4) şi art. IV alin. (1) din OUG nr. 101/2007 precizează în mod clar faptul că licenţele de concesiune/administrare încheiate şi neintrate în vigoare, precum şi cele intrate în vigoare, se renegociază în conformitate cu prevederile OUG nr. 101/2007.
S-a mai precizat în motivele de recurs că din interpretarea textelor de lege menţionate mai sus rezultă indubitabil faptul că prevederile art. 45 din Legea nr. 85/2003, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 101/2007, se aplică atât în cazul licenţelor intrate în vigoare (dar care nu au fost renegociate), cât şi pentru cele preluate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, dar nepublicate în M. Of.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, recurenta - reclamantă SC S.C. SRL este titulara licenţelor de exploatare nr. 2453/2001, privind zăcământul C., judeţul Constanţa şi nr. 2454 din 24 mai 2001, resemnată pe data de 21 iunie 2004, privind transferul drepturilor şi obligaţiilor de exploatare pentru exploatarea resurselor şi rezervelor din zăcământul S. II-Valea cu Izvorul, aceste licenţe fiind încheiate în anul 2001, în condiţiile stabilite prin Legea minelor nr. 61/1998.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din acest act normativ: „exploatarea minieră se realizează pe baza unei licenţe exclusive care se acordă pentru toate resursele minerale dintr-un perimetru de exploatare", iar potrivit art. 11 alin. (2) „prevederile licenţei rămân valabile pe toată durata acesteia, în condiţiile existente la data încheierii".
În ceea ce priveşte redevenţa minieră datorată bugetului de stat, Legea nr. 61/1998 prevedea, în art. 31 alin. (l), cota de 2 % din valoarea producţiei miniere realizate anual, cotă pe care recurenta - reclamantă o avea de plată conform licenţelor de exploatare acordate pentru cele două perimetre.
Ulterior, OUG nr. 47/2002 a modificat art. 31 din Legea nr. 61/1998, în sensul că a diferenţiat cota în raport de care se calculează redevenţa în funcţie de resursele minerale extrase în vederea prelucrării şi/sau comercializării de către titular astfel:
„a) o cotă de 2 % pentru cărbuni, minereuri feroase, neferoase, de aluminiu, auro-argentifere, de metale nobile, radioactive, minereuri de metale rare şi disperse, roci aluminifere şi produse reziduale miniere;
b)o cotă de 6 % pentru substanţe utile, nemetalifere;
c)o cotă de 8 % pentru săruri haloide;
d) o cotă de 6 % pentru roci utile, cu excepţia rocilor ornamentale la care cota este de 10 %".
Prin Legea nr. 85/2003 s-a abrogat Legea nr. 61/1998, iar la art. 45 alin. (l) lit. c) din această lege, s-a stabilit ca redevenţă minieră: „o cotă de 6 % pentru roci utile, cu excepţia rocilor ornamentale, la care cota este de 10 %".
De asemenea, potrivit art. 60 alin. (l) din Legea nr. 85/2003: „prevederile licenţelor de explorare şi/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate".
Conform prevederilor alin. (2) al aceluiaşi articol: „La solicitarea titularilor de licenţe de explorare şi/sau exploatare, prevederile licenţelor valabil încheiate la data intrării în vigoare a prezentei legi se modifică şi se completează în sensul prevederilor prezentei legi".
Analizând dispoziţiile legale sus menţionate în succesiunea adoptării lor, se poate reţine că legiuitorul a modificat cota în raport de care se calculează redevenţa minieră, dar această cotă se aplică licenţelor de exploatare emise sub imperiul acestor dispoziţii, în vigoare la data emiterii.
Această intenţie a legiuitorului de a menţine condiţiile în care au fost acordate licenţele pe toată durata valabilităţii acestora a fost fără echivoc exprimată în art. 60 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2003.
Este adevărat că OUG nr. 101/2007 a abrogat alin. (1) şi (2) ale art. 60, însă, la art. 21, a introdus două noi alineate potrivit cu care:
„(3) În cazul prelungirii duratei licenţei de concesiune/administrare sau transferului licenţei de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condiţiile concesiunii/administrării, conform prezentei legi, prin încheierea de acte adiţionale, semnate de aceasta şi titular.
(4) Modificarea/completarea licenţelor în vigoare se realizează prin acte adiţionale semnate de autoritatea competentă şi titular."
Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, redevenţa stabilită prin licenţele de exploatare acordate SC S.C. SRL Constanţa se calculează la cota de 2 %, stabilită conform Legii nr. 61/1998, în vigoare la data emiterii licenţelor, întrucât nu au fost renegociate licenţele şi încheiate acte adiţionale semnate de ambele părţi, prin care să se modifice licenţele, conform art. 21 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.
De asemenea, trebuie avute în vedere şi prevederile Legii nr. 262 din 7 iulie 2009 privind aprobarea OUG nr. 101/2007, care stabileşte că alin. (1) al art. 60 din ordonanţă va avea următorul conţinut: „prevederile licenţelor în vigoare rămân valabile, pe întreaga lor durată, în condiţiile în care au fost încheiate, respectând principiul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi în baza actelor juridice încheiate".
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect admiţând acţiunea şi anulând actele fiscale contestate, apreciind că în mod nelegal organul de control financiar a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare prin aplicarea eronată a cotei de 10 % la calculul redevenţei miniere.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat şi a apreciat corect calitatea părţilor, prin prisma obiectului acţiunii şi a interesului părţilor, arătând că „prezenta acţiune are ca obiect anularea unor acte administrative fiscale emise de organele fiscale ca urmare a activităţii proprii ce intră în competenţa lor exclusivă".
În acelaşi sens, instanţa de fond a admis în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.M. şi a respins acţiunea faţă de aceasta.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Constanţa – S.S.C. şi A.F.P.C.M. Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 279/ CA din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2217/2010. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2223/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
