ICCJ. Decizia nr. 2228/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2228/2010
Dosar nr. 482,8/42/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 151 din 28 septembrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a societăţii reclamante invocată de către pârât şi a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 192/2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Ordinul nr. 192/2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a instituit măsuri privind producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare, precum şi categoriile de băuturi alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman, care pot fi produse şi termenele în care pot fi comercializate băuturile alcoolice fermentate nedistilate aflate pe stoc la data publicării acestui act administrativ cu caracter normativ în Monitorul Oficial.
Instanţa de fond a constatat că reclamanta deţine licenţe de fabricaţie seria A nr. 34601/2008 şi A 30173/2006 emise de către pârât, fiind autorizată să fabrice cidru şi/sau alte băuturi nedistilate obţinute prin fermentare şi/sau băuturi mixte ce conţin alcool (vinuri aromatizate), licenţe acordate în conformitate cu art. 22-24 din OG nr. 42/1995 şi că societatea reclamantă are personalitate juridică dobândită prin statutul său şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, are sediu şi organe proprii de conducere, putând fi parte în litigiile promovate de aceasta, sau în care este chemată în judecată de alte persoane fizice sau juridice, având capacitate de folosinţă, conform obiectului său de activitate şi capacitate de exerciţiu, ce se exercită prin reprezentanţii săi legali.
Capacitatea de exerciţiu poate să înceteze odată cu desfiinţarea persoanei juridice sau în anumite cazuri prevăzute de lege, însă, în cauza de faţă, SC E.G. SA nu este lipsită de capacitate de exerciţiu, întrucât, prin sentinţa nr. 427 din 01 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Buzău, nu i s-a ridicat dreptul de administrare conform art. 47 alin. (3) din legea insolvenţei potrivit căreia judecătorul sindic va putea ordona ridicarea în tot sau în parte a dreptului de administrare a debitorului o dată cu desemnarea unui administrator judiciar, în dispozitivul acestei hotărâri judecătoreşti este desemnat administrator judiciar fără, însă, a se dispune ridicarea dreptului de administrare, consecinţa juridică a neridicării acestui drept fiind aceea că societatea dispune de capacitate de exerciţiu, astfel că excepţia invocată de către M.A.P.D.R. nu este întemeiată, fiind respinsă în consecinţă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că Ordinul nr. 192/2009 a fost emis în aplicarea OG nr. 42/1995, la elaborarea sa fiind obligatoriu a fi respectate dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, ordinul în cauză are caracter normativ, iar, în preambulul său, trebuie precizate temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis, conform art. 40 alin. (4) din acelaşi act normativ, însă ordinul în cauză cuprinde în partea introductivă, numai în mod generic, temeiurile juridice în baza cărora a fost emis şi nu aceste temeiuri în concret. Precizarea temeiurilor juridice concrete, în baza cărora a fost emis ordinul, este imperios necesară, pentru a se putea verifica conformitatea ordinului, act normativ cu forţă juridică inferioară, cu legea, act normativ cu forţă juridică superioară, în a cărei executare a fost emis ordinul, însă, la elaborarea Ordinul nr. 192/2009, nu s-a procedat în acest mod.
De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut faptul că dispoziţiile Ordinului nr. 192/2009 sunt nelegale întrucât art. 2 al acestui act administrativ conţine două prevederi contradictorii: în primul alineat se instituie obligaţia elaborării de norme tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea în sarcina M.A.P.D.R., producerea unor astfel de băuturi neputându-se realiza decât după emiterea normelor, iar în alin. (2) se instituie aceeaşi obligaţie în sarcina pârâtului care, însă, este condiţionată de formularea solicitării din partea producătorilor agricoli persoane fizice sau juridice interesaţi de producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, astfel că M.A.P.D.R. se poate prevala de lipsa acestei solicitări, cu consecinţa neemiterii normelor tehnice şi a imposibilităţii producerii băuturilor pentru care a fost emis ordinul.
Împotriva sentinţei nr. 151 din 28 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ a formulat recurs în termen legal pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nefondată a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SC E.G. SA.
A învederat recurentul pârât, prin motivele de recurs, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică şi nelegală. Astfel, temeiul de drept al actului administrativ atacat l-a constituit OG nr. 42/1995 şi HG nr. 8/2009, iar potrivit art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă „(..) formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora a fost emis actul". Prin urmare, textul legal nu impune specificarea concretă a articolului/articolelor şi/sau alineatului/alineatelor din reglementările ce constituie baza juridică a emiterii actului. Cum actul atacat a fost emis în executarea OG nr. 42/1995 este vădit că prima reţinere a instanţei de fond, în sensul că „temeiul de drept este generic" iar „OG nr. 42/1995 permite posibilitatea utilizării de aditivi alimentari la fabricarea produselor alimentare, din categoria cărora face parte şi băuturile pentru care societatea reclamantă deţine licenţe(...)", este greşită.
Pe fondul cauzei, recurentul pârât a precizat că interdicţia stipulată la art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 se referă la utilizarea prefermentativă a amidonului şi/sau zaharozei strict în scopul creşterii tăriei alcoolice, aceste ingrediente fiind permise, alături de conservanţi, acidifianţi, etc., la prepararea produselor finite. In plus. Directiva 98/34/CE, transpusă în legislaţia naţională prin HG nr. 1016/2004, prevede că statele membre pot limita sau interzice utilizarea anumitor ingrediente (amidon, zaharoză, alcool) la fabricarea băuturilor care se produc pe plan naţional. Instanţa în mod greşit a încadrat amidonul, zaharurile şi alcoolul în categoria aditivilor alimentari definiţi de art. 4 lit. c) din OG nr. 42/1995, deoarece aceste trei ingrediente sunt materii prime alimentare rezultate urmare procesării unor produse agricole ca sfecla de zahăr, trestia de zahăr, cartof, porumb, etc., care sunt, în fapt, produse exceptate, cum rezultă din chiar dispoziţiile art. 4 lit. c) din OG nr. 42/1995 care defineşte „aditivul alimentar" ca fiind „orice substanţă care se adaugă alimentelor pentru a îmbunătăţi valoarea nutritivă a acestora şi, de asemene, orice produs sau substanţă care se adaugă alimentelor pentru a influenţa culoarea, consistenţa, gustul sau aroma, termenul de valabilitate, sau de a da alimentelor orice altă proprietate specifică, dacă substanţa sau produsul de îmbunătăţire nu sunt ele însele materii prime alimentare". În consecinţă, nu numai că prin actul atacat nu s-au instituit interdicţii care să contravină actului superior în a cărui executare a fost emis, ci, din contră, a fost dat cu respectarea limitelor, în scopul protejării unui interes public. De altfel, s-a concluzionat, actul atacat este ţinut de existenţa normelor tehnice privind definirea, descrierea şi prezentarea şi etichetarea acestora, elaborare stabilită de legiuitor în sarcina M.A.P.D.R., cum reiese în mod neechivoc din OG nr. 42/1995.
În drept pârâta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanta SC E.G. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Prin Ordinul nr. 192/2009 Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a instituit măsuri pentru producerea băuturilor alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman ca atare. Potrivit dispoziţiilor art. 1 din ordin, categoriile de băuturi alcoolice fermentate, nedistilate, altele decât berea şi vinul, destinate consumului uman, care pot fi produse sunt limitate la: cidrul de mere, cidrul de pere, hidromel, precum şi băutura alcoolică fermentată obţinută exclusiv din fermentarea sucurilor de fructe, cu excepţia strugurilor. Prin art. 3 din Ordinul nr. 192/2009 s-a interzis utilizarea amidonului şi/sau a zaharurilor şi a alcoolului de orice natură, pentru fabricarea băuturilor prevăzute la art. 1, iar prin art. 4 din acelaşi act administrativ normativ, s-a interzis producerea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât vinul şi berea, destinate consumului uman, care din punctul de vedere al definirii, descrierii, prezentării şi etichetării nu sunt reglementate prin norme tehnice privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea. În fine, prin acelaşi ordin au fost instituite termenele în care pot fi comercializate băuturile prevăzute la art. 4, aflate în stoc la producători, respectiv 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordinului, şi aflate în reţeaua de comercializare cu amănuntul, respectiv până la epuizarea stocurilor.
Prima instanţă, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a făcut prin sentinţa recurată o corectă interpretare şi aplicare a legii, şi a procedat astfel în mod întemeiat la admiterea acţiunii reclamantei şi la anularea Ordinului nr. 192/2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Actul administrativ atacat are caracter normativ, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, se impunea ca formula introductivă a lui să cuprindă, printre altele, temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis. Mai mult, se impuneau a fi respectate şi cerinţele art. 75 din Legea nr. 24/2000, care prevăd că ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi altele asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi al celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor guvernului şi că în formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 40 alin. (4). Cum judicios a reţinut instanţa de fond, precizarea temeiurilor concrete, care au justificat emiterea ordinului, era imperios necesară, pentru a se putea verifica conformitatea actului administrativ atacat, act normativ cu forţă inferioară, cu legea, apreciată în sens larg, act normativ cu forţă juridică superioară, în a cărei executare a fost emis ordinul în discuţie. într-adevăr, se observă, din analiza ordinului atacat, că acesta cuprinde în partea introductivă doar precizarea că a fost emis în baza OG nr. 42/1995, fără însă a se indica în concret textul sau textele din acest act normativ cu forţă juridică superioară în executarea şi aplicarea cărora autoritatea administrativă pârâtă a înţeles să emită reglementări de detaliu. In aceste condiţii, instanţa de fond a constatat în mod legal că nu au fost respectate la emiterea ordinului administrativ atacat normele de tehnică legislativă consacrate prin dispoziţiile art. 40 alin. (4) şi art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe de altă parte, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 7 din OG nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, republicată, la fabricarea produselor alimentare se vor utiliza numai aditivi alimentari aprobaţi de către organismele specializate ale Ministerului Sănătăţii Publice, iar nivelul maxim admis de aditivi, de substanţe străine sau de încărcătură microbiană se stabileşte pentru fiecare clasă de produse alimentare de către Ministerul Sănătăţii Publice, împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu organismele specializate ale administraţiei publice centrale, precum şi cu consultarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor. În speţă, prin ordinul atacat nu s-a procedat la o stabilire a nivelului maxim admis de aditivi, de substanţe străine sau de încărcătură microbiană ci a fost interzisă utilizarea amidonului sau/şi a zaharurilor şi a alcoolului, la fabricarea băuturilor alcoolice fermentate nedistilate, altele decât berea şi vinul, iar o asemenea reglementare excede prevederilor art. 7 alin. (2) din O.G nr. 42/1995 republicată, fiind contrară dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 24/2000 care prevăd că ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilite de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.
Susţinerile recurentei pârâte privind aplicabilitatea prevederilor comunitare, transpuse în legislaţia naţională prin legi şi hotărâri de guvern (Directiva 98/34/CE, HG nr. 1016/2004, Regulamentul CE 1214/2007), care ar acorda dreptul statelor membre de a limita sau interzice utilizarea anumitor ingrediente la fabricarea băuturilor produse pe plan naţional, nu prezintă relevanţă în cauză, acestea nereferindu-se în concret la chestiunea producerii băuturilor alcoolice fermentate liniştite. Directiva nr. 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 priveşte stabilirea unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, HG nr. 1016/2004 stabileşte măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, iar Regulamentul (CE) nr. 1214/2007 al Comisiei din 20 septembrie 2007 priveşte modificarea anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun.
În raport de cele mai sus arătate, constând că motivele de recurs invocată în cauză nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 151 din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2226/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2229/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
