ICCJ. Decizia nr. 2229/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2229/2010
Dosar nr. 533/42/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 171 din 9 octombrie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul P.G.G., funcţionar public, a chemat în judecată pârâta A.N.A.F., şi a solicitat anularea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de pârâtă, prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică de conducere de Director Executiv Adjunct - Activitatea de inspecţie fiscală, în cadrul D.G.F.P. Dâmboviţa.
Reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 544/2004 şi a invocat faptul că nu este vorba de un act administrativ nefiind obligatorie procedura prealabilă pentru a sesiza instanţa de judecată.
Instanţa de fond a mai reţinut faptul că susţinerile reclamantului sunt neîntemeiate şi nelegale, având în vedere că dispoziţiile art. 106 din Legea nr. 188/1999 modificată privind Statutul funcţionarilor publici prevăd că, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Cum potrivit dispoziţiilor legale menţionate, efectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ este obligatorie şi constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, instanţa a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul P.G. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat, pe de o parte, că instanţa fondului a ignorat înscrisul intitulat „Plângere prealabilă pentru revocarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009" expediat către Preşedintele A.N.A.F., prin poştă, la data de 18 iunie 2009, iar pe de altă parte că sentinţa atacată este dată cu aplicaţia greşită a dispoziţiilor art. 7 din Legea contenciosului administrativ deoarece ordinul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 1 din această lege, ci un act care priveşte încetarea raportului de serviciu (potrivit calificării date de art. III.1.1 din OUG nr. 137/2009 în aplicarea căruia a fost emis) şi este supus aplicaţiei corespunzătoare a dispoziţiilor din Codul muncii.
Examinând cauza atât prin prisma celor două critici cuprinse în cererea de recurs, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii şi normele legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ a vizat anularea ordinului nr. 985 din 22 mai 2009 emis de Preşedintele A.N.A.F. prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct – Activitatea de inspecţie fiscală în cadrul D.G.F.P. Dâmboviţa.
În faţa curţii de apel, pârâta A.N.A.F. a invocat prin întâmpinare mai multe excepţii de procedură printre care şi pe aceea a inadmisibilităţii acţiunii ce decurge din neîndeplinirea procedurii prealabile cerut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.
Apărările reclamantei faţă de această excepţie s-au rezumat la raţionamentul că actul contestat nu este un act administrativ şi că nu este necesară această procedură prealabilă.
În faţa instanţei de control judiciar apărarea recurentului-reclamant este completată cu înscrisul intitulat „Plângere prealabilă pentru revocarea Ordinului nr. 985 din 22 mai 2009" însoţit de dovada expedierii prin poştă a unei recomandate către A.N.A.F. la data de 18 iunie 2009 (filele 7-11 dosar recurs).
Aceste două înscrisuri nu au fost prezentate instanţei fondului, aşa încât nu se poate imputa acesteia că soluţia a fost adoptată cu nesocotirea probatoriului.
În acelaşi timp se observă că din recipisa de recomandată din 18 iunie 2009 nu rezultă conţinutul actului expediat către A.N.A.F., că nu există o dovadă a înregistrării plângerii prealabile la autoritatea pârâtă şi că în ipoteza în care s-ar accepta şi în lipsa unei dovezi în acest sens că actul expediat este chiar plângerea prealabilă, data formulării acesteia coincide cu data întocmirii cererii de chemare în judecată (fila 3 dosar fond). Or, scopul instituirii condiţiei de admisibilitate prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă în mod evident din formularea textului în discuţie, potrivit căruia „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată [ … ] trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare [ … ] în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Inconsecvenţa în susţinerile recurentului este una evidentă atâta vreme cât pe de o parte se arată că actul atacat nu este în opinia sa un act administrativ conform Legii contenciosului administrativ şi de aceea nu este necesară urmarea procedurii prealabile şi pe de altă parte prin depunerea acestei plângeri prealabile considerate neobligatorii.
În considerentele sentinţei recurate se face o analiză pertinentă şi concludentă asupra modului în care s-a abordat chestiunea lipsei plângerii prealabile cu consecinţa firească a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, judecătorul fondului argumentând în fapt şi în drept soluţia pronunţată, prin invocarea art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.
Argumentat, au fost înlăturate susţinerile reclamantului ce priveau neaplicabilitatea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 unui act care priveşte încetarea raportului de serviciu, în condiţiile în care art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (modificată) stipulează că anularea unui act administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu se poate face „în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare".
Aceasta presupune aşadar, fără putinţă de tăgadă, şi respectarea procedurii prealabile care are un caracter obligatoriu şi care constituie o condiţie de exerciţiu a acţiunii în materia contenciosului administrativ.
Faţă de cele expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinţei civile nr. 171 din 9 octombrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2228/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2230/2010. Contencios → |
|---|
