ICCJ. Decizia nr. 2237/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2237/2010
Dosar nr. 10163/1/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5117 din 13 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 729 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, aşa cum a stabilit şi prima instanţa, soluţia adoptată de autoritatea intimată prin actul administrativ dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ este corectă, întrucât faptele prezentate de recurentul-reclamant nu reprezintă discriminare, în sensul prevederilor art. 2 din OG nr. 137/2000, modificată şi republicată.
Într-adevăr, conform prevederilor art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 448/2007 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport urban, cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul, persoanele cu handicap grav şi accentuat; modalitatea de acordare a gratuităţii, precum şi cuantumul acesteia se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.
Ca atare, în mod corect autoritatea intimată a stabilit că solicitarea D.G.A.S.P.C. sector 6, cu privire la prezentarea în original de către recurent a documentelor pe baza cărora se acordă gratuitate la călătoria cu mijloacele de transport în comun, are o justificare obiectivă şi reprezintă o măsură care are menirea de a apăra interesele persoanelor beneficiare.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi vorba de existenţa unei discriminări a recurentului prin adoptarea acestei măsuri, întrucât nu s-a probat aplicarea unor tratamente diferenţiate între persoane care sunt plasate în situaţii comparabile, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Împotriva deciziei nr. 5117 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul I.G.V.C. a formulat cerere de revizuire.
Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 pct.1, 2, 4, 6 C. proc. civ. cu referire la art. 105 alin. (1) şi (2) şi art. 106 C. proc. civ. şi raportate la art. 24, art. 25 şi art. 27 din acelaşi C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este lovită de nulitate absolută deoarece:
- cererea de recuzare a fost soluţionată de chiar de judecătorii împotriva cărora a fost îndreptată;
- soluţia pronunţată este rezultatul unei „răzbunări" în condiţiile în care magistraţii au calitatea de intimaţi în două litigii pentru daune pornite de către recurent;
- actele dosarului demonstrează în mod clar discriminarea, fiind refuzată de către D.G.A.S.P.C. sector 6 primirea cererii pentru drepturile ce i se cuvin revizuentului-recurent şi soţiei sale.
Examinând cererea cu care a fost învestită, în conformitate cu art. 323 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi o va respinge în consecinţă, pentru cele ce se vor puncta în continuare:
Prin Decizia nr. 5117 din 13 octombrie 2009 Secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 729 din 24 februarie 2009 prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a Hotărârii nr. 149 din 11 martie 2008 a Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării care a stabilit că faptele sesizate prin petiţia nr. 2041 din 31 ianuarie 2008 (privind neacordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 448/2006 nu reprezintă discriminare conform art. 2 din OG nr. 137/2000, republicat.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. sunt supuse revizuirii – cale extraordinară de atac, de retractare – hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Atât doctrina cât şi jurisprudenţa în materie au statuat că una dintre condiţiile de admisibilitate impuse de legiuitor pentru exercitarea căii extraordinare de atac în discuţie este aceea ca hotărârea judecătorească ce face obiectul revizuirii să fi evocat/rezolvat fondul, ceea ce presupune ca instanţa de recurs casând sentinţa să procedeze la rejudecarea pricinii ori în cadrul cererii de recurs să se fi produs înscrisuri noi care să fie analizate de către instanţa de control judiciar.
Or, în speţă, prin Decizia a cărei retractare se cere a fost respins recursul declarat de I.G.V.C. menţinându-se hotărârea Curţii de Apel Bucureşti ca fiind legală şi temeinică, deci fondul nu a fost evocat.
Nefiind depăşită această condiţie de admisibilitate, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune verificarea motivelor de revizuire invocate, motive expuse rezumativ mai înainte şi care în mod evident nu se pot subsuma cazurilor expres prevăzute de normele legale indicate de revizuent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de I.G.V.C. împotriva deciziei nr. 5117 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2233/2010. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2238/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
