ICCJ. Decizia nr. 2267/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2267/2010
Dosar nr.7495/2/2009
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 03 august 2009, reclamantul D.W.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., să dispună anularea actului administrativ constând în Hotărârea nr. 376 din 21 mai 2009 pronunţată de Secţia judecători a C.S.M., să se constate că îndeplineşte condiţiile legale pentru a ocupa funcţia de judecător, să fie obligat pârâtul să valideze rezultatele obţinute de reclamant la concursul de admitere în magistratură din data de 29 martie 2009 şi să propună Preşedintelui României numirea sa pe un post de judecător din raza judeţului Vaslui sau a judeţului Ilfov.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a susţinut concursul de admitere în magistratură care a avut loc la data de 29 martie 2009, iar C.S.M., în etapa de validare a rezultatelor concursului, a hotărât respingerea candidaturii sale pentru ocuparea funcţiei de judecător, pe motiv că nu a îndeplinit condiţia "de bună reputaţie".
Reclamantul a susţinut că la concursul de admitere în magistratură din data de 29 martie 2009, în urma probelor de specialitate a fost admis, ocupând poziţia nr. 44 din 70 de locuri disponibile, obţinând media generală 8,25. De asemenea, a precizat că a fost declarat admis atât din punct de vedere psihologic cât şi medical pentru ocuparea funcţiei de judecător, dar acest rezultat nu a fost validat de Secţia Judecători a C.S.M., pe motiv că nu se bucură de o bună reputaţie.
S-a mai arătat că pârâtul a reţinut ca motiv de neîndeplinire a condiţiei "de bună reputaţie", faptul că, prin Ordonanţa nr. 1667 din 17 martie 2003 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative în cuantum de 200.000 lei (20 RON) pentru fapta de a fi sustras, la data de 06 martie 2003, două ciocolate din SC M.S. SRL, în valoare de 30.800 lei (3,08 RON).
Reclamantul a apreciat că hotărârea contestată este excesivă şi că la adoptarea acesteia nu s-a ţinut cont de faptul că prin Ordonanţa nr. 1667/P/2003 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, cu motivarea că fapta imputată nu prezintă pericol social.
Reclamantul a mai susţinut că Ordonanţa nr. 1667/P/2003 nu i-a fost niciodată comunicată şi de aceea nu a contestat amenda administrativă şi a apreciat că a îndeplinit condiţia "bunei reputaţii" la data validării rezultatelor concursului, întrucât nu a avut cunoştinţă de existenţa amenzii administrative, iar celelalte înscrisuri depuse la dosar, dovedesc că este o persoană apreciată pentru corectitudinea sa în societate.
S-a mai arătat că interpretarea dată de C.S.M. cu privire la buna reputaţie, contravine prevederilor art. 16, art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României şi că sancţiunile administrative prevăzute de art. 91 C. pen. nu sunt sancţiuni penale ci au acelaşi tratament juridic ca şi sancţiunile disciplinare din dreptul muncii şi sancţiunile contravenţionale, neavând caracter imprescriptibil.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 4453 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată, instanţa dispunând anularea în parte a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru Judecători nr. 376 din 21 mai 2009 (art. 2) în privinţa candidatului D.W.E. şi obligarea C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea de către reclamant a condiţiilor pentru numirea în funcţia de judecător.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin adresa I.G.P. Române - Direcţia C.J.S.E.O. emitentul a comunicat reclamantului faptul că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 290/2004, s-a procedat la rectificarea înscrierilor din evidenţa cazierului judiciar prin radierea menţiunii Ordonanţei nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 20 lei (RON) pentru furt calificat. Totodată, în adresa din 27 octombrie 2009 s-a menţionat că a fost infirmată Ordonanţa nr. 1667/P/2003, prin Rezoluţia nr. 1963/11-2/09 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti.
Faţă de împrejurarea că, C.S.M. a avut în vedere la evaluarea bunei reputaţii exclusiv Ordonanţa nr. 1667/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi în termenul legal de contestare, reclamantul a depus diligenţele necesare pentru rectificarea înscrierilor în evidenţa cazierului judiciar, prima instanţă a apreciat ca fiind oportună reanalizarea de către C.S.M. a îndeplinirii de către reclamant a condiţiilor pentru numirea acestuia în funcţia de judecător.
Faţă de celelalte solicitări ale reclamantului, judecătorul fondului a reţinut că soluţionarea acestora depinde de modalitatea de rezolvare ce va fi dată de C.S.M. în urma reanalizării îndeplinirii de către reclamant a condiţiei bunei reputaţii.
3. Recursurile declarate în cauză
Sentinţa Curţii de apel a fost atacată, în termenul legal, atât de reclamant cât şi de pârât.
3.1. Recurentul-reclamant a criticat sentinţa în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., considerând-o nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte soluţia de obligare a C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea condiţiilor pentru numirea în funcţia de judecător.
În opinia recurentului-reclamant, procedând în acest mod, instanţa de fond a amânat în mod inacceptabil soluţionarea definitivă a cauzei şi nu a făcut o aplicare corespunzătoare a prerogativelor sale în materia contenciosului administrativ, în virtutea cărora avea posibilitatea ca, pe baza probelor administrate, să anuleze actul administrativ nelegal şi să oblige autoritatea publică să emită un nou act prin care să valideze rezultatele concursului de admitere în magistratură în ceea ce îl priveşte.
3.2. Recurentul-pârât şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea criticii formulate, C.S.M. a arătat că buna reputaţie constituie o condiţie pentru accesul în profesia de judecător sau procuror, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 303/2004 şi art. 221 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, cu modificările ulterioare, în considerarea importanţei deosebite pe care o prezintă justiţia ca serviciu public şi a exigenţelor pe care le reclamă funcţia de magistrat.
În opinia recurentului-pârât, în speţă, instanţa de fond a apreciat în mod eronat că această condiţie este îndeplinită, în raport cu natura faptei comise de recurentul-reclamant şi ţinând seama de corelaţiile care se impun între existenţa prezumţiei de nevinovăţie şi conţinutul condiţiei bunei reputaţii impuse judecătorilor şi procurorilor.
4. Procedura derulată în recurs. Apărările părţilor
Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.S.M. a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, făcând referire la prevederile art. 63 pct. c1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliul Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea nr. 326 din 24 august 2005, care stabilesc competenţa Biroului organizare concursuri din cadrul aparatului propriu al C.S.M. de a verifica îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii.
De asemenea, recurentul-pârât a invocat jurisprudenţa instanţei supreme (Deciziile nr. 1173 din 15 mai 1998 şi nr. 3289 din 27 iunie 2007) şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza San Juan c.France, 28 februarie 2002, în Recueil 2002 - III, p.533), în sensul că deciziile comisiilor de confirmare sau de atestare a unor aptitudini, însuşiri sau calităţi profesionale nu pot face obiectul controlului judecătoresc, evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru exercitarea unei profesii apropriindu-se de un examen şcolar sau universitar şi ieşind din sfera garanţiilor instituite prin art. 6 parag. 1 din Convenţie; demersul judiciar trebuie să vizeze numai vicii de procedură privind desfăşurarea concursului.
La rândul său, recurentul-reclamant a administrat în recurs proba cu înscrisuri, în temeiul art. 305 C. proc. civ., depunând la dosar Rezoluţiile nr. 1963/II-1/2009 din 9 octombrie 2009 şi nr. 1667/P/2003 din 16 aprilie 2010 ale Parchetului, de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi caracterizări primite de la structurile de exercitare a profesiei în care şi-a desfăşurat activitatea de avocat. De asemenea, a depus la dosar un extras din Decizia nr. 1115 din 21 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe care a invocat-o ca precedent judiciar în sprijinul susţinerilor sale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de cei doi recurenţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că numai recursul reclamantului este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Din considerente ţinând de logica argumentării, va fi analizat în primul rând recursul pârâtului.
1.1. Recursul declarat de pârâtul C.S.M.
Recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ Hotărârea nr. 376 din 21 mai 2009 a Secţiei pentru judecători din cadrul C.S.M., prin care s-a dispus respingerea candidaturii sale pentru ocuparea funcţiei de judecată în urma concursului de admitere în magistratură organizat la data de 29 martie 2009, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 226 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152 din 1 martie 2006, cu modificările ulterioare.
În ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant, emitentul hotărârii a reţinut neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii, având în vedere Ordonanţa nr. 1667/P/2003 din 17 martie 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru faptele prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative în cuantum de 200.000 lei vechi pentru fapta de a fi sustras, la data de 6 februarie 2003, două ciocolate în valoare de 30.800 lei vechi dintr-un magazin.
Raportată la condiţiile de acces în magistratură, buna reputaţie poate fi definită drept părerea publică favorabilă despre o persoană sau faptele acesteia, percepţia pozitivă asupra conduitei sale morale şi profesionale în mediul social. Se poate vorbi despre neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii dacă, prin faptele sale, persoana în cauză a atras ecouri publice nefavorabile, de natură să altereze încrederea societăţii în capacitatea sa de a răspunde exigenţelor profesiei.
Ţinând seama de probele administrate în cauză, instanţa de fond a apreciat corect că soluţia adoptată de autoritatea emitentă exclusiv pe baza Ordonanţei nr. 1667/P/2003 nu a fost suficient fundamentată.
În plus faţă de cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte are în vedere că reputaţia unei persoane se construieşte în timp, printr-un întreg ansamblu de elemente care concură la conturarea profilului său uman şi profesional, care nu pot fi luate în evaluare în mod izolat, scoase din context. Prin urmare, C.S.M. trebuia să ia în considerare intervalul îndelungat de timp scurs de la data presupusei fapte, conduita ulterioară a recurentului-reclamant, aprecierile favorabile asupra activităţii desfăşurate ca avocat şi inexistenţa, in concreto, a unor ecouri publice ale faptei reţinute prin ordonanţa Parchetului. În lipsa unor criterii clare, accesibile şi previzibile, sunt greu de identificat argumentele rezonabile pentru care, prin aceeaşi hotărâre, autoritatea emitentă a considerat că o procedură disciplinară aflată în curs de derulare pentru o faptă săvârşită de un alt candidat în calitate de procuror - deci în exercitarea magistraturii - nu afectează buna reputaţie pentru numirea în funcţia de judecător, în schimb o amendă administrativă aplicată cu şase ani în urmă pentru o faptă fără legătură cu o profesie juridică şi cu privire la care nu s-a făcut dovada unui ecou public nefavorabil are efectul menţionat.
În acest context şi ţinând seama de împrejurarea că prin Rezoluţia nr. 1667/P/2003 din data de 16 aprilie 2010, depusă ca act nou în recurs, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3, învestit ca urmare a infirmării rezoluţiei din data de 17 martie 2003, a dispus scoaterea de sub urmare penală în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., reţinând că din probele cauzei nu a rezultat dincolo de orice dubiu scopul însuşirii pe nedrept a celor două ciocolate, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată că a se reţine neîndeplinirea condiţiei bunei reputaţii ar avea un caracter cu totul excesiv, nefiind într-un echilibru rezonabil nici cu baza factuală luată în evaluare, nici cu interesul public urmărit.
Această interpretare se regăseşte şi în practica anterioară a Înaltei Curţi, prin Decizia nr. 1115 din 21 februarie 2007, pronunţată într-un caz similar, reţinându-se că soluţia adoptată de pârât, în sensul că reclamanta nu îndeplinea condiţia bunei reputaţii pentru că în anul 2001 fusese cercetată penal şi în final scoasă de sub urmărire penală şi sancţionată cu amendă administrativă, este excesivă, depăşind litera şi spiritul legii, şi nu ţine seama de documentele din care rezulta părerea publică favorabilă şi aprecierea de care s-a bucurat reclamanta la locul de muncă, în familie şi în societate.
Prin urmare, criticile formulate de recurentul-pârât sunt neîntemeiate.
1.2. Recursul reclamantului
Sentinţa primei instanţe este criticabilă sub aspectul concluziei privind limitele controlului judiciar asupra exercitării dreptului de apreciere al autorităţii publice şi soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, în sensul celor arătate de recurentul-reclamant.
Contenciosul administrativ subiectiv reglementat de Legea nr. 554/2004 are caracter de plină jurisdicţie, constând în aceea că, admiţând acţiunea, instanţa nu este limitată la a anula în tot sau în parte actul administrativ nelegal sau la a obliga autoritatea publică să reanalizeze cererea petiţionarului, ci poate dispune măsuri menite să asigure înlăturarea efectivă, completă şi adecvată a efectelor vătămătoare ale conduitei administrative, prin restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat şi repararea pagubei produse.
Atunci când din probele administrate în cadrul controlului judecătoresc rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a unei cereri, instanţa poate obliga autoritatea publică să emită un act cu conţinutul solicitat de reclamant, fără ca această dispoziţie să poată fi interpretată o imixtiune în activitatea administraţiei publice.
În consecinţă, prin obligarea C.S.M. să reanalizeze îndeplinirea condiţiilor de numire în funcţie şi respingerea celorlalte capete de cerere cu motivarea că soluţionarea lor depinde de modalitatea de rezolvare ce va fi dată de C.S.M. în urma reanalizării condiţiei bunei reputaţii, ce intră în sfera de atribuţii a autorităţii pârâte, instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) - (2) din Legea nr. 554/2004.
Apărarea cuprinsă în întâmpinarea C.S.M., cu referire la prevederile art. 63 pct. c1 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate fi reţinută în sensul dorit de parte, pentru că atribuţiile prevăzute de lege pentru entităţile administrative în derularea procedurilor administrative nu exclud controlul judecătoresc asupra actelor emise sau adoptate de acestea.
Totodată, Înalta Curte constată că principiul relevat în hotărârile judecătoreşti menţionate în întâmpinare nu este pertinent în cauza de faţă, unde nu se pune problema evaluării unor cunoştinţe, însuşiri sau aptitudini profesionale, pe baza unor criterii, chestionare sau bareme de punctare stabilite de entitatea administrativă competentă, într-o manieră care să se apropie de un examen şcolar sau universitar, ci a verificării modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere în ceea ce priveşte examinarea condiţiei bunei reputaţii de către recurentul-reclamant.
Inserând în mod expres excesul de putere, definit drept "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor1)" printre temeiurile acţiunii în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 consacră normativ atribuţia instanţei de contencios administrativ de a cenzura respectarea de către autorităţile publice a limitelor marjei de apreciere. Limita legală a dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, instanţa fiind îndrituită să verifice dacă autoritatea publică s-a îndepărtat de la scopul legii, a acţionat în mod disproporţionat sau nerezonabil, fără a păstra echilibrul necesar între interesul public urmărit şi drepturile sau interesele legitime privare care pot fi afectate, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului actului să nu fie excesiv de împovărătoare în raport cu scopul vizat.
_____________
[1]) În art. 2 alin. (1) lit. n)
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamantului, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va obliga C.S.M. să valideze rezultatul obţinut de reclamant la concursul de admitere în magistratură din 29 martie 2009 şi să propună numirea acestuia pe un post de judecător corespunzător mediei obţinute, respingând, totodată, recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.W.E. împotriva Sentinţei civile nr. 4453 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâtul C.S.M. să valideze rezultatele obţinute de reclamant la concursul de admitere în magistratură din 29 martie 2009 şi să propună Preşedintelui României numirea reclamantului pe un post de judecător corespunzător mediei obţinute.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de C.S.M. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2289/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2266/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
