ICCJ. Decizia nr. 2269/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2269/2010
Dosar nr. 13740/3/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul P.A. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii şi Familiei, refuzul nejustificat al pârâtului constând în nesoluţionarea în termen legal a cererii sale înregistrate sub nr. 334312 din 20 februarie 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtului o informaţie cu privire la derularea contractului individual de muncă, întrucât angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a vira contribuţia sa la Casa de Asigurări de Sănătate şi pensia suplimentară în cuantum legal, iar această situaţie i-a afectat cuantumul pensiei recalculate, începând cu data de 01 decembrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 1678 din 5 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, declinându-se competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Reclamantul a depus mai multe cereri completatoare, după cum urmează:
- prin cererea depusă la termenul de judecată din 5 mai 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul a menţionat că a primit răspunsul cu nr. 1106 din 23 martie 2009, din care rezultă că pârâtul nu i-a soluţionat cererea adresată, deşi solicitările sale intrau în competenţa ministerului, în sensul că organele de specialitate ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pot efectua controale la SC R.C. SA;
- prin cererea precizatoare, depusă la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, la acelaşi termen de judecată din 05 mai 2009, reclamantul a arătat că pârâtul, prin Direcţia de Legislaţie a Muncii, a efectuat controale la R.C. încă din anul 1991. Cu această ocazie, R.C. a transmis pârâtului situaţia demersului făcut la partenerul extern pentru obţinerea returnării cotei de pensii inclusă în impozitul pe salariu perceput prin buletinele lunare de plată şi faţă de această situaţie apreciază că pârâtul putea să răspundă cererii sale;
- la termenul de judecată din 14 octombrie 2009, reclamantul a depus o nouă cerere precizatoare prin care a susţinut că „se constituie parte vătămată", în raport de actele administrative emise în perioada 1991-1999, care i-au creat pagube materiale constând în diminuarea drepturilor de pensie.
Prin sentinţa civilă nr. 3437 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei procedurii administrative prealabile, invocate de pârât, respingându-se ca neîntemeiată şi cererea formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în ce priveşte excepţia invocată, că obiectul cererii de chemare în judecată este refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona o cerere, iar Legea nr. 554/2004 prevede parcurgerea unei proceduri prealabile numai în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ.
În ipoteza refuzului nejustificat, reclamantul trebuie să facă dovada doar că s-a adresat cu o cerere autorităţii publice, precum şi împrejurarea că aceasta nu a soluţionat cererea, deşi conform atribuţiilor legale avea această competenţă.
Pe fondul cererii de chemare în judecată s-a reţinut că pârâtul a răspuns reclamantului prin adresele nr. 1106 din 23 martie 2009, nr. 1778 din 13 aprilie 2009 şi nr. 1710 din 15 aprilie 2009.
S-a constatat, cu privire la aceste răspunsuri, că pârâtul a comunicat reclamantului împrejurarea că problemele semnalate prin memoriu intră în competenţa de soluţionare a Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi faptul că a trimis cererea spre soluţionare acestei autorităţi publice.
Direcţia de Asigurări Sociale a Ministerului a răspuns reclamantului că potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 3/1977 (în vigoare până la 01 aprilie 2001), persoanelor îndreptăţite la pensie, care au fost încadrate în munca şi la organizaţii internaţionale, societăţi mixte sau la alte organizaţii din străinătate şi care au primit retribuţii în valută, la stabilirea bazei de calcul a pensiei li se iau în considerare retribuţiile tarifare de încadrare la nivelul funcţiilor similare din ţară, valabile în perioadele corespunzătoare, dacă s-au plătit contribuţiile legale către asigurările sociale de stat.
Totodată, pârâtul a comunicat reclamantului faptul că, referitor la perioada de activitate la care face referire (1990 - 1999), aceasta a fost luată în considerare la stabilirea pensiei în raport de veniturile salariale din adeverinţa nr. 1158 din 26 august 1999 eliberată de R.C. SA, pentru care, astfel cum rezultă din adeverinţă, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale de stat.
Faţă de cele reţinute, prima instanţă a constatat că în speţă nu este vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, împrejurarea că pârâtul nu a răspuns în sensul dorit de reclamant neconducând la calificarea răspunsului ca fiind un refuz de soluţionare a cererii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal reclamantul P.A., fără a-l motiva în drept.
Recurentul critică hotărârea pentru greşita respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată care are ca obiect un act administrativ asimilat, instanţa de contencios administrativ fiind sesizată pentru a constata refuzul nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererea pe care a înregistrat-o sub nr. 334312 din 20 februarie 2009 pentru Direcţia Legislaţia muncii, contencios şi Relaţia cu Parlamentul din Ministerul Muncii şi Familiei.
Recurentul-reclamant a mai arătat că a dovedit interesul său legitim care a fost vătămat prin actul administrativ unilateral al intimatei, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
A mai arătat că nu a solicitat în mod expres anularea celor două acte administrative, deoarece nu a cunoscut dacă se mai încadra în termenele prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, motiv pentru care va fi menţinută.
Instanţa de fond a interpretat corect raportul juridic dedus judecăţii, reţinând cu privire la memoriul adresat pârâtei chemate în judecată, că această instituţie publică a răspuns reclamantului prin adresele depuse la dosar şi necontestate de recurentul-reclamant, astfel că în speţă nu este vorba de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Din expunerea acţiunii şi cererii de recurs, rezultă că în cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare, negăsindu-ne în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Soluţionarea unei cereri în defavoarea petentului, contrar aşteptărilor sale sau în sensul dorit de acesta, nu reprezintă automat, un refuz, acest caracter reieşind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicţie.
Mai mult, reclamantul-recurent arată că informaţiile cerute, nu reprezintă în realitate o solicitare „de a face" aşa cum a reţinut prima instanţă şi că de fapt această „verificare" a fost şi obţinută prin: considerentele Deciziei nr. 3380 din 30 octombrie 2001 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 120/2001, astfel că sub acest aspect nu justifică nici un interes legitim vătămat în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, recunoaşterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat.
Or, reclamantul nu a arătat care e neînţelegerea concretă, aplicabilă situaţiei individuale pentru care a chemat pârâtul în judecată.
Împrejurarea că recurentul-pârât nu a cunoscut dacă se mai află în termenul prevăzut de lege pentru a contesta actele administrative emise de pârâtă conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu poate constitui o veritabilă critică a hotărârii recurate şi nici nu poate constitui un temei pentru anularea acestora pe cale incidentă, acesta nesolicitând în mod expres anularea actelor menţionate ca fiind date cu exces de putere.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 3437 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2263/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
