ICCJ. Decizia nr. 2295/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2295/2010
Dosar nr. 9933/2/200.
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3781 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată a fost respinsă cererea de suspendare formulată în cauză de reclamantul B.C.S. în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin Ordinul nr. 3 din 5 ianuarie 2009, astfel cum a fost modificat prin Ordinul 6 din 6 ianuarie 2009 Ministerul Sănătăţii a dispus revocarea reclamantului din funcţia de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Prof. Dr. Victor Babeş, la data ieşirii din starea de incapacitate temporară de muncă, constatându-se încetarea contractului de management conform cap VIII lit. b) din contract.
Instanţa a reţinut că la data de 3 ianuarie 2009 a fost efectuat un control inopinat la spitalul arătat mai sus, iar echipa de control a constatat situaţii de fapt care dovedesc o preocupare insuficientă pentru asigurarea actului medical, apreciindu-se că neregulile constate pot constitui un risc pentru sănătatea pacienţilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a concluzionat că toate aspectele prezentate, în considerarea cazului bine justificat, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în sensul art. 2 lit. t) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, instanţa a reţinut că prejudiciul invocat de reclamant, rezultat din afectarea imaginii publice, prejudiciul carierei profesionale, nu poate justifica necesitatea suspendării executării actului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală şi netemeinică, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greşita aplicare a legii.
Prin motivele dezvoltate, în esenţă recurentul-reclamant a susţinut şi prezentat următoarele critici;
- instanţa de fond a făcut în cauză o greşită aplicare a legii corespunzător situaţiei de fapt, în sensul că nu a analizat în mod corect şi just toate motivele de fapt şi de drept invocate, din care rezulta îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat constând în încetarea raporturilor de serviciu iar paguba iminentă, în caracterul executoriu al actului.
- în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat recurentul apreciază că aceasta putea fi reţinută de către instanţa de fond, având în vedere îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate ordinelor contestate, cât şi a faptului că s-a achitat intimatului formulând procedura prealabilă prevăzută de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, fără a primi vreun răspuns la aceasta.
- în ceea ce priveşte motivele invocate de recurent prin cererea de chemare în judecată, apreciază că erau de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor atacate, invocând în acest sens viciile actului de control care a stat la baza emiterii ordinelor atacate.
- cu privire la condiţiile iminenţei producerii unei pagube prin punerea în executare a actului administrativ, recurentul apreciază că este îndeplinită prin aceea că a fost grav prejudiciat din punct de vedere al carierei profesionale, iar pe de altă parte, s-a produs o perturbare gravă a funcţionării spitalului ca serviciu public, având în vedere că acesta îndeplinea funcţia de manager.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzista în cauză, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greşita aplicare şi interpretare a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ se cer a fi îndeplinite cumulativ condiţiile legale prevăzute de text, fără însă a se realiza o examinare pe fond a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, în sensul că analizarea actului administrativ se limitează doar la o simplă „pipăire" a fondului.
Astfel fiind, instanţa de recurs apreciază că în mod corect s-a reţinut prin hotărârea atacată că nu este îndeplinită în cauză cerinţa cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Aspectele legate de viciile actului de control, respectiv de constatările reţinute prin acesta cu privire la deficienţele reţinute, sunt în mod evident chestiuni de fond ce exced cadrului sumar al procedurii suspendării executării.
Înalta Curte constată că sunt nefondate şi criticile vizând greşita aplicare a instanţei de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, câtă vreme atât din cuprinsul cererii introductive cât şi din motivele de recurs nu rezultă practic, conform dispoziţiilor art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 republicată, în ce constă prejudiciul material efectiv, simpla referire la cauzarea unui prejudiciu de imagine ca om politic ca şi prejudicierea carierei profesionale, nefiind evident de natură a conduce la îndeplinirea acestei cerinţe, ca şi simpla afirmaţie nesusţinută ca prin revocarea din funcţie a recurentului – reclamant s-ar produce o perturbare gravă a funcţionării spitalului ca serviciu public.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.C.S. împotriva sentinţei civile nr. 3781 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 230/2010. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
