ICCJ. Decizia nr. 2308/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2308/2010
Dosar nr. 3479/2/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3725 din 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind punerea în aplicare a deciziei nr. 3434/2008 formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea la plata sumei 250.000 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în legătură cu primul capăt de cerere,că la data de 4 august 2009 a fost pusă în aplicare de către pârâtă Decizia de despăgubire nr. 3434 din 18 noiembrie 2008 prin emiterea Titlului de plată (Decizia nr. 2822 din 4 august 2009) şi a Titlului de Conversie (Decizia nr. 7842 din 4 august 2009).
Cu privire la capătul de acţiune, privind obligarea pârâtului la plata cu prioritate a sumei de 250.000 lei reprezentând titlul de despăgubire, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale prevăd expres faptul că plata despăgubirilor în numerar se face în ordine cronologică a înregistrării cererilor, iar reclamantul nu a făcut o astfel de cerere, precum şi aspectul că plata este făcută în limita existenţei disponibilităţilor financiare în contul pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că instanţa de fond a respins ca neîntemeiat capătul de cerere precizat prin care a solicitat obligarea intimatei la plata despăgubirilor, reţinând că plata efectivă a acestora este condiţionată de parcurgerea unei proceduri prealabile, respectiv formularea unei cereri de plată după momentul emiterii titlurilor .
Consideră recurentul că, în această ipoteză, cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca prematur introdusă şi nu ca neîntemeiată iar în situaţia în care s-ar considera legală soluţia primei instanţe, s-ar afla în situaţia de a nu mai putea încasa suma cuvenită nici în viitor, deşi are un titlu valabil, întrucât ar interveni autoritatea de lucru judecat.
A mai susţinut recurentul că nici temeiul de drept invocat în cauză, respectiv dispoziţiile art. 182 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu îşi găseşte aplicabilitatea în speţă întrucât aceste dispoziţii au în vedere opţiunea persoanei îndreptăţite, după obţinerea titlului de despăgubire, pentru plata în numerar a despăgubirilor, pentru conversia de acţiuni sau îmbinarea acestor modalităţi, aceste prevederi legale vizând în fapt, o altă etapă procedurală, anterioară celei în care se află acesta.
A mai susţinut recurentul că intimata în aplicarea dispoziţiilor art. 1812.1 lit. a) şi art. 1812.5 din Normele Metodologice aplicate prin HG nr. 128/2008 a considerat că i se pot emite titlurile de plată cu prioritate, ceea ce presupune şi existenţa disponibilităţilor financiare, iar emiterea acestora neurmată de plata efectivă, evidenţiază culpa intimatei.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, susţinând în esenţă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 182 lit. a) din Legea nr. 247/2005 Titlul VII, coroborat cu art. 1812 pct. 1 din HG nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor se face în ordinea înregistrării cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 – 118 C. proc. civ., Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, HG nr. 128/2008, OUG nr. 81/2007, Legea nr. 554/2004.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 1812 pct. 1 din HG nr. 128/2008, emiterea titlurilor de plată şi plata despăgubirilor se face în ordinea înregistrărilor cererilor de opţiune, în termen de 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Conform susţinerilor intimatei-pârâte, plata despăgubirilor în numerar a fost realizată la momentul de faţă până la dosarul de opţiune înregistrat cu nr. 03816 din 14 aprilie 2008, recurentul-reclamant având înregistrat dosarul de opţiune sub nr. 09528 din 04 februarie 2009.
Astfel fiind Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi în baza probatoriului administrat în cauză a apreciat ca fiind neîntemeiat capătul de acţiune precizată, având ca obiect plata cu prioritate a sumei de 250.000 lei, cu titlu de despăgubire.
Susţinerile recurentului-reclamant privind emiterea cu prioritate a titlurilor de plată şi plata despăgubirilor conform dispoziţiilor art. 1812.1 lit. a) şi art. 1812.5 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr. 128/2008 sunt nefondate întrucât, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, acesta nu a formulat o astfel de cerere însoţită de documente justificate după data de 04 august 2009, respectiv după data emiterii titlului de Plată – Decizia nr. 7842 din 04 august 2009.
Nici susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora, emiterea titlului de plată, neurmată de o plată efectivă ar evidenţia culpa intimatei nu pot fi reţinute, întrucât plata efectivă este condiţionată de existenţa disponibilităţilor băneşti, conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, având în vedere că, din raţiuni financiare, creanţele asupra statului, nu se pot plăti decât în condiţiile de solvabilitate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului-reclamant referitoare la aprecierea eronată a instanţei de fond privind respingerea capătului de cerere precizat, ca neîntemeiat şi nu ca prematur – ceea ce în opinia acestuia l-ar pune în imposibilitatea de a mai încasa suma cuvenită în viitor, Curtea constată că sunt nefondate întrucât dreptul la despăgubiri al acestuia a fost stabilit prin Decizia nr. 3434 din 18 noiembrie 2008 astfel că în cauză nu poate interveni autoritatea de lucru judecat.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinţei civile nr. 3725 din 5 noiembrie 20009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 230/2010. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 231/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
