ICCJ. Decizia nr. 228/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 228/2010
Dosar nr. 160/295/2009
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolae Mare, reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plăţii, sumă reprezentând daune morale.
În motivarea cererii, reclamanta arată, în esenţă, că solicită daunele morale în cuantumul precizat ca urmare a faptului că indemnizaţia lunară acordată de stat în baza legii speciale pentru deportarea în Câmpina Bărăganului, care a avut loc în ziua de 18 iunie 1951, nu este acoperitoare pentru suferinţa trăită în anii de deportare, astfel încât se impune acordarea acestei măsuri reparatorii pentru care există interesul moral, legitim şi protejat juridic, iar dreptul la reparaţie morală este născut şi actual, atâta timp cât nu a primit o reparaţie concretă şi suficientă faţă de vătămările suferite.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1075 C. civ., ale Constituţiei României, ale Legii nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, ale O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, modificată şi completată prin Legea nr. 173/2006, şi ale Decretului - Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.
Prin sentinţa civilă nr. 326 din 11 martie 2009, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că acestei instanţe îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei având în vedere că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe faptul că nu există o reparaţie concretă şi suficientă faţă de daunele suferite, în raport cu actele normative cu caracter special în materie, precum şi faptul că acţiunea priveşte acte emise de autorităţile publice centrale, fiind astfel incidente normele de competenţă de la art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 302 din 15 octombrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.
Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că litigiul este de natură civilă, întrucât reclamanta solicită plata unor despăgubiri civile şi nu contestă vreun act administrativ ori refuzul de emitere a unui asemenea act.
A mai reţinut Curtea de apel că simpla invocare a reglementărilor cu caracter special (Legea nr. 30/1994, O.U.G. nr. 214/1999 ori Decretul - Lege nr. 118/1990) nu este de natură a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile în care reclamanta nu a chemat în judecată Comisia de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 214/1999 şi, mai mult decât atât, este beneficiara Hotărârii nr. 2545 din 30 noiembrie 1990 emisă de Comisia de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, prin care i-au fost recunoscute drepturile reglementate de acest act normativ.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Timişoara a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Învestită cu un conflict negativ de competenţă între o judecătorie şi o curte de apel, potrivit art. 20 pct. 2, art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului „la plata sumei de 50.000 euro, exprimată în lei la data efectuării plăţii, sumă reprezentând daune morale”.
Prin obiectul său expres menţionat, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acţiuni în contencios administrativ, aşa cum acesta este configurat de dispoziţiile art. 52 din Constituţie, republicată, şi ale art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta întrucât reclamanta P.M. nu a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe vătămarea drepturilor sau intereselor sale legitime rezultând dintr-un act administrativ sau ca urmare a nesoluţionării în termen ori a refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) şi i) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de faţă, aşa cum am arătat anterior, rezultă expres din cererea de chemare în judecată faptul că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru suferinţele suferite ca urmare a deportării în Câmpina Bărăganului, precizând totodată faptul că indemnizaţia lunară acordată de stat în baza legii speciale nu este suficientă şi acoperitoare.
Astfel fiind, obiectul cererii de chemare în judecată se circumscrie unei acţiuni în despăgubiri de drept comun care, raportat la cuantumul sumei solicitate - 50.000 euro (aproximativ 200.000 lei , echivalentul a 2 miliarde lei) – atrage competenţa judecătoriei, ca instanţă de drept comun, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ.
În consecinţă, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare, ca instanţă de drept comun, cu plenitudine de jurisdicţie, a cărei competenţă teritorială nu a fost contestată de părţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în favoarea Judecătoriei Sânnicolae Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 238/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
