ICCJ. Decizia nr. 2280/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2280/2010
Dosar nr.35537/3/200.
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 3008 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta C.S. în contradictoriu cu pârâta R.A.A.P.P.S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea introductivă, reclamanta C.S. a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâta R.A.P.P.S., obligarea pârâtei să îi vândă, în condiţiile OG nr. 19/2002, aprobată prin Legea nr. 640/2002, apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, sector 5, pe care îl deţine în calitate de chiriaş, conform contractului de închiriere nr. 6090 din 15 mai 2006.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamanta este titulara unui drept de locaţiune asupra apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, sector 5, în baza contractului de închiriere nr. 6090 din 15 mai 2006, încheiat cu pârâta R.A.P.P.S., în calitate de locator, contract încheiat pentru perioada 04 mai 2006 – 08 aprilie 2009.
Prin cererea înregistrată la R.A.A.P.P.S. sub nr. 3284 din 20 martie 2007, reclamanta a solicitat cumpărarea locuinţei în litigiu, în considerarea calităţii sale de chiriaş.
Prin adresa nr. 3284 din 05 aprilie 2007, pârâta a comunicat reclamantei refuzul său de vânzare, invocând, pe de o parte, reglementarea legală potrivit căreia vânzarea locuinţelor aflate în administrarea sa se poate face doar prin licitaţie, iar, pe de altă parte, chiar şi pentru vânzarea la licitaţie, este necesară apariţia unei noi Hotărâri de Guvern pentru organizarea şi funcţionarea R.A.A.P.P.S., care urmează a fi adoptată în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a OG nr. 28/2007.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit OG nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea R.A.A.P.P.S., astfel cum a fost modificată prin OG nr. 28/2007, variantă a legii în vigoare la momentul formulării cererii de cumpărare de către reclamanta, statua, în art. 11 alin. (1) că „Imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea R.A.A.P.P.S., care au situaţia juridică clarificată şi nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanţe", anume potrivit art. 13 „prin licitaţie deschisă, în condiţiile prezentei ordonanţe ".
S-a constatat că procedura de derulare a vânzării acestor imobile este reglementată în art. 14 şi următoarele ale legii, iar din prevederile acestui act normativ reiese că licitaţia deschisă era/este singura posibilitate de vânzare a imobilele aflate în proprietatea privată a statului şi administrarea R.A.A.P.P.S., nefiind reglementat dreptul chiriaşilor de a cumpăra direct aceste locuinţe.
S-a reţinut că prin Decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor OG nr. 28/2007, invocată de reclamantă în prezenta cauză, reţinându-se faptul că „posibilitatea de a cumpăra astfel de locuinţe prin negociere directă creează, în favoarea deţinătorilor lor, demnitari, înalţi funcţionari publici, ori chiriaşi fără temei legal, un privilegiu nejustificat, obiectiv şi raţional faţă de celelalte persoane care ar dori să le cumpere, poziţia socială a acestor deţinători nereclamând o măsură cu caracter social din partea statului".
In considerarea acestor argumente, Curtea Constituţională a reţinut că a fost constatat anterior, prin Decizia nr. 38/2008, neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la "vânzarea prin negociere directă" din art. 13, prevăzut la art. I pct. 3, şi dispoziţiile cuprinse la art. I pct. 6 referitoare la art. 18A1 din Legea privind aprobarea OG nr. 28/2007, lege de aprobare care a modificat ordonanţa în sensul dorit de reclamantă, consacrând posibilitatea cumpărării prin negociere directă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond arătând că sentinţa pronunţată este rezultatul unei aplicări greşite a legii, întrucât instanţa a reţinut greşit faptul că în cauză ar fi incidente dispoziţiile referitoare la cumpărarea locuinţelor de protocol cu referire directă la calitatea de demnitate publică a titularilor contractelor de închiriere.
Recurenta a precizat că nici la data preluării apartamentului în litigiu prin încheierea contractului de închiriere cu defunctul său soţ, nici ulterior nu au deţinut funcţii sau demnităţi publice, iar apartamentul a fost mai întâi în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, iar ulterior apartamentul a trecut în administrarea R.A.A.P.P.S., fără ca între părţi să mai fie încheiat un contract de închiriere în acest sens.
A arătat că apartamentul în litigiu nu are caracterul de protocol, pentru a fi calificat astfel de intimatul-pârât, iar simplul fapt al administrării acestuia de R.A.A.P.P.S. nu determină incidenţa OG nr. 28/2007.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:
Acţiunea în contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă are ca obiect obligarea pârâtei R.A.A.P.P.S. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, sector 5, pe care îl deţine în calitate de chiriaş, conform contractului de închiriere nr. 6090 din 15 mai 2006.
Cererea a fost formulată în temeiul OG nr. 19/2002, privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea R.A.A.P.P.S., aprobată cu modificări prin Legea nr. 640/2002.
Potrivit art. 11 şi art. 13 din acest act normativ, în forma în vigoare la data solicitării, imobilele (construcţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă şi terenurile) aflate în administrarea R.A.A.P.P.S., care au situaţia juridică clarificată şi nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute prin licitaţie sau negociere directă, în condiţiile reglementate prin ordonanţă.
Lista imobilelor ce urmează să fie vândute şi metoda de vânzare se aprobă periodic prin hotărâre a guvernului, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.
In cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta invocă vătămarea dreptului său de a cumpăra apartamentul în litigiu prin negociere directă.
Or, sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că, la data soluţionării acţiunii, posibilitatea cumpărării locuinţei prin negociere directă nu mai este reglementată prin OG nr. 19/2002, iar prevederile care anterior reglementau o asemenea posibilitate fuseseră declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 38/2008.
Astfel fiind, Înalta Curte reţine că dreptul pretins vătămat al recurentei-reclamante (de a cumpăra apartamentul prin negociere directă) nu este reglementat nici de Constituţie, nici de lege şi nici de vreun alt act normativ, pentru a se constata existenţa sa, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004 şi, pe cale de consecinţă, nu putem vorbi de vătămarea produsă dreptului prin refuzul intimatei-pârâte de a realiza operaţiunea administrativă solicitată de către reclamantă.
Totodată, Înalta Curte constantă că nu se poate reţine nici vătămarea unui interes legitim privat al recurentei-reclamante, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, întrucât existenţa interesului este condiţionată de existenţa dreptului subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, invocat de reclamantă şi constând, aşa cum s-a reţinut anterior, în cumpărarea apartamentului prin negociere directă.
În concluzie, atâta timp cât nu există un drept ori un interes legitim al reclamantei care să fi fost vătămate prin faptul că R.A.A.P.P.S. nu a încheiat cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti protocolul de predare-primire a imobilului apartament în litigiu nu se poate constata că, în raport cu prevederile art. 1 şi art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, acţiunea ar fi întemeiată în considerarea unui interes legitim privat subiectiv şi viitor.
Cuantumul mare al chiriei percepute reclamantei drept preţ al locaţiunii nu se circumscrie noţiunii de „drept sau interes legitim vătămat", întrucât locatarul are libertatea de a opta pentru un spaţiu şi o chirie corespunzătoare veniturilor sale, în timp ce locatorul are dreptul de a solicita preţul corespunzător imobilului oferit spre închiriere.
De asemenea, Înalta Curte are în vedere faptul că refuzul intimatei-pârâte de soluţionare a cererii reclamantei este justificat şi văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, va menţine soluţia instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C.S. împotriva sentinţei nr. 3008 din 30 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2271/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2282/2010. Contencios → |
|---|
