ICCJ. Decizia nr. 231/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 231/2010
Dosar nr. 1382/44/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 8/2009 pronunţată la data de 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA, sucursala Teritorială Argeş – Ialomiţa – Siret cu sediul în Brăila, judeţul Brăila, în contradictoriu cu A.N.A.F. - D.G.S.C., având ca obiect anularea Deciziei nr. 353 din 30 octombrie 2008 emisă de pârâtă, precum şi procesul verbal de control financiar nr. 906354 din 17 aprilie 2008 privitor la respingerea parţială la avizare a decontului justificativ nr. 906183 din 15 aprilie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că actele administrative fiscale emise de pârâtă sunt legale, organele fiscale în mod judicios apreciind că reclamanta nu face operaţiuni scutite de plata TVA, astfel cum sunt cele prevăzute de art. 141 Cod Fisca.
Mai reţine instanţa de fond că în mod corect suma respectivă de 234.088 lei a fost respinsă la avizare, iar în ce priveşte capătul de cerere privitor la cheltuielile aferente pârâtei pentru activităţile reclamantei, în mod corect a fost respins de către organele fiscale, atâta timp cât contestaţia nu a fost motivată în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă prin motivele de recurs formulate că atât organul fiscal cât şi instanţa de judecată nu au ţinut cont de faptul că Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA, Sucursala Teritorială Argeş – Ialomiţa – Siret, este o persoană impozabilă cu regim mixt de impozitare, astfel cum este înregistrată la D.G.A.M.C. cu adresa nr. 1753 din 28 februarie 2008, iar suma de 234.088 lei refuzată la avizare reprezintă TVA aferent achiziţiilor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 138/2004, fiind un cumul între TVA înscris pe factura supusă proratei şi TVA aferent facturilor cu operaţiuni netaxabile şi a devenit o cheltuială efectuată de sucursală, fiind înscrisă corect în conturile de cheltuieli, astfel încât îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 alin. (2) Cod Fiscal, fiind vorba de cheltuieli suportate de la bugetul de stat.
Precizează recurenta-reclamantă că soluţia fiscală de respingere a sumei solicitate se bazează doar pe dispoziţiile art. 145 alin. (13), dispoziţii care începând cu 1 ianuarie 2007 au fost abrogate.
Au fost depuse în recurs acte noi şi anume adrese emisă de A.N.A.F. vizând necesitatea aplicării unitare a prevederilor legale în materia subvenţiilor acordate de la bugetul de stat, inclusiv decizii ale Direcţiei de soluţionare a contestaţiilor, precum şi Deconturi justificative privind utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat întocmite de diverse sucursale teritoriale ale Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare din ţară.
Au fost invocate motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., - „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină", respectiv „când hotărârea dată este lipsită de temei legal" ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Atât recurenta cât şi intimata au depus concluzii scrise susţinând fiecare punctul său de vedere cu privire la respingerea parţială la avizare a decontului justificativ nr. 906183 din 15 aprilie 2008.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă, în speţă, a atacat Decizia nr. 353 din 30 octombrie 2008 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva procesului verbal de control financiar nr. 906.354 din 17 aprilie 2008, privind suma de 234.088 lei reprezentând subvenţii solicitate pentru perioada ianuarie – martie 2008 prin decontul justificativ nr. 906.183 din 15 aprilie 2008, respinsă la avizare, contestaţia fiind respinsă ca neîntemeiată pentru suma de 206.119 lei reprezentând TVA adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii necesare pentru realizarea activităţilor de exploatare, cuprinse pe cheltuieli în decontul justificativ şi ca nemotivată pentru suma de 27.969 lei, reprezentând cheltuieli aferente proratei pentru activitatea de exploatare, desecare, cuprinse în mod eronat în decontul justificativ nr. 906183 din 15 aprilie 2008.
În ceea ce priveşte suma de 206.119 lei reprezentând TVA înregistrată ca şi cheltuială şi inclusă în decontul justificativ, problema la care trebuie să se dea un răspuns este aceea dacă recurenta-reclamantă are dreptul să primească subvenţie pentru această sumă reprezentând TVA în condiţiile în care subvenţia se poate acorda numai pentru acoperirea cheltuielilor necesare activităţii şi nu pentru preţurile serviciilor prestate.
Potrivit prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare:
„Cheltuielile administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţilor Administraţiei se acoperă total sau parţial din subvenţii de la bugetul de stat", în continuare textul de lege enumerând care sunt aceste activităţi.
Verificarea efectuată de organul fiscal şi care a vizat perioada 1 ianuarie 2008 – 31 martie 2008, a constatat că pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 41 alin. (4) din Legea nr. 138/2004, sucursala a înregistrat în mod eronat în conturile de cheltuieli taxa pe valoare adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii necesare pentru realizarea activităţilor respective.
Recurenta-reclamantă susţine că în speţă îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 147 din Legea nr. 571/2003 privind codul de procedură civilă fiscal, care reglementează modul de deducere a TVA pentru persoanele impozabile în regim mixt, întrucât realizează atât operaţiuni care dau drept de deducere cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere.
Însă, la controlul efectuat s-a constatat că sucursala nu efectuează operaţiuni fără drept de deducere şi nici achiziţii de bunuri şi servicii pentru care nu se cunoaşte destinaţia folosirii lor, astfel că, în mod corect au stabilit organele fiscale că în mod eronat s-a procedat la înregistrarea TVA în regim mixt.
Organul de control fiscal a apreciat corect că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 147 din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, aşa cum pretinde recurenta-reclamantă, textul de lege la alin. (3)-(5) conţinând prevederi clare în sensul că „dacă destinaţia achiziţiilor nu este cunoscută, sau dacă bunurile sau serviciile achiziţionate vor fi utilizate atât pentru operaţiuni care dau drept de deducere cât şi pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, taxa aferentă acestor achiziţii urmează să fie dedusă pe bază de pro-rata".
Diferenţa, în sumă de 234.088 lei reprezentând cheltuieli aferente pro-ratei pentru activitatea de exploatare, desecare cât şi valoare TVA înregistrată eronat în conturile de cheltuieli efectuate pentru aceste activităţi, a fost aşadar în mod corect respinsă la avizare.
Aşa după cum s-a arătat, sucursala nu efectuează achiziţii pentru care nu se cunoaşte destinaţia, întrucât cheltuielile necesare desfăşurării activităţii suportate din subvenţii de la bugetul de stat, sunt cheltuieli de investiţii, administrative, materiale şi de personal necesare exploatării, întreţinerii, reparaţiilor şi administrării amenajărilor de îmbunătăţiri funciare stabilite pe baza planurilor tehnice şi a contractelor încheiate cu terţii furnizori.
Decontul justificativ încheiat de recurenta reclamantă trebuia aşadar să cuprinsă cheltuielile deja efectuate şi cu destinaţie precisă, fără să includă şi TVA.
Actele noi depuse în recurs de recurenta-reclamantă nu sunt concludente şi nu vin în sprijinul recurentei, chiar Ministerul Finanţelor – A.N.A.F. precizând prin adresa nr. 9174 din septembrie 2009 că adresele nr. 946695 din 6 august 2009 şi 281109 din 23 februarie 2009 emise de D.G.M.C. nu reprezintă soluţii fiscale conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1318/2008 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei Fiscale Centrale.
Direcţia de legislaţie din domeniul TVA din cadrul Ministerul Finanţelor Publice nu oferă nici ea un punct de vedere clar şi precizează că pentru a se stabili în ce măsură taxa este deductibilă, trebuie analizată situaţia de la caz la caz precum şi contextul în care se derulează operaţiunile din punct de vedere al TVA.
Având în vedere considerentele expuse, nu poate fi acceptat nici raţionamentul expus de recurenta-reclamantă în sensul că atât timp cât se acceptă acordarea subvenţiei pentru cheltuielile curente, administrative şi de personal, în temeiul art. 41 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 138/2004, decurge că inclusiv TVA şi taxa aferentă pro-rata sunt susceptibile de a fi acoperite prin subvenţii, TVA fiind considerat parte componentă din cheltuiala efectuată.
În ceea ce priveşte suma de 27.969 lei reprezentând cheltuieli aferente proratei, soluţia organului de soluţionare a contestaţiei şi de respingere ca nemotivată a acesteia, menţinută de instanţa de fond, este legală şi temeinică, această sumă regăsindu-se de altfel în suma respinsă la avizare din decontul justificativ pentru perioada ianuarie – martie 2008.
Potrivit pct. 12.1 lit. b) din Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului IX din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată „contestaţia poate fi respinsă ca nemotivată în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării".
Cum recurenta-reclamantă nu a adus argumente şi nu a depus documente care să combată constatările organelor de control financiar, rezultă că este legală şi temeinică soluţia de respingere ca nemotivată a contestaţiei administrative în privinţa acestei sume, soluţia fiind menţinută corect de instanţa de fond.
Ca o concluzie a celor expuse, instanţa de control judiciar constată că sentinţa instanţei de fond prin care s-au menţinut actele administrative fiscale contestate, este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută, fapt pentru care recursul declarat se priveşte ca nefondat şi va fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare RA, Sucursala Teritorială Argeş – Ialomiţa – Siret, împotriva sentinţei civile nr. 8 din 20 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2308/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2359/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
