ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2299/2010
Dosar nr. 7466/2/2008
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2246 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea reclamantei Imprimeria B.N.R. R.A. în contradictoriu cu A.N.A.F., B.V. Constanţa Port şi A.N.V. privind anularea deciziilor nr. 203 din 15 iulie 2008 nr. 204 din 15 iulie 2008 şi nr. 205 din 15 iulie 2008 emise de B.V. Port Constanţa, anularea deciziei nr. 331 din 8 octombrie 2008 emisă de A.N.A.F. şi restituirea sumei de 1.106.352 lei reprezentând majorări de întârziere aferente diferenţelor de drepturi vamale şi TVA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin deciziile pentru regularizarea situaţiei nr. 203, 204 şi 205 din 15 iulie 2008 au fost stabilite obligaţii accesorii în sarcina societăţii reclamante în sumă de 1.109.010 lei.
Aceste obligaţii au fost modificate ulterior la suma de 1.106.352 lei reprezentând 929.707 lei majorări de întârziere aferente taxei vamale şi 176.645 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, fiind stabilite ca urmare a faptului că R.A. Imprimeria B.N.R. a introdus în ţară în regim de import definitiv, a declaraţiilor vamale menţionate expres, un număr de colete, reprezentând „bancnote în coală parţial imprimată" (aşa cum a fost efectuată şi traducerea pe proprie răspundere a importatorului pe factură) încadrarea tarifară nr. 4907003000. Conform acestei încadrări tarifare, reclamanta a achitat taxe vamale în procent de 3 %.
Ca urmare a controlului efectuat, organele vamale cu stabilit faptul că în mod eronat reclamanta a folosit încadrarea tarifară arătată, întrucât produsul declarat „bancnote în coală parţial imprimată", se încadrează la subpoziţia 392020, cu taxă vamală în procent de 20 %.
Instanţa a reţinut că deciziile referitoare la Sistemul Armonizat, emise de C.S.A. la sesiunea 28 din anul 2001 şi sesiunea 29 din anul 2002 şi aprobate de C.C.V. se aplică în România conform Deciziei Directorului General al D.G.V. (M. Of. nr. 835/20.11.2002).
Instanţa a concluzionat că de la data publicării în M. Of. a Deciziei arătate, aceasta constituie baza legală pentru clasificarea în Nomenclatura Sistemului Armonizat a „peliculelor de polipropilenă orientate biaxial de tipul celor utilizate la fabricarea bancnotelor", iar clasificarea tarifară este 392020, cu taxă vamală în procent de 20 %.
Instanţa a reţinut şi faptul că debitele suplimentare se stabilesc din momentul naşterii datoriei vamale, respectiv al depunerii declaraţiei vamale, neavând relevanţă momentul comunicării deciziilor pentru regularizarea situaţiei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică pentru următoarele:
Instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că recurenta – reclamantă datorează penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a debitului principal.
Se arată că întrucât recurenta a achitat obligaţiile stabilite prin deciziile nr. 203, 204, 205 din 15 iulie 2008 penalităţile de întârziere urmau să curgă de la data punerii în întârziere, respectiv de la data de 15 iulie 2008.
În mod greşit reţine instanţa de fond că recurenta ar fi datorat plata penalităţilor faţă de încadrarea vamală eronată, care atrage culpa reclamantei. Consideră recurenta că autoritatea vamală avea obligaţia să facă încadrarea tarifară corectă în concret după caracteristicile produselor la vămuire, indiferent de declararea caracteristicilor produsului făcut de recurenta-reclamantă.
Pârâta intimată A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Constanţa – A.N.V., a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a normelor incidente în cauză precum şi în conformitate cu art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele prezentate în cele ce urmează:
În speţă, recurenta nu contestă debitul pe care l-a avut de achitat, respectiv diferenţele de drepturi vamale, însă în ceea ce priveşte accesoriile calculate în raport cu debitul, arată că acestea trebuiau calculate de la data emiterii deciziilor de regularizare a situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, respectiv 15 iulie 2008.
În conformitate cu art. 141 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României (1) – În cazul mărfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de import precum şi în cazul plasării mărfurilor într-un regim de admitere temporară cu exonerarea parţială de drepturi de import, datoria vamală ia naştere în momentul înregistrării declaraţiei vamale (2) debitorul declaraţiei vamale este considerat titularul declaraţiei vamale acceptate şi înregistrate.
Întrucât reclamata, recurentă a folosit în mod eronat încadrarea tarifară 4907003000 în loc de 392020, aşa cum rezultă din Decizia nr. 1417 din 1 noiembrie 2002 a Directorului General al D.G.V., în mod corect în urma controlului vamal ulterior (conform art. 61 din Legea nr. 141/1997) organele vamale au modificat declaraţia vamală, au stabilit o diferenţă de taxe vamale şi au calculat majorări şi penalităţi de întârziere.
Potrivit prevederilor arătate mai sus, debitul suplimentar stabilit în urma controlului vamal ulterior, se datorează de la data naşterii declaraţiei vamale. Acest lucru este stipulat şi în art. 201 alin. (2) din Regulamentul C.E.E. nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.
În conformitate cu prevederile art. 255 alin. (1) lit. b) C. vam. al României dacă cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit se percep majorări de întârziere conform normelor în vigoare.
Constituind o măsură accesorie în raport cu debitul principal, Înalta Curte constată că în mod corect în baza principiului de drept „accesorium sequitar principal" au fost calculate majorări de întârziere [(art. 119 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) din OG nr. 92/2003)] – în cuantum de 1.106.352 lei.
În consecinţă, în raport de cele arătate mai sus, în conform cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Imprimeria B.N.R. R.A. împotriva sentinţei civile nr. 2246 din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2286/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2388/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
