ICCJ. Decizia nr. 2388/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2388/2010
Dosar nr. 1339/35/2009
Şedinţa de la 6 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj a formulat o cerere de emitere a ordonanţei de plată împotriva debitoarei SC M.R.T. SRL, solicitând instanţei să emită o ordonanţă de plată prin care să dispună obligarea debitoarei la plata următoarelor debite:
- echivalentul în lei a sumei de 51,00 Euro plătibil la cursul de schimb al zilei comunicat de B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante;
- echivalentul în lei a sumei de 64,70 Euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 24 august 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a debitului conform contractului şi mai departe până la achitarea integrală a debitului.
Judecătoria Satu Mare, prin sentinţa civilă nr. 5637 din 30 octombrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 contractele care stau la baza cererilor de chemare în judecată formulată de C.N.A.D.N.R. sunt asimilate actelor administrative.
Concluzionând, Judecătoria Satu Mare a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială privind soluţionarea cererilor în discuţie aparţine Curţii de Apel Oradea.
La rândul său, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 22/CA/2010-PI din 18 ianuarie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de apel şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Totodată, constată ivit conflict negativ de competenţă şi trimite dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării cauzei.
Pronunţând această soluţie, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că, natura juridică a contractului privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale este aceea a unui contract comercial, încheiat între o societate comercială, care în acelaşi timp este asimilată unei autorităţi publice, prin care societatea comercială percepe debitorului o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Având în vedere obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabileşte competenţa materială de soluţionare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că obiectul sesizării instanţelor judecătoreşti îl formează cererea de emitere a ordonanţei privind somaţia de plată, formulată în condiţiile dispoziţiilor OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată.
Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
În cauză, obiectul somaţiei îl formează obligaţii contractuale neonorate de debitoare, potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din OG nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 15/2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eşalonarea tarifului de utilizare şi condiţionarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deţinute.
Astfel fiind, judecătoria a reţinut în mod greşit că ar fi vorba de un contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 4 din OG nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eşalonarea plăţii în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
În consecinţă, este vorba de un contract de natură comercială, astfel că litigiul în cauză, în raport cu valoarea obiectului şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, coroborate cu dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) şi art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa aparţine judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea C.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj şi pe debitoarea SC M.R.T. SRL Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2389/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
