ICCJ. Decizia nr. 2240/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2240/2010
Dosar nr. 698/1/2010
Şedinţa publică din 29 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 1185/33/2008 al Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Maramureş, revizuirea sentinţei nr. 619 din 20 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 1545/33/2007 şi, pe cale de consecinţă, anularea Hotărârii nr. 646/2007 emisă de pârâta C.J.P. Baia Mare, cu obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 657 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că hotărârea a cărei revizuire o solicită, este supusă căii de atac a recursului, cale de atac pe care reclamanta n-a exercitat-o, formulând direct cerere de revizuire, pe care nu a motivat-o nici în fapt, nici în drept.
Împotriva acestei hotărâri, revizuienta S.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu a formulat recurs, solicitând acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, conform actelor aflate în dosarul depus la casa judeţeană de pensii.
Prin Decizia nr. 1681 din 25 martie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de revizuenta S.E. împotriva sentinţei civile nr. 657 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, printre altele, conform pct. 2, dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Cu alte cuvinte, hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care se admite recursul şi, după caz, se modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, respectiv se casează în tot sau în parte hotărârea recurată şi se rejudecă, la acelaşi termen de judecată, pricina în fond, urmare casării cu reţinere, precum şi hotărârile prin care instanţele de recurs rejudecă pricina în fond, la un alt termen de judecată decât cel la care a avut loc admiterea recursului şi casarea cu reţinere a hotărârii recurate.
Aşadar, nu îndeplinesc condiţia evocării fondului hotărârile prin care recursul a fost anulat ca neregulat introdus sau ca netimbrat, hotărârile prin care s-a constatat nulitatea recursului, cele prin care s-a constatat perimarea recursului, hotărârile de casare intermediare prin care s-a admis recursul şi s-a casat cu trimitere sau cu reţinere, precum şi hotărârile prin care s-a respins recursul ca nefondat sau ca tardiv formulat.
Astfel, Înalta Curte a reţinut că, în cauză, cererea de revizuire a fost respinsă în mod corect, ca inadmisibilă, avându-se în vedere faptul că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat nu a fost atacată cu recurs.
Împotriva acestei decizii, recurenta S.E. a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei atacate, precum şi a sentinţei civile nr. 619/2007 din 20 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 1545/33/2007 al Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei civile nr. 657/2008 din dosarul nr. 1185/33/2008 al aceleiaşi instanţe, anularea hotărârii nr. 646/2007 emisă de C.J.P. Baia Mare şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Examinând cauza şi Decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.
Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ., prevede că hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestaţiei, există numai atunci când realmente instanţa de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu şi atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.
Totodată, textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu şi la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.
În esenţă, o atare omisiune nu poate fi reţinută întrucât instanţa de recurs a cercetat toate criticile recurentei şi, mai mult, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.
Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate, aceasta invocând aspecte ce ţin de fondul cauzei, fiind nemulţumită de faptul că nu i-au fost acordate drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de S.E., împotriva Deciziei nr. 1681 din 25 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2231/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2286/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
