ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2328/2010
Dosar nr. 8331/2/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii M.A.I., M.L.P.M., M.I.D., P.K.R. şi P.P.L. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la evaluarea imobilului-construcţie situat în Municipiul Slatina, jud. Olt şi la emiterea deciziei prevăzută de lege conţinând titlul de despăgubiri ca urmare a dispoziţiei nr. 9240 din 28 decembrie 2006 a Primăriei Municipiului Slatina.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că această dispoziţie a fost înaintată pârâtei pentru achitarea despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat sub nr. 41771/CC.
Deşi au formulat cerere prin care solicitau emiterea titlului şi plata echivalentului în bani, pârâta a refuzat cu motivarea că prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 s-a stabilit modalitatea de selectare a dosarelor după un sistem aleatoriu.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 3510 din 27 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.A.I., M.L.P.M., M.I.D., P.K.R. şi P.P.L. în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamanţilor Decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
La momentul pronunţării sentinţei recurate, Curtea a constatat că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Însă omisiunea legiuitorului naţional poate fi complinită prin raportare la „termenul rezonabil" statuat în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă esenţială a dreptului consfinţit de art. 6 din Convenţie, respectiv dreptul la un proces echitabil.
3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilo.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a prezentat detaliat procedura pe care o derulează în vederea emiterii titlului de despăgubire, precum şi dificultăţile legate de numărul mare de dosare a căror soluţionare se realizează conform propriei decizii nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
În concret, criticile formulate la adresa soluţiei Curţii de apel vizează încălcarea dreptului de apreciere al Comisiei Centrale, de care beneficiază în ceea ce priveşte stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor.
Recurenta mai arată că a constatat o serie de inadvertenţe în legătură cu suprafaţa imobilului-construcţie notificat dar că, aşa cum a indicat şi la judecata în primă instanţă, dosarul nr. 41771/CC este trimis spre evaluare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de recurentă, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimaţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ refuzul recurentei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul-construcţie situat în municipiul Slatina, jud. Olt.
Relevante pentru dezlegarea cauzei de faţă sunt dispoziţiile art. 16 alin. (1), (4)-(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care au următorul cuprins:
„1) Deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
…
(4) Pe baza situaţiei juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2) în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) şi (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate, şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisie Centrale. Acest raport va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
(7) În baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare".
Calitatea intimaţilor de persoane îndreptăţite la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia nr. 9240 din 28 decembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Slatina, care a fost înaintată împreună cu documentaţia aferentă, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, primind nr. de înregistrare 41771/CC.
Cu toate acestea, nici până la data soluţionării recursului, recurenta nu a emis Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Intervalul mare de timp cuprins între momentul de debut al procedurii administrative: 10 mai 2001 (data înregistrării notificării nr. 2720 la Primăria municipiului Slatina) şi pronunţarea hotărârii de către Curtea de apel, conferă temeinicie concluziei acesteia că în speţă s-a încălcat principiul soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Împrejurarea că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu exclude incidenţa acestui principiu, pentru că, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, statuat ca o garanţie a unui proces echitabil atât în procedura judiciară, cât şi în cadrul procedurii administrative.
Apărarea recurentei-pârâte, în sensul că dosarul cu propunere de despăgubiri conţinea inadvertenţe, nu poate fi reţinută, pentru că nu are consistenţă. Adresa nr. 41771/CC din 16 aprilie 2010 de care se prevalează recurenta, prin care a solicitat lămuriri suplimentare Primarului municipiului Slatina (fila 22, dosar recurs) nu face decât să demonstreze maniera abuzivă în care instituţia publică îşi îndeplineşte prerogativele conferite de lege, fiind întocmită în mod evident pe parcursul derulării procedurii judiciare, adică pro causa.
De altfel, neclarităţile semnalate nu există, câtă vreme în dispoziţia primarului sus amintită, imobilul notificat este descris în detaliu.
„construcţie situată în municipiul Slatina, jud. Olt, compusă din parter+mansardă în suprafaţă de 102 mp şi pivniţă în suprafaţă de 35,72 mp".
Cât priveşte dreptul de apreciere de care, indiscutabil, beneficiază recurenta în organizarea propriei activităţi, Înalta Curte reţine că acesta ar trebui exercitat astfel încât să fie alese soluţiile cele mai adecvate scopurilor urmărite, cu asigurarea unui just echilibru între măsurile individuale dispuse şi interesul public ocrotit.
Or, după cum bine a stabilit judecătorul fondului, în speţa de faţă inconvenientele pricinuite particularilor sunt excesiv de împovărătoare, disproporţionate în raport de obiectivul propus: acordarea unor juste despăgubiri.
Nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru perioada mare de timp scursă de la formularea notificării prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi până în prezent, care să justifice pasivitatea recurentei. Numărul mare de dosare pe care le are de soluţionat determină, indiscutabil, unele sincope ori întârzieri în activitate, însă, recurenta nu se poate apăra invocându-şi propriile decizii prin efectul cărora se amână în continuare soluţionarea dosarului.
Probele cauzei conturează cu pregnanţă concluzia că marja de apreciere de care beneficiază recurenta a fost depăşită, iar Legea nr. 554/2004, inserând expres excesul de putere printre temeiurile acţiunii în contencios administrativ, a conferit fundament normativ ideii că oportunitatea este o componentă a legalităţii , iar nu o noţiune exterioară acesteia.
De altfel, după cum susţine şi recurenta, dosarul nr. 41771/CC este trimis la evaluare, aşa încât Înalta Curte nu poate decela un motiv serios pentru promovarea recursului de faţă, câtă vreme, potrivit dispozitivului sentinţei atacate, Comisia centrală are obligaţia emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire abia în termen de şase luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, adică de la 5 mai 2010.
Nu în ultimul rând, soluţia fondului se impune a fi păstrată şi în virtutea principiului subsidiarităţii în materia protecţiei internaţionale a drepturilor omului, instanţa de judecată având prerogativa de a preveni încălcarea dreptului de care se prevalează intimaţii şi de a nu expune România la o nouă condamnare, previzibilă, în faţa jurisdicţiei de la Strasbourg.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la pct.II.1, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 3510 din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2330/2010. Contencios → |
|---|
