ICCJ. Decizia nr. 2327/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2327/2010
Dosar nr. 3252/100/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj reclamanta SC N.T. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru şi Ministerul Finanţelor Publice, suspendarea efectelor OUG nr. 34/2009 şi sesizarea Curţii Constituţionale în vederea declarării acestei ordonanţe ca neconstituţională, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat reclamanta că prin ordonanţa de urgenţă menţionată s-au adus modificări Codului Fiscal, deşi potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) Cod Fiscal, acesta poate fi modificat şi completat numai prin lege, promovată de regulă cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Conform Constituţiei României puterea legislativă o exercită Parlamentul României, unica autoritate legiuitoare a ţării.
Chiar dacă această lege ar fi modificabilă prin ordonanţă de urgenţă, această modificare ar putea intra în vigoare abia din prima zi a anului următor emiterii ei, conform dispoziţiilor art. 4 alin. (2) Cod Fiscal
Mai arată reclamanta că potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, or prin OUG nr. 34/2009 se stabilesc sumele corespunzătoare impozitului minim, în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent.
Pe de altă parte, ordonanţa de urgenţă menţionată exercită la acest moment o discriminare pe criteriul cifrei de afaceri a societăţilor comerciale, în sensul că, cu cât cifra de afaceri creşte, cu atât impozitul minim în procente din veniturile totale scade.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia de inadmisibilitate atât a capătului 2 de cerere privind excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 32 din OUG nr. 34/2009, cât şi a cererii de suspendare a acestei ordonanţe.
La termenul de judecată din data de 3 decembrie 2009, reclamanta, prin reprezentantul legal, a arătat că renunţă la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în condiţiile în care nu mai susţine excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 34/2009, insistând doar în soluţionarea cererii de suspendare a efectelor acestei ordonanţe.
Prin sentinţa nr. 634 din 3 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă cererea formulată de SC N.T. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru şi Ministerul Finanţelor Publice - D.G.F.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut următoarele.
O ordonanţă de guvern, fie ea simplă sau de urgenţă, nu reprezintă un act administrativ individual în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind susceptibilă de suspendarea executării în condiţiile art. 14, art. 15 din acelaşi act normativ.
Acţiunile care pot fi formulate împotriva ordonanţelor Guvernului sunt reglementate de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe pot introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate. Totuşi, aceste dispoziţii legale nu pot fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acţiune în anulare/suspendare a ordonanţelor de guvern, în condiţiile în care obiectul acestor acţiuni este prevăzut la alin. (5) din acelaşi text normative.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC N.T. SRL.
Prin cererea de recurs se arată, în esenţă, că societatea reclamantă era în imposibilitate de a ataca un act administrativ, datorită faptului că impozitul fie el şi minim garantat nu se percepe în baza unei Decizii de impunere sau în baza vreunui alt act emis de autorităţi ci acesta se declară de către contribuabil conform art. 34 alin. b) din Legea nr. 571/2003.
Se mai arată în motivarea căii de atac că singura posibilitate de a ataca un act administrativ ar fi fost ca societatea să se adreseze instanţei la momentul în care M.F.P. ar fi început împotriva acesteia procedura executării silite, acela fiind momentul în care agentului economic i s-ar fi comunicat un act, respectiv somaţia de plată, de către A.F.P.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate de societatea recurentă, a probatoriului administrat şi a normelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce vor fi expuse în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată societatea recurentă a solicitat suspendarea efectelor OUG nr. 34/2009, sesizarea Curţii Constituţionale în vederea declarării acestei ordonanţe neconstituţionale şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Procedura de suspendare a executării, instituită prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect numai un act administrativ unilateral, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din acest act normativ, ca fiind actul individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Ordonanţa de urgenţă nu este un act administrativ, ci este un act cu putere de lege, adoptat de Guvern în virtutea delegării legislative reglementate de prevederile art. 115 alin. (4)-(8) din Constituţia României, republicată şi supus aprobării Parlamentului României, astfel încât nu este susceptibil de suspendare a executării, în sensul art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conferă părţii vătămate de un act administrativ unilateral posibilitatea legală de a solicita suspendarea executării acestuia, fie pe calea acţiunii principale, odată cu cererea de anulare a actului, fie printr-o acţiune distinctă, independentă.
Însă, astfel cum în mod explicit menţionează şi textul de lege, măsura legală a suspendării vizează exclusiv actele administrative, nu şi ordonanţele de Guvern (simple sau de urgenţă).
Această interpretare rezultă, fără echivoc, din modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze măsura juridică a suspendării unui act. Astfel, art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că: „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceara instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond" iar art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ dispune, de asemenea, că „suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte, a actului atacat". Este, deci, evident ca reglementarea acestei proceduri limitează aplicarea sa doar la acte administrative, în accepţiunea conferită acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Calea de contestare a ordonanţelor de Guvern este cea prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Lege, care, în mare măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art. 126 alin. (6) din Constituţie. Astfel, potrivit alin. (1) al acestui articol, competenţa de a soluţiona cererile persoanei vătămate prin ordonanţe ale Guvernului sau prin dispoziţii ale acestora, este atribuită instanţelor de contencios administrative însă această cale procedurală specială nu oferă, deopotrivă, instanţei competente sesizate şi posibilitatea de a controla efectiv constituţionalitatea acestor acte administrative atipice, ci doar pe aceea de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată.
Împotriva acestor acte normative, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acţiunii, însoţită, eventual, de excepţia neconstituţionalităţii. Dacă instanţa în faţa căreia s-a introdus acţiunea împotriva ordonanţei Guvernului sau a unor dispoziţii ale acesteia, însoţită de excepţia neconstituţionalităţii, apreciază că sunt întrunite prevederile Legii nr. 47/1992, va suspenda judecarea pe fond a cauzei şi va sesiza, prin încheiere motivată, forul constituţional.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 47/1992, republicată, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România este Curtea Constituţională. Cu toate acestea, nici chiar acestei autorităţi jurisdicţionale, care, potrivit atribuţiilor şi competenţelor sale legale, se poate pronunţa asupra constituţionalităţii ordonanţelor sau dispoziţiilor acestora supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea legală de a suspenda aceste dispoziţii, în cazul constatării neconstitutionalitătii lor. Prin urmare, calea de contestare a unei ordonanţe a Guvernului (simplă sau de urgenţă) este supusă regimului juridic reglementat de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi nu procedurii speciale prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Lege, normele care o reglementează fiind de strictă interpretare şi aplicare.
În concluzie, se apreciază că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj este legală şi temeinică, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC N.T. SRL Maramureş împotriva sentinţei nr. 634 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
