ICCJ. Decizia nr. 2330/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2330/2010
Dosar nr. 1188.1/59/2008
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 392 din 25 noiembrie 2009 Curtea de apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi cererile de intervenţie formulate de intervenienţii în interes propriu F.E. şi M.G.
În motivarea sentinţei se reţine că obiectul acţiunii şi al cererilor de intervenţie l-a constituit anularea Hotărârii nr. 821 din 4 septembrie 2008 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-a decis că judecătorii şi procurorii care au calitatea de cadru didactic pot ocupa numai funcţii de execuţie în structurile unei facultăţi sau universităţi, precum şi în structurile unei instituţii de cercetare în domeniul juridic.
În raport de neîndeplinirea procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de către reclamant, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă şi, pe cale de consecinţă,au fost respinse de cererile de intervenţie formulate de intervenienţi.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs intervenienţii în interes propriu M.G. şi F.E., susţinând că prin admiterea excepţiei menţionate instanţa a încălcat dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (4) şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Constituţie, care prevăd liberul acces la justiţie şi respectiv dreptul persoanei vătămate întru-un drept al său ori întru-un interes legitim de a obţine în justiţie recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
Totodată, recurenţii susţin că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Articolul 21 alin. (4) din Constituţia României nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se referă la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiile speciale administrative, iar nu la plângerea administrativă prealabilă.
De asemenea, Curtea Constituţională a statuat, în cadrul mai multor decizii, că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie şi la un proces echitabil, în însuşi substanţa sa, statul dispunând de o anumită marjă de apreciere în acest domeniu.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G. şi F.E. împotriva sentinţei nr. 392 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2328/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2331/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
