ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2326/2010
Dosar nr.3150/40/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 43 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate, invocată din oficiu, de către Tribunalul Botoşani, reclamantă fiind L.L.M., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale şi Directorul Executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Botoşani şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actele administrative normative atacate o dau noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia au fost emise şi, prin discriminarea pe care o creează între persoane aflate în situaţii identice, poate deturna actul normativ în aplicarea căruia au fost emise de la însuşi scopul pentru care a fost adoptat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Guvernul României, invocând excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, se arată de către recurent, că, după cum rezultă din economia dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, iar nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea instituie o altă procedură. Faţă de obiectul de reglementare al HG nr. 1025/2006, este evident că aceste dispoziţii au caracter normativ, având rolul de a detalia legea şi de a asigura o interpretare şi aplicare unitară a acesteia.
Pe fondul cauzei, Guvernul României, prin motivele de recurs, a arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate şi nu ridică aspecte de neconstitutionalitate.
In acest context, s-a învederat că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile hotărârilor de guvern atacate urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social - economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului aşa cum eronat a reţinut prima instanţă şi că dispoziţiile actelor normative ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii în vigoare în domeniu şi cu cele ale Constituţiei republicate.
S-a mai precizat că, în realitate, prin demersul său, intimata-reclamantă a urmărit extinderea prevederilor OUG nr. 148/2005 şi pentru alte situaţii decât cele avute în vedere prin dispoziţiile acestui act normativ, că prima instanţă nu avea competenţa de a crea, de a abroga sau de a modifica dispoziţiile unei legi şi de a deveni astfel legislator pozitiv şi că nu era permis instanţei de fond nici ca prin interpretarea normelor juridice să adauge consecinţe contrare legii.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Excepţia inadmisibilităţii invocată ca motiv de recurs de Guvernul României nu poate fi reţinută.
Intimata-reclamantă a contestat legalitatea prevederilor HG nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005, act administrativ cu caracter normativ ce conţine reguli generale de conduită, impersonale şi de aplicabilitate repetată la un număr nelimitat de subiecţi.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
In virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ ca mijloc de apărare poate fi invocată în cadrul oricărui proces aflat pe rol, astfel cum s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurent sunt neîntemeiate, prevederile art. 21 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006 sunt nelegale.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului O.U.G nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 2 din HG nr. 2825/2005 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 şi art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a aceluiaşi act normativ contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
In aceste condiţii, apreciind că în mod corect, în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, instanţa de fond a reţinut că prevederile din actele administrative normative atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată se priveşte ca legală şi temeinică, iar recursul declarat de Guvernul României ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 43 din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2324/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2327/2010. Contencios → |
|---|
