ICCJ. Decizia nr. 2323/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2323/2010
Dosar nr. 7890/2/2006
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei:
- obligarea pârâţilor la plata, cu titlu de daune materiale, a sumei de 124.201 RON, pentru perioada iunie 2004 - octombrie 2006;
- obligarea pârâţilor la plata de daune morale de 750.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a învederat instanţei că refuzul discriminator al pârâtelor de a-i elibera autorizaţia de liberă practică, necesară exercitării profesiei de medic, i-au adus atât lui cât şi familiei sale grave prejudicii.
Astfel, lipsa sa de activitate în acest interval de timp l-a afectat în plan profesional, fiind împiedicat a obţine titlul de primariat; datorită lipsei veniturilor aferente exercitării profesiei familia sa a fost condamnată la sărăcie, cu toate consecinţele dăunătoare care şi-au pus amprenta în special asupra celor doi copii ai săi, condamnaţi astfel la sărăcie, la lipsă de stabilitate în familie într-o perioada în care aveau o atât de mare nevoie de asta.
În data de 15 ianuarie 2007 au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii B.L. şi B.G., soţia, respectiv fiul minor al reclamantului, solicitând obligarea pârâţilor să le plătească fiecăruia dintre ei câte 750.000 RON cu titlu de daune morale, arătând că „suprimarea nejustificată şi discriminatorie de către pârâţi a dreptului la muncă şi la exercitarea profesiei de medic specialist" a reclamantului a avut repercusiuni asupra lor, întrucât în tot acest timp au trăit într-o stare de sărăcie, stress, degradare morală. Perioada pentru care solicită acordarea acestor daune este iunie 2004 - 16 octombrie 2006 (data eliberării avizului de liberă practică).
În data de 7 aprilie 2008 a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu intervenientul B.A.A., celălalt fiu al reclamantului, solicitând la rândul său obligarea pârâţilor la plata sumei de 750.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi obligarea acestora la acordarea către tatăl său, reclamant, a unui spaţiu cu destinaţie medicală.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a admis în parte acţiunea reclamantului B.A. împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România, astfel:
- a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 30.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente perioadei 04 mai 2006 - 16 octombrie 2006 şi a respins ca nefondate restul pretenţiilor reclamantului faţă de pârâtul Colegiul Medicilor din România;
- a respins excepţia lipsei de interes a intervenienţilor B.L. şi B.G. în formularea cererii de intervenţie;
- a admis în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii B.L. şi B.G. împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România în sensul că a obligat pârâtul să achite celor doi intervenienţi câte 10.000 de lei cu titlu de daune morale, aferente perioadei 04 mai 2006 - 16 octombrie 2006, şi a respins restul pretenţiilor intervenientilor împotriva pârâtului Colegiul Medicilor din România;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Direcţia de Sănătate Publica a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii Publice şi, în consecinţă, a respins atât acţiunea reclamantului faţă de aceşti pârâţi, cât şi cererea de intervenţie formulată de intervenienţii B.L. şi B.G.;
- a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul B.A.A. astfel: ca prescrise pretenţiile intervenientului privind plata daunelor morale in suma de 750.000 Ron şi ca inadmisibile pretenţiile privind obligarea la acordarea către reclamant a unui spaţiu cu destinaţie medicală.
- a obligat pârâtul Colegiul Medicilor din România să achite reclamantului şi intervenientilor B.L. şi B.G. câte 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinţei s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1487/2005 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâţilor Colegiul Medicilor din România, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii, aceştia fiind obligaţi să îi recunoască reclamantului dreptul de a-şi exercita profesia de medic, precum şi să-i elibereze autorizaţia de liberă practică.
În reţinerea eventualelor culpe, pentru angajarea răspunderii instituţiilor pentru daunele pretinse de reclamant şi intervenienţi, au fost avute în vedere considerentele care au fundamentat această soluţie.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, într-adevăr în art. 1 din Legea nr. 306/2004, în forma în vigoare la momentul de referinţă, nu erau prevăzuţi expres ca încadrându-se printre categoriile care pot exercita profesia de medic pe teritoriul României, nici beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat de statul român, nici soţul sau descendenţii aflaţi în întreţinerea unui cetăţean român, situaţii în care se încadra reclamantul.
Instanţa a reţinut însă ca aplicarea art. 18 din Constituţia României, potrivit căruia cetăţenii străini care locuiesc în România se bucură de protecţia generală a persoanelor şi averilor îndreptăţeşte reclamantul la obţinerea autorizaţiei de liberă practică. De asemenea, a reţinut că potrivit art. 66 din OUG nr. 194/2002, străinii, titulari ai dreptului de şedere pentru reîntregirea familiei pot fi angajaţi sau pot desfăşura activităţi economice, în condiţiile legii.
Curtea de Apel Bucureşti a continuat argumentarea, invocând caracterul discriminatoriu al art. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, astfel cum s-a reţinut şi de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 210 din 31 august 2005
Instanţa de fond a stabilit că faţă de considerentele sentinţei civile nr. 1487/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, pentru perioada de timp de la momentul cererii de eliberare a autorizaţiei de liberă practică şi până la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei menţionate, pârâţii nu sunt răspunzători pentru discriminarea legislativă reţinută de instanţă când a sancţionat refuzul de eliberare a autorizaţiei.
S-a apreciat că de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1487/2005, respectiv de la data de 4 mai 2006 şi până la 10 octombrie 2006 (data punerii în executare a acestei hotărâri judecătoreşti), culpabil pentru neîndeplinirea obligaţiei de eliberare a autorizaţiei de liberă practică este Colegiul Medicilor din România, căruia îi revenea o astfel de atribuţie, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic.
S-a mai considerat că reclamantul nu a justificat, cu probe concludente, daunele materiale solicitate, respectiv venituri salariale şi venituri dintr-un cabinet privat în sumă totală de 124.201 lei pentru perioada iunie 2004-octombrie 2006.
Instanţa de fond a apreciat însă ca justificată cererea de daune morale a reclamantului şi intervenienţilor B.L. şi B.G. (soţia şi unul din fii reclamantului) pentru perioada nepunerii în executare a sentinţei civile nr. 1487/2005, respectiv 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006; aceste daune au fost apreciate la 30.000 RON pentru reclamant şi 10.000 RON pentru fiecare dintre cei doi intervenienţi, fiind generate de neîmplinirea profesională, afectarea vieţii de familie şi a vieţii sociale, sentimentele de frustrare pentru nepunerea în executare a hotărârii.
Împotriva acestei dispoziţii au formulat recurs atât reclamantul B.A. şi intervenienţii în nume propriu B.G., B.L. şi B.A.A., cât şi pârâtul Colegiul Medicilor din România.
Reclamantul recurent B.A. a criticat sentinţa atacată susţinând că în mod greşit i-au fost respinse capetele de cerere privind despăgubirile materiale în sumă de 124.201 lei, reprezentând venituri din exercitarea profesiei sale de medic de laborator într-o unitate spitalicească şi într-un laborator privat, cu atât mai mut cu cât această sumă a fost determinată prin expertiza contabilă aflată la dosarul cauzei, iar în perioada 1993 – 2003 a profesat în Siria, făcând dovada unui venit mediu lunar de 3.000 dolari SUA.
Totodată, reclamantul-recurent susţine că în mod greşit nu i s-au acordat în totalitate daunele morale de 750.000 lei RON), luându-se în considerare doar perioada refuzului de punere în executare a hotărârii judecătoreşti privind obligarea la eliberarea autorizaţiei de liberă practică, în realitate consecinţele negative ale refuzului de recunoaştere a acestui drept existând pentru toată perioada iunie 2004 - 16 octombrie 2004 de la data primului refuz de eliberare a respectivei autorizaţii.
În fine, recurentul mai invocă greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii Publice şi a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în sensul admiterii acestei excepţii, deşi aceste autorităţi au avut calitate procesuală pasivă conform sentinţei civile nr. 1487/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, fiind obligate, alături de Colegiul Medicilor din România, să-i recunoască reclamantului dreptul la exercitarea profesiei de medic.
Recurenţii - intervenienţi B.L. şi B.G. au criticat, de asemenea, sentinţa, pentru neacordarea în totalitate a daunelor morale pretinse în sumă de 750.000 lei (RON), aferente întregii perioade iunie 2004 – octombrie 2006, iar nu numai iunie 2006 – octombrie 2006.
La rândul său recurentul-intervenient B.A.A. a susţinut că în mod greşit i-a fost admisă doar parţial cererea sa de intervenţie, cu luarea în considerare doar a perioadei 4 mai 2006-16 octombrie 2006, deşi consecinţele negative ale nerecunoaşterii dreptului tatălui său de a profesa au existat, asupra familiei, în toată perioada iunie 2004 – octombrie 2006.
Recurentul Colegiul Medicilor a arătat că obligarea sa la plata daunelor morale către reclamant şi intervenienţi s-a făcut cu aplicarea greşită a legii, neobservându-se că potrivit art. 408 şi art. 410 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi art. 5 din Decizia nr. 8/2006, înscrierea ca membru în Colegiul Medicilor din România, depunerea jurământului, precum şi eliberarea certificatului de membru al acestui colegiu sunt de competenţa colegiului teritorial în care urmează să îşi desfăşoare activitatea sau domiciliază medicul respectiv.
Prin urmare, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că pârâtul Colegiul Medicilor din România nu este răspunzător de neeliberarea certificatului de membru şi, prin urmare, pentru prejudiciul aferent perioadei 4 mai 2006 – 16 octombrie 2006, reţinut ca fiind dovedit în cauză nu avea calitate procesuală pasivă.
Recurenţii nu şi-au încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct.9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile formulate de reclamantul B.A. şi pârâtul Colegiul Medicilor din România sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de B.A. urmează a fi reţinut ca întemeiat motivul ce se referă la calitatea procesuală pasivă a pârâţilor Ministerul Sănătăţii Publice şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie o cerere de despăgubiri pe cale separată – întemeiată pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentinţa civilă nr. 1487/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1597/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut obligaţia acestor unităţi administrative, alături de Colegiul Medicilor din România, de a recunoaşte reclamantului dreptul de a-şi exercita profesia de medic, precum şi să-i elibereze autorizaţia de liberă practică.
Prejudiciul reclamat de B.A. şi al cărui singur element – întinderea acestuia - nu-i era cunoscut la data soluţionării acţiunii în anulare, are ca fapt cauzator (în sensul art. 998-999 C. civ.) nerecunoaşterea dreptului de a profesa ca medic în România prin refuzul eliberării autorizaţiei de liberă practică, începând cu luna iunie 2004 şi până la eliberarea efectivă a acestei autorizaţii, respectiv luna octombrie 2006, iar calitatea procesuală pasivă a tuturor celor trei pârâţi rezultă, cu autoritate de lucru judecat, din conţinutul sentinţei civile nr. 1487/2005 menţionate.
Înalta Curte consideră că întinderea prejudiciului i-a fost cunoscută reclamantului-recurent la data de 5 mai 2006, la momentul rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1487/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, numai de la această dată începând să curgă termenul de prescripţie conform art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În mod greşit instanţa de fond a reţinut, că nu există o culpă a autorităţilor administrative menţionate în perioada iunie 2004 – iunie 2006, deoarece recunoaşterea dreptului subiectiv al reclamantului este rezultatul interpretării legislaţiei în vigoare la acea dată în raport cu Constituţia şi convenţiile internaţionale (interpretare ce reprezintă atributul instanţei); elementul culpei, în sensul art. 998-999 există independent de buna-credinţă a autorităţilor administrative, care au aplicat o lege existentă.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Colegiul Medicilor din România, acesta este întemeiat, însă numai în ceea ce priveşte întinderea despăgubirilor acordate reclamantului şi greşita admitere a cererilor de intervenţie în nume propriu a intervenienţilor.
Astfel, chiar dacă reclamantul nu a făcut dovada unor demersuri concrete de angajare în perioada 2004 - 2006 – dovadă imposibilă din moment ce nu avea permis de liberă practică – totuşi a furnizat instanţei elemente concrete din care se putea reţine prezumţia simplă că, pornind de la experienţa sa ca medic de laborator în Siria, dacă i s-ar fi recunoscut, nediscriminatoriu, dreptul de a profesa în România, ar fi putut obţine cel puţin veniturile unui medic cu pregătire similară dintr-o unitate spitalicească din România, respectiv un venit net calculat de expertul contabil de 19.625 lei pentru întreaga perioadă iunie 2004 – octombrie 2006.
În mod corect a stabilit instanţa de fond, însă, că nu există elemente din care să rezulte că reclamantul ar fi putut obţine venituri ca deţinător al unui laborator particular sau ca angajat al unui astfel de laborator, neexistând nici un fel de demersuri iniţiate în acest sens sau investiţii, nici chiar după obţinerea autorizării de a profesa (în octombrie 2006), neputându-se lua în calcul un „prejudiciu eventual".
Înalta Curte constată ca fiind întemeiate criticile Colegiului Medicilor privitoare la daunele morale acordate atât reclamantului, cât şi intervenienţilor. Se reţine în ceea ce-l priveşte pe reclamant că prin nerecunoaşterea dreptului de a profesa în România, o anumită perioadă, ca urmare a unor necorelări legislative, singurul prejudiciu suferit este cel de natură materială, decurgând din restrângerea dreptului a muncă şi care a încetat odată cu emiterea autorizaţiei respective, echivalentul acestui prejudiciu reprezentându-l veniturile salariale. Nu se poate susţine că, prin conduita autorităţilor administrative, recurentul a suferit atingeri ale onoarei sau demnităţii, ori că a fost afectat psihic, neexistând, în acest sens, nici un element probatoriu la dosar.
În ceea ce priveşte cererile de intervenţie formulate de membrii de familie în mod greşit au fost admise de instanţă, nefiind întrunite condiţiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., intervenienţii neavând un drept al lor propriu, în raport cu autorităţile administrative răspunzătoare de recunoaşterea dreptului de a profesa ca medic; potrivit textului de lege menţionat, aceste cereri ar fi trebuit respinse ca inadmisibile, pentru considerente procedurale.
Pentru aceleaşi considerente Înalta Curte reţine ca fiind nefondate recursurile formulate de fiecare dintre cei trei intervenienţi, aceştia neavând un drept propriu de a interveni în cadrul prezentei acţiuni, formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3), recursul reclamantului va fi admis în parte, respectiv cu privire la veniturile salariale la nivelul unei unităţi spitaliceşti de stat, pentru perioada iunie 2004 – octombrie 2006 şi cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii Publice şi a Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, iar recursul pârâtului Colegiul Medicilor din România va fi admis în ceea ce priveşte greşita soluţionare a cererii de daune morale şi a cererilor de intervenţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul B.A. şi pârâtul Colegiul Medicilor din Românie împotriva sentinţei civile nr. 3354 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Respinge recursurile formulate de intervenienţii în nume propriu B.A.A., B.G. şi B.L. ca nefondate.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Colegiul Medicilor din România, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul B.A. în contradictoriu cu pârâţii pârâţilor Colegiul Medicilor din România, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii şi obligă pârâţii în solitar la plata sumei de 19.625 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Respinge celelalte capete de cerere din acţiune ca neîntemeiate, formulate de B.A.
Respinge cererile de intervenţie în nume propriu formulate de B.L., B.G. şi B.A.A.
Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părţi.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2322/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2324/2010. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
