ICCJ. Decizia nr. 2324/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2324/2010
Dosar nr. 5672/1/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1928 din data de 6 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor.
Pentru a pronunţa această sentinţa, prima instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
Prin procesul verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, înregistrat la fostul Minister al Integrării Europene sub nr. 2642, echipa de control din cadrul Direcţiei Control, Antifraudă şi Monitorizare Fonduri Comunitare a ministerului a consemnat rezultatele controlului ce a avut ca obiect verificarea legalităţii, regularităţii şi conformităţii utilizării fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente precum şi a gradului de realizare a obiectivelor menţionate în cererea de finanţare.
În urma controlului s-a constatat că beneficiarul, reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de către U.I.P. (Unitatea de Implementare a Proiectului) şi de către Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, N.D.C. în calitate de reprezentant atât al beneficiarul proiectului cât şi al autorităţii publice, a gestionat defectuos formalităţi necesare unei bune derulări a proiectului iar obiectivul contractului nu a fost atins la termenul final prezumat de execuţie, 13 martie 2005 şi în conformitate cu prevederile Memorandumurilor de finanţare semnate de Guvernul României, asistenţa financiară nerambursabilă acordată pe acest proiect a fost retrasă.
Reclamantul a contestat procesul-verbal de control încheiat la data de 15 ianuarie 2007, la autoritatea pârâtă, iar prin Decizia nr. 2621 din 16 martie 2007 (fila 13) pârâtul a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a apreciat ca neîntemeiată şi contrară dispoziţiilor OUG nr. 76/2006 susţinerea reclamantului în sensul că echipa de control care a întocmit procesul verbal din 15 noiembrie 2006 nu era competentă să emită un titlu de creanţă invocând dispoziţiile art. 3 alin. (3) din OG nr. 79/2003, deoarece Ministerul Dezvoltării Regionale (succesor al M.D.P.L. şi al Ministerului Integrării) are calitatea de autoritate contractantă conform dispoziţiilor art. 2 lit. b) din OUG nr. 76/2006.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, având în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 76/2006 rezultă că, Ministerul Integrării în calitate de autoritate contractantă avea competenţă legală de a efectua controlul şi de a emite un act de control în care să consemneze modul de derulare a proiectului.
Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (3) din OUG nr. 76/2006 şi faptul că procesul verbal de control în care s-a consemnat situaţia pe fapt care a condus la restituirea contravalorii finanţării nerambursabile din fonduri PHARE către Comisia Europeană constituie o „notificare" în înţelesul OUG nr. 76/2006, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind neîntemeiate şi criticile reclamantului în sensul că actul de control nu poate fi considerat un titlu de creanţă, cât şi cele privind necesitatea stabilirii răspunderii contractuale pe cale judecătorească şi nu administrativă.
Concluzionând, prima instanţa a arătat că în condiţiile în care reclamantul în calitate de beneficiar de proiect a avut în acelaşi timp şi calitatea de emitent al autorizaţiei de construire, toate demersurile sale privind anularea autorizaţiei de construire, tergiversarea analizării documentaţiei de eliberare a unei noi autorizaţii de construire (respectiv 5 luni), neinformarea rapidă a Ministerului Integrării pentru depăşirea greutăţilor în executarea contractului, demonstrează că reclamantul a acţionat contrar intereselor sale de a obţine o lucrare de interes public judeţean în baza unor fonduri nerambursabile, asumându-si astfel, riscul de a suporta contravaloarea lucrării „Pavilion expoziţional" din fonduri proprii.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Constanţa, considerând-o netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:
- în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor art. 3 din OG nr. 79/2003, a fost emis un proces-verbal de control ce constituie titlu de creanţă, deoarece nu este îndeplinită condiţia prevăzută la alin. (2) al articolului menţionat, respectiv ca obiectul unui asemenea act să îl constituie sume plătite necuvenit din fonduri comunitare şi/sau din cofinanţarea aferentă. Ori suma de 1.243.513,82 Euro şi suma de 4.428.410,53 RON reprezintă plăţi efectuate de către Agenţia de Implementare a Programului Phare, respectiv de către M.I.E. pe baza documentelor justificative ale efectuării lucrărilor, reprezentând partea de construcţie edificată, la care se adaugă suma de 811.915,66 Euro, ce constituie suma plătită de aceeaşi autoritate de implementare către constructorul lucrărilor, în baza unei tranzacţii intervenite între aceste părţi, ca urmare a rezilierii contractului de lucrări;
- s-a reţinut în mod greşit culpa contestatorului în derularea proiectului cu finanţare externă şi raportul de cauzalitate între conduita sa şi depăşirea termenului de finalizare a obiectivului. Potrivit art. 7.1 din Acordul Comun, Beneficiarul are doar obligaţia să înfiinţeze şi să menţină Unitatea de Implementare a Proiectului (U.I.P.), care acţiona atât ca reprezentant al Angajatorului, cât şi al Beneficiarului. În ceea ce priveşte reprezentarea beneficiarului, acesta se referă doar la protejarea intereselor acestei părţi, pe toată durata execuţiei construcţiei, fapt ce rezultă din prevederile art. 7.4 din Acord. Practic, prevederile art. 7, art. 8 din Acordul Cadru elimină orice autoritate a Beneficiarului în executarea contractului de lucrări, iar singurele obligaţii ale Consiliului Judeţean Constanţa referitoare la funcţionarea U.I.P. erau acelea de a o înfiinţa şi a o menţine, fără a avea atribuţii de autoritate şi control asupra acestei unităţi.
Recurentul mai precizează că a respectat dispoziţiile art. 12 din Acordul Cadru, furnizând în timp util toate autorizaţiile şi licenţele pentru desfăşurarea proiectului, Inginerul şi Constructorul fiind cei care au furnizat cu întârziere documentaţia tehnică aferentă unei noi autorizaţii de construcţie.
Eliberarea noii autorizaţii de construire de către beneficiarul local s-a făcut în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 50/1991, de la depunerea documentaţiei complete de către proiectant, astfel că nu se poate reţine culpa acestuia pentru nefinalizarea în termen a proiectului.
Încadrarea în drept a motivelor de recurs invocate s-a făcu din oficiu, în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Este neîntemeiată critica recurentului cu privire la neanalizarea de către instanţa de fond a necompetenţei funcţionale a organului emitent al actului de control de a emite un titlu de creanţă şi de a include în acest act sume plătite cuvenit, cu aprobările legale, constructorului.
În realitate, potrivit art. 3 alin. (2) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, constituie obiect al controlului şi recuperării nu numai sume plătite ca urmare a fraudei, ci ca urmare a oricăror nereguli constatate în derularea proiectului, iar potrivit art. 2 lit. e) din acelaşi act normativ agenţia de implementare (persoana juridică sau instituţia publică responsabilă cu implementarea proiectului, desemnată în cadrul memorandumului de finanţare încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană) va întocmi actul de control cu valoare de titlu de creanţă.
În plus, recurenta omite aplicabilitatea în cauză a art. 8 alin. (2) din OUG nr. 76/2006 privind stabilirea obligaţiilor beneficiarilor contractelor de lucrări finanţate din fonduri Phare, componenta CES şi Phare Cooperare Transfrontalieră, unde se prevăd următoarele: „În cazul nefinalizării lucrărilor ... şi în cazul în care Comisia Europeană solicită restituirea contravalorii finanţării nerambursabile din fonduri Phare, atunci suma trecută în documentele prin care Comisia Europeană a formulat această solicitare va fi suportată de către beneficiar ...", iar potrivit alin. (3) „ În aceleaşi condiţii în care beneficiarii sunt obligaţi potrivit alin. (2) să restituie contravaloarea finanţării din fonduri Phare se instituie în sarcina beneficiarilor obligaţia de a restitui contravaloarea finanţării de la bugetul de stat".
În speţă, întrucât la termenul final stabilii pentru execuţie (13 martie 2005) obiectivul contractului nu a fost atins, in conformitate cu prevederile Memorandumurilor de finanţare semnate de Guvernul României, asistenţa financiară nerambursabilă acordată pe Proiectul 0101.05 a fost retrasă, Comisia Europeană comunicând Ministerului Finanţelor Publice prin adresa nr. ELARG/E3/NS/rb/crg D (2006) REGI03070 că a redus bugetul local PHARE cu întreaga sumă de finanţare în valoare de 4.483.832 Euro.
În baza acestei adrese a Comisiei Europene, Ministerul Finanţelor Publice a transmis M.D.R.L., la acea dată denumit Ministerul Integrării Europene, nota de debit nr. 4 prin care solicita transferul sumei plătite pentru Proiectul RO 0101.05 „Pavilion expoziţional Constanţa" în contul fondului Naţional şi a sumei de cofinanţare în contul bugetului de stat.
De asemenea. în baza HG nr. 1173/2006 privind reglementarea aspectelor financiare ale proiectului RO 0101.05 - Centrul Expoziţional Constanta - şi conform Tranzacţiei încheiate între M.D.L.P.L. (anterior Ministerul Integrării Europene) şi contractorul Guris Insaat ve Muhendislik A.S. Turcia, primul a mai plătit cheltuieli suplimentare.
Aşadar, faţă de modul de reglementare a responsabilităţii beneficiarului astfel cum a fost prezentat mai sus, nu prezintă relevanţă apărarea acestuia în sensul că pe parcursul derulării proiectului o serie de plăţi au fost justificate şi legale, din moment ce proiectul nu a fost finalizat, iar asistenţa financiară a fost retrasă de Comisia Europeană.
Din acelaşi motiv, chiar dacă în speţă nu se poate reţine culpa exclusivă a Consiliului Judeţean Constanţa pentru tergiversarea finalizării proiectului (fiind adoptată iniţial o soluţie de fundare a construcţiei ce a trebuit modificată şi care, potrivit normelor în vigoare şi opiniei expertului tehnic presupunea emiterea unei noi autorizaţii de construire), acesta nu poate fi exonerat de obligaţia unei bune gestionări a proiectului, astfel încât acesta să poată fi încheiat la termen.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Consiliul Judeţean Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1928 din data de 6 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2323/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2326/2010. Contencios → |
|---|
