ICCJ. Decizia nr. 2340/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2340/2010
Dosar nr. 1914/33/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei: Soluţia primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 659 din 16 decembrie 2009 a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 formulată de reclamantul C.M. în contradictoriu - cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Inspecţia Muncii.
În acest sens, instanţa a reţinut lipsa uneia din condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea unui act administrativ - respectiv lipsa „pagubei iminente".
A mai reţinut instanţa că „prejudiciul material viitor, previzibil" ce ar putea releva această pagubă, nu a fost evidenţiat de către reclamant decât într-un mod generic, invocându-se privarea de drepturile salariale.
2.Motivele de recurs formulate de recurentul Ministerul Sănătăţii
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul C.M.
Invocând motivul de nelegalitate constând în greşita interpretare şi aplicare a legii de către prima instanţă, recurentul-reclamant a solicitat, admiterea recursului, modificarea sentinţei nr. 659 din 16 decembrie 2009, în sensul admiterii cererii de suspendare a efectelor Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 a Directorului General de Stat în cadrul Inspecţiei Muncii din Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale susţinând în esenţă, următoarele critici:
- Decizia de încetare a contractului de management a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, întrucât a fost luată de o persoană care nu avea calitate, fiind astfel încălcate dispoziţiile legale în materie, dar şi principiul simetriei actelor juridice;
- s-a dispus încetarea contractului de management în contradicţie cu dispoziţiile art. VIII din OUG nr. 105/2009 şi art. 8 şi art. 9 din contractul de management;
- în cauză sunt întrunite cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv „caz bine justificat" dat fiind emiterea actului administrativ cu încălcarea dispoziţiilor legale în privinţa persoanei care are calitatea de a dispune încetarea contractului de management, cât şi a „pagubei iminente" raportat la diferenţa drepturilor salariale cuvenite conform funcţiei.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reţine că subzistă un motiv care să impună modificarea hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepţie, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ş) şi t) din aceeaşi lege.
Îndeplinirea respectivelor condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
In raport cu circumstanţele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului şi a împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de reclamant, neîdeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost greşit reţinută de către instanţa de fond.
Recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de Director Coordonator Adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş prin Ordin al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. La aceeaşi dată a semnat un contract de management pentru o perioadă de maxim patru ani, înregistrat sub nr. 67 din 25 mai 2009.
Prin Decizia nr. 291 din 13 octombrie 2009 i s-a comunicat reclamantului-recurent încetarea contractului de management precum şi faptul că această măsură o poate contesta la instanţa de contencios administrativ.
Cu toate că nu s-a dispus revocarea sa din funcţie, recurentul a fost schimbat din postul ocupat, în locul său fiind numită o altă persoană cu delegaţie.
Atât prin OUG nr. 37/2009 cât şi prin OUG nr. 105/2009, s-a prevăzut că numirea şi revocarea din funcţie se face prin actul administrativ emis de conducătorul autorităţii publice, dispoziţie care nu a fost respectată, încetarea contractului fiind dispusă de Inspecţia Muncii - prin inspectorul de stat, instituţie în subordinea Ministerului Muncii - cel care a făcut numirea.
Astfel, toate aceste argumente conduc la concluzia că există un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ atacat, care să facă dovada „cazului bine justificat".
In fine, Înalta Curte nu poate să nu reţină şi împrejurarea că Ordinul de numire în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul relaţii de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş ce a servit ca temei al emiterii deciziei de revocare a reclamantului-recurent a fost, la rândul său, emis în temeiul unui act normativ abrogat prin OUG nr. 105/2009. De asemenea, atât Legea de aprobare a OUG nr. 37/2009 (supusă controlului de constituţionalitate anterior promulgării) cât şi prevederile din respectiva ordonanţă ce au fost preluate integral în OUG nr. 105/2009 au fost declarate ca fiind neconstitutionale.
Curtea Constituţională a statuat astfel că, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
S-a reţinut, totodată, că OUG nr. 37/2009 a exprimat, prin dispoziţiile sale, o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, punând în discuţie însuşi regimul constituţional şi legal al funcţiei publice.
Totodată, în condiţiile în care prin actele contestate, nu s-a dispus în niciun mod asupra unei eventuale încadrări a reclamantului pe o funcţie de execuţie, neîndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei a fost greşit reţinută de instanţa de fond, lipsirea acestuia de drepturile salariale, în integralitatea lor, astfel cum este de prezumat în lipsa unor dovezi contrarii echivalând cu un prejudiciu material previzibil şi dificil de reparat.
In consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa atacată în sensul că va admite cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009 emisă M.M.F.P.S.- Inspecţia Muncii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei nr. 659 din 16 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea formulată de reclamantul C.M. şi dispune suspendarea executării deciziei nr. 291 din 13 octombrie 2009, emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2339/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
