ICCJ. Decizia nr. 2342/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2342/2010
Dosar nr. 1124/39/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fon.
Prin sentinţa nr. 184 din 23 octombrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul N.A. şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 2354 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale până la pronunţarea instanţei de fond.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală - Unitatea Fitosanitară - Suceava prin Ordinul nr. 1543 din 28 mai 2009, şi a încheiat contractul de management nr. 35 din 28 mai 2009 cu o durată de un an.
Prin Ordinul nr. 2354 din 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat termenul de preaviz de 15 zile, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1543 din 28 mai 2009.
A reţinut Curtea de apel că temeiul juridic al Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2354 din 9 octombrie 2009 îl reprezintă dispoziţiile art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, ale art. 85 alin. (1) C. muncii şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management.
A mai reţinut instanţa că reclamantul a sesizat autoritatea emitentă cu plângere prealabilă.
Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a ordinului contestat, deoarece există suficiente elemente, ca spre exemplu cadrul legal invocat, de natură a înfrânge şi a lipsi de suport principiul conform căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.
Sub aspectul condiţiei referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanţa a reţinut că, prin eliberarea din funcţie, reclamantul suferă o diminuare considerabilă a drepturilor salariale, de natură a-i produce un prejudiciu ce se impune a fi prevenit.
2. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 184 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a nesocotit dispoziţiile art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd că „în procesele urgente primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât, de la data primirii citaţiei, intimatul să aibă la dispoziţie cel puţin 5 zile pentru a-şi pregăti apărarea", ori Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a primit citaţia în ziua termenului de judecată, ceea ce a făcut imposibilă pregătirea unei apărări temeinice.
În motivarea căii de atac, recurentul a apreciat că instanţa de fond avea obligaţia respingerii cererii ca lipsită de obiect, întrucât reclamantul urmăreşte, în esenţă, repunerea sa în funcţia publică deţinută anterior, ceea ce echivalează cu o întoarcere a executării unui act epuizat deja.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât OUG nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituţională şi este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcţie şi repunerii în funcţia respectivă, i se vor acorda drepturile băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de recurent în recurs, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între actele administrative cu executare uno ictu şi actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2357 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, respectiv încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ., se reţin următoarele.
Aşa cum rezultă din dovezile de citare, pârâtul a fost citat pentru termenul din data de 23 octombrie 2010 cu respectarea dispoziţiilor art. 1141 alin. (3) C. proc. civ. Or, în atare situaţie, nu se poate considera că i s-ar fi pricinuit recurentului o vătămare, cum greşit susţine acesta.
Pe de altă parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului procesual este acela al contradictorialităţii, care constă în posibilitatea părţilor de a discuta în contradictoriu toate elementele cauzei. în temeiul acestui principiu, părţile pot să formuleze cereri, să propună şi să administreze probe şi să formuleze concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde corecta soluţionare a litigiului.
Or, aşa cum se poate observa, recurentul, deşi a fost legal citat pentru termenul de judecată din data de 23 octombrie 2009, nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată şi nici nu a înţeles să formuleze apărări cu privire la litigiul de faţă.
Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al D.A.D.R. - Unitatea Fitosanitară Suceava prin Ordinul nr. 1543 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3)-(10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, şi i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcţie, prin Ordinul nr. 2354 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstitutională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
In ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 184 din 23 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
