ICCJ. Decizia nr. 2351/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2351/2010
Dosar nr. 5027/8/3/2009
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4938 din 7 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003, invocată de reclamanta SC R.M. SRL în dosarul nr. 28743/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, şi a constatat nelegalitatea acestora.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că textul a cărei nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte obligativitatea plăţii taxei pentru serviciul public de radiodifuziune exclusiv în sarcina persoanelor juridice care beneficiază de acest serviciu.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât Societatea Română de Radiodifuziune cât şi Guvernul României, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi reiterând apărările formulate în faţa primei instanţe.
I. Recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune este tardiv.
Astfel, conform art. 4 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, soluţia instanţei de contencios administrativ asupra excepţiei de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa atacată a fost comunicată recurentei la data de 10 martie 2011 şi că acesta a declarat recurs la data de 18 martie 2011, aşa cum rezultă din ştampila Poştei aplicată pe plicul de expediere a cererii de recurs (fila 11 - dosar recurs), depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi că recurenta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Curtea urmează să facă aplicarea dispoziţiilor legale sancţionatorii mai sus invocate şi să decidă în sensul respingerii recursului ca tardiv formulat.
II. Recursul declarat de Guvernul României este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurentul a invocat prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată, în temeiul căruia a fost emisă HG nr. 977/2003, susţinând, în esenţă că, în accepţiunea acestor dispoziţii legale, toate persoanele juridice au prezumată calitatea de beneficiar al serviciilor publice de radiodifuziune, indiferent dacă deţin sau nu receptoare radio, fiind exceptate de la plata taxei doar microîntreprinderile aflate în dificultate şi care şi-au suspendat activitatea, conform legii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, persoanele juridice au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003, modificată şi completată, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum şi sucursalele şi celelalte subunităţi ale lor fără personalitate juridică şi sucursalele sau reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune. întrucât prin lege s-a stabilit că taxa incumbă doar beneficiarilor serviciului public de radiodifuziune, se constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003 nu aplică în mod corect prevederile legale în temeiul cărora au fost emise, impunând plata taxei tuturor persoanelor juridice, fără a face distincţie între persoanele juridice beneficiare şi cele care nu au calitate de beneficiar al acestor servicii.
De menţionat şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care, în mod constant, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, cu motivarea că obligaţia de plată este doar în sarcina persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că prevederile art. 3 alin. (2) din HG nr. 977/2003 nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, pentru aplicarea cărora au fost emise, se constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, recursul declarat de Guvernul României împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 4938 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva aceleiaşi sentinţe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2325/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2352/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
