ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2356/2010
Dosar nr. 1461//54/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, la data de 12 iunie 2007, reclamanţii M.A.M., B.A.M., T.M., S.I. şi J.S.G. au solicitat în contradictoriu cu D.G.F.P. Dolj şi A.N.A.F., suspendarea deciziei privind atragerea răspunderii solidare emisă sub nr. 30037 din 22 martie 2007 de către D.G.F.P. Dolj.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că în urma unei inspecţii fiscale s-a constatat că societatea SC M. SRL Craiova datorează sume de bani, situaţie în care a fost emisă Decizia de impunere nr. 399 din 31 iulie 2006, în sarcina societăţii debitoare.
S-a mai arătat că ulterior, organul fiscal a încheiat procesul de insolvabilitate al societăţii, iar apoi a fost emisă Decizia de atragere a răspunderii solidare a reprezentanţilor acesteia cu numărul sus menţionat.
Prin sentinţa nr. 238 din 12 iulie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanţii M.A.M., B.A.M., T.M., S.I. şi J.S.G. în contradictoriu cu pârâţii D.G.F.P. Dolj şi A.N.A.F. şi a dispus suspendarea executării deciziei de atragere a răspunderii solidare a reclamanţilor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei formulată împotriva acestuia.
Împotriva sentinţei amintite a declarat recurs D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru M.E.F. - A.N.A.F.
Prin Decizia nr. 2524 din 18 iunie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 238 din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Totodată contestaţia formulată de reclamanţi a format obiectul dosarului nr. 1460/54/2007.
În acest dosar, prin sentinţa nr. 217 din 5 iunie 2009 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reclamanţilor împotriva deciziei nr. 30037 din 22 martie 2007 privind atragerea răspunderii solidare şi a deciziei nr. 51229 din 20 iunie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj în procedura prealabilă.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova reclamanţii au formulat recurs.
Prin Decizia nr. 1746 din 30 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul reclamanţilor şi a menţinut sentinţa Curţii de Apel Craiova.
În cadrul soluţionării recursului declarat de D.G.F.P. Dolj în numele şi pentru Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 238 din 12 iulie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 27 februarie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit în sarcina intimaţilor-reclamanţi S.I., M.A.M., B.A.M., T.M. şi J.S.G. achitarea unei cauţiuni de 0,5% din suma de 34.412.616 lei (1.720.631 lei).
Cauţiunea a fost consemnată în Registrul de Valori al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 20 aprilie 2010 intimatul-reclamant M.A.M. a formulat cerere de restituire a cauţiunii în cuantum de 172.064,00 lei consemnată la CEC, sucursala Craiova, potrivit recipisei de consemnare nr. 0513520/1 din 17 iunie 2008, aflată la Registrul de Valori al Înaltei Curţi.
S-a precizat că prin Decizia nr. 1746 din 30 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1460/54/2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin respingerea recursurilor reclamanţilor, s-a menţinut sentinţa nr. 217 din 5 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.1460/54/ 2007.
În conformitate cu prevederile art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. „cauţiunea se eliberează celui care a depus-o, în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei".
Din interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că pentru formularea cererii de restituire a cauţiunii trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii imperative: hotărârea de fond să fie irevocabilă şi în al doilea rând partea interesată - creditorul - să nu fi formulat cerere pentru plata de despăgubiri din suma achitată cu titlu de cauţiune.
Se constată că în speţa de faţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat, întrucât în cauză, în cadrul dosarului nr. 1461/54/2007 D.G.F.P. Dolj a formulat cererea înregistrată sub nr. 23766 din 28 aprilie 2010, prin care a solicitat plata despăgubirilor în sensul achitării acestei cauţiuni în favoarea sa.
Pe de altă parte, prin sintagma „fondul cauzei" legiuitorul a indicat procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei executare solicită s-a suspendat şi nu fondul cererii de suspendare a executării silite.
Din actele de la dosar rezultă că împotriva reclamanţilor, în baza deciziei de atragere a răspunderii solidare, pentru obligaţiile fiscale stabilite în sarcina societăţii debitoare, organul fiscal a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor, aşa cum prevede art. 126 şi urm. C. proCod Fiscal, în sensul că s-a instituit sechestru asupra unui imobil care s-a înscris în C.F. prin încheierea nr. 13499 din 16 aprilie 2007.
În consecinţă, nu s-a trecut la executarea propriu-zisă a actului fiscal, ci la proceduri premergătoare în vederea realizării executării propriu-zise, prevăzute de dispoziţiile sus arătate.
Faţă de cele menţionate, instanţa va respinge cererea de instituire a cauţiunii cu precizarea că hotărârea prin care se respinge această cerere nu va avea autoritatea de lucru judecat în raport de o nouă cerere cu un astfel de obiect, ulterioară soluţionării cererii pentru plata de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de eliberare a cauţiunii formulată de intimaţii-reclamanţi M.A.M., B.A.M., T.M., S.I. şi J.S.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2350/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2361/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|