ICCJ. Decizia nr. 2352/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2352/2010
Dosar nr. 7560/2/2010
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 4605 din 18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantele B.G., C.I., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicitau suspendarea executării HG nr. 737/2010. Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi s-a luat act de renunţarea la judecata acţiunii formulate de reclamanta I.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând, în esenţă, următoarele:
În reţinerea cazului bine justificat nu este suficientă invocarea nelegalităţii unui act administrativ ci este necesar să se dovedească existenţa unor aspecte de vădită nelegalitate sau de caracter abuziv a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, în cauza dedusă judecăţii, din examinarea aparenţei de legalitate a prevederilor HG nr. 737/2010 a căror executare se solicită a fi suspendată, atât din perspectiva indiciilor de nelegalitate invocate, ce vizează încălcarea principiilor constituţionale privitoare la independenţa justiţiei, separaţia puterilor în stat şi drepturile câştigate, cât şi prin raportare la apărările formulate de pârât şi intervenient, instanţa nu reţine existenţa unor indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a hotărârii Guvernului contestate, având în vedere că aceasta s-a emis pe baza şi în executarea Legii nr. 119/2010, iar poziţia Curţii Constituţionale, exprimată prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, a fost în sensul că prevederile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt constituţionale, cu excepţia dispoziţiilor art. 1 lit. c), prin care se elimină „pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale.
În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, în sensul de „prejudiciu material viitor şi previzibil", prima instanţă reţine că este îndeplinită în cauză, întrucât măsura reducerii drepturilor de pensie efectiv încasate de reclamante, urmare a aprobării metodologiei de recalculare a pensiilor de serviciu, este o măsură de natură să afecteze drepturile şi interesele lor legitime şi care ar justifica suspendarea executării hotărârii de Guvern contestate.
Cum condiţia privind existenţa unui caz bine justificat nu este, însă, întrunită în cauză, prima instanţă a constatat că măsura suspendării executării nu poate fi dispusă, întrucât aceasta impune îndeplinirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au formulat recurs reclamantele B.G., C.I., ş.a., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In motivarea recursului, sunt reiterate, în esenţă, argumentele invocate în faţa primei instanţe, recurentele susţinând că sunt îndeplinite cerinţele impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul acţiunii formulate de reclamante îl constituie suspendarea executării HG nr. 73 7/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, temeiul de drept invocat fiind dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui suspendare se solicită, recurentelor-reclamante, care se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) referitoare la „pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea", li s-au diminuat substanţial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând aspectele invocate de autoarele cererii de suspendare, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiei „cazului bine justificat", prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Într-adevăr, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării unui act administrativ, măsură excepţională în contextul în care acesta beneficiază de prezumţia de legalitate, trebuie dovedită, într-o situaţie concretă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii „cazul bine justificat şi „paguba iminentă", prevăzute de dispoziţiile legale sus menţionate.
In speţă, Înalta Curte constată că recurentele-reclamante au dovedit numai îndeplinirea celei de-a doua condiţii, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70% mai mici decât cele anterioare, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă.
Această situaţie nu este, însă, de natură a conduce la o altă soluţie decât cea recurată, întrucât, cum s-a arătat deja, Înalta Curte, la fel ca şi prima instanţă, nu a constatat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ contestat, care să poată conduce la aprecierea că este îndeplinită condiţia referitoare la „cazul bine justificat".
Într-adevăr, HG nr. 737/2010, publicată în M.Of. nr. 528 din 29 iulie 2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe baza unei ample note de fundamentare (f. 128-131 dosar fond), având avizul favorabil al Consiliului Legislativ (f. 132 dosar fond), aşa încât nu pot fi identificate elemente de nelegalitate aparentă în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând sumar concordanta actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurente, Înalta Curte constată că HG nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale care le nemulţumesc pe recurente au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1), conform căruia „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare" şi art. 7 alin. (1), potrivit căruia „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare".
Or, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională, analizând Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din perspectiva prevederilor şi principiilor constituţionale şi comunitare, a statuat că dispoziţiile acesteia sunt constituţionale.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte reţine că nu există argumente care să conducă la concluzia că HG nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, recursul urmând a fi respins, ca nefondat, iar sentinţa atacată menţinută, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantele B.G., C.I., I.M., S.M., P.C., B.G., B.E., I.A., C.C., P.A., R.S., R.N.M., T.E. şi B.G. împotriva sentinţei nr. 4605 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2356/2010. Contencios → |
|---|
