ICCJ. Decizia nr. 2556/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2556/2010
Dosar nr. 1692/33/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 15 septembrie 2009, reclamantul G.D.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D., solicitând obligarea pârâtei să emită în favoarea reclamantului Decizia reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile Legii nr. 247/2005, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, str. F. în suprafaţă de 3.500 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în temeiul dispoziţiei din 10 martie 2008, modificată prin dispoziţia din 9 iulie 2008, Primarul Municipiului Cluj Napoca a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren notificat, dosarul aflându-se în evidenţele pârâtei în scopul emiterii titlului de despăgubire.
A mai arătat reclamantul că prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, Comisia Centrală a stabilit că „analizarea dosarului cu privire la verificările prevăzute de art. 16 alin. (4) şi trimiterea către evaluator conform art. 16 alin. (5), se face aleatoriu, pe baza unui program informatic.
Reclamantul a precizat că prin stabilirea unui criteriu aleatoriu nu se asigură soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor de acordare a despăgubirilor, fapt ce contravine art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi totodată această modalitate de soluţionare a cererii anulează speranţa legitimă de a dobândi bunul, aşa cum este definit de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
Prin întâmpinare, C.C.S.D. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată şi a precizat că a fost parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului iar în ce priveşte etapa evaluării a arătat că aceasta este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, astfel că şi dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului urmează să se supună aceleiaşi proceduri.
Prin sentinţa nr. 510 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlu de despăgubire privind imobilul teren situat în Cluj-Napoca, Calea F. în suprafaţă de 3.500 m.p. precum şi la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că potrivit actului nr. 20347 din 19 ianuarie 2009 emis de Prefectul Judeţului Cluj, cele două decizii ale Primarului Municipiului Cluj prin care au fost propuse a fi acordate despăgubiri reclamantului G.D.M. pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, Calea F. în suprafaţă de 3.500 m.p., au făcut obiectul controlului de legalitate, fiind avizate în acest sens, Dosarul nr. 1777/2008 fiind înregistrat la Secretariatul C.C.S.D.
A mai reţinut că reclamantul atacă un act administrativ atipic, constând în refuzul nejustificat al C.C.S.D. de a elibera Decizia de despăgubire în termenul prevăzut de dispoziţiile generale în materie, respectiv 30 de zile de la data înregistrării cererii.
S-a apreciat că argumentele oferite de pârâtă pentru susţinerea caracterului aleatoriu al soluţionării dosarelor nu sunt întemeiate, necesare, legale şi proporţionale cu scopul urmărit.
Condiţionarea soluţionării dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, fără posibilitatea definirii prin cel pentru un criteriu obiectiv de previzibilitate a soluţionării cererii, nu constituie o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamantului ca temei pentru nesoluţionarea cererii într-un termen rezonabil.
S-a mai reţinut că jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg este în sensul că omisiunea autorităţii de a se conforma într-un termen rezonabil unei decizii definitive poate antrena o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, reclamantul invocând dreptul la respectarea proprietăţii, potrivit art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.
Curtea de apel a apreciat că cererea privind dreptul reclamantului trebuia să fie soluţionată cu respectarea principiului celerităţii, ori prin introducerea de către autoritatea administrativă a criteriului aleatoriu se depăşeşte termenul rezonabil contrar dispoziţiei Convenţiei.
Reţinând şi culpa procesuală a pârâtei, instanţa a obligat-o la achitarea către reclamantă a sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs pârâta C.C.S.D., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cât şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Pârâta-recurentă a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, susţinând nelegalitatea hotărârii care a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care reglementează atât sursele de finanţare, cuantumul cât şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de apărările formulate în cauză şi astfel a reţinut greşit o încălcare a termenului rezonabil în soluţionarea dosarului intimatului-reclamant.
Recurentul expune astfel etapele parcurse în cadrul procedurii administrative şi arată că ordinea de soluţionare a dosarelor se stabileşte potrivit regulilor şi criteriilor prevăzute în Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Un alt motiv de recurs formulat de pârâta-recurentă, vizează obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 RON.
Cu privire la acest aspect se invocă prevederile art. 275 C. proc. civ. cu motivarea că a recunoscut implicit dreptul subiectiv al reclamantului şi pretenţiile sale ceea ce ar conduce la respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Solicită totodată ca prin aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. să fie micşorate cheltuielile de judecată acordate în prezenta cauză pentru soluţionarea căreia a fost necesar un singur termen de judecată.
Prin întâmpinare intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând practica constantă a Curţii de Apel Cluj şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care este în sensul obligării pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire.
Deoarece pârâta-recurentă este în culpă procesuală, căzând în pretenţii, în mod corect instanţa de fond a obligat-o conform art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 274 C. proc. civ. să achite reclamantului suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată.
Cu privire la cuantumul onorariului contestat în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., intimatul face referire la o decizie de speţă a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care într-o cauză concretă s-a reţinut că instanţa nu poate face ea însăşi o apreciere a proporţionalităţii onorariului cu pretenţiile deduse judecăţii şi nici a complexităţii cauzei, deoarece recursul este o cale de atac ce se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate şi nu pentru motive de netemeinicie.
Examinând pricina prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
Intimatul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv Decizia reprezentând titlul de despăgubire privind imobilul teren situat în Cluj-Napoca, Calea F., în suprafaţă de 3.500 m.p., în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziţia din 10 martie 2008 a Primarului Municipiului Cluj-Napoca.
Prin această dispoziţie a fost soluţionată modificarea nr. 2329 din 13 noiembrie 2001.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Dreptul la o bună administraţie nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii atacate cu recurs.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că până la pronunţarea prezentei decizii s-a emis Decizia solicitată.
Dosarul conţinând dispoziţia cu propunerea de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. nr. 42923/CC.
Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente adoptată în forma şi cu procedura prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituţie, s-a reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, fiind reglementate procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor.
Aşa cum susţine şi intimatul-reclamant prin întâmpinare, argumentele oferite de recurenta-pârâtă derivând din Decizia nr. 2815/2008 pentru susţinerea caracterului aleatoriu al soluţionării dosarelor nu sunt întemeiate, necesare, legale şi proporţionale cu scopul urmărit.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în Decizia nr. 2815/2008.
Critica ce vizează cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă reclamantului sunt întemeiate în limitele şi pentru considerentele care urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut culpa autorităţii pârâte de a nu soluţiona cererea într-un termen rezonabil, respectiv de a emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire, fapt ce a determinat formularea acţiunii şi implicit efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate, astfel că sub acest aspect criticile de nelegalitate nu pot fi reţinute.
Totodată, analizând solicitarea recurentei-pârâte privind incidenţa art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Potrivit acestui text de lege „Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor (…), ori de câtre ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Textul de lege nu distinge stadiul procesual în care pot fi aplicate aceste prevederi legale, care de altfel pot face obiectul recursului prin prisma analizei nelegalităţii hotărârii recurate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nefiind în discuţie netemeinicia ci chiar legalitatea acordării cheltuielilor de judecată.
Este adevărat că onorariile avocaţilor sunt negociabile şi se stabilesc prin contractul de asistenţă juridică, însă acest contract nu este opozabil terţilor în proces şi ca atare în raport de natura litigiului şi după criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate majora sau micşora, nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include în cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat.
În acest sens, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 401/2005 a recunoscut dreptul instanţei de judecată de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat solicitat şi acordat de prima instanţă, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., motivat de complexitatea cauzei deduse judecăţii ce are ca obiect un act administrativ asimilat respectiv obligarea unei autorităţi publice de a emite Decizia solicitată în baza Legii nr. 247/2005, cauză care a fost soluţionată la primul termen de judecată în lipsa părţilor conform art. 242 alin. (2) C. proc. civ.
La instanţa de fond a fost depusă chitanţa de plata onorariului de avocat de 5.000 RON, însă această sumă este considerată prea mare în raport de complexitatea cauzei pentru a fi inclusă integral în cheltuielile de judecată la care este obligată pârâta, motiv pentru care conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., va fi redus cuantumul cheltuielilor de judecată la 2.500 RON.
În acest sens, prin admiterea recursului conform art. 312 C. proc. civ., va fi modificată în parte sentinţa pronunţată de Curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 510 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa în parte, în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2559/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2555/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
