ICCJ. Decizia nr. 2560/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2560/2010
Dosar nr. 976/42/2009
Şedinţa publică din 14 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul B.N. de suspendare a executării Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia pagubei iminente şi a cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, prima instanţă a constatat că prin Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârât, reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de conducere de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii şi Pedologice şi Agrochimie Buzău.
Fară a examina fondul litigiului, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile art. IV şi art. XIV din O.U.G nr. 105/2009 în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 sunt legale, astfel că împrejurările invocate de reclamant nu sunt de natură să conducă la crearea unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii deciziei actului administrativ, pentru a atrage suspendarea executării acestuia.
Cu privire la condiţia pagubei iminente, instanţa a reţinut că susţinerile reclamantului privind afectarea dreptului său la muncă şi la salariu sunt neîntemeiate, în condiţiile în care, Ordinul nr. 1006 din 28 mai 2009, prin care acesta a fost numit în funcţia de director coordonator prevede că raportul de serviciu avut anterior numirii se suspendă de drept pe durata executării contractului de management şi prin urmare, reclamantul se va întoarce la funcţia deţinută anterior.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul B.N., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării ordinului contestat, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a actului.
Recurentul-reclamant nu şi-a structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar din conţinutul cererii pot fi sintetizate, în esenţă, critici ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut că a invocat în faţa instanţei de fond o serie de împrejurări de fapt şi de drept, care fac dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării ordinului contestat.
În acest sens, a arătat că în statul de funcţii al instituţiei pârâte a existat un singur post de director coordonator, care a rămas liber până la data organizării concursului de ocupare a postului, în urma eliberării recurentului–reclamant din funcţie.
Deşi prin ordinul contestat s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009 şi a contractului de management din 28 mai 2009, ca urmare a desfiinţării postului de director coordonator prin OUG nr. 105/2009, totuşi acest post a fost scos la concurs la data de 20 octombrie 2009 în baza aceleiaşi ordonanţe, ceea ce duce la concluzia că desfiinţarea postului nu a fost efectivă şi reală.
În opinia recurentului, ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea dispoziţiilor art. VIII din OUG nr. 105/2009, în sensul emiterii acestuia înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de management, contract aflat în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei.
În acelaşi timp, a precizat faptul că la data motivării recursului, prin sentinţa nr. 262 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă acţiunea în anulare a ordinului contestat, instanţa dispunând anularea ordinului şi reintegrarea reclamantului, precum şi plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul emiterii actului şi până la momentul reintegrării, actualizate cu indicele de inflaţie.
A menţionat că deşi hotărârea pronunţată în acţiunea în anulare îi este favorabilă, nu este însă şi executorie, astfel că interesul în susţinerea cererii de recurs subzistă, solicitând pe cale de consecinţă, admiterea cererii de suspendare a executării ordinului contestat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În temeiul art. 305 C. proc. civ, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris nou, reprezentând sentinţa nr. 262 din 09 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti prin care a fost admisă acţiunea în anulare a ordinului contestat.
Intimatul-pârât M.A.D.R. nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere de suspendare a executării Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, subsecventă acţiunii în anularea actului administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.
Prin Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 i-a fost acordat recurentului-reclamant un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009, de numire în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Buzău şi contractul de management din 28 mai 2009.
Ordinul contestat a fost emis în temeiul art. IV şi XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management şi HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a reţinut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivele fiind expuse rezumativ în practicaua prezentei decizii.
Art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).
În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esenţiale, relevate de reclamant în cererea de suspendare şi reluate sub forma criticilor în recurs.
Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că împrejurările de fapt şi de drept invocate de recurentul-reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Relevant în această privinţă este faptul că art. VIII din OUG nr. 105/2009, care apare indicat ca temei juridic al emiterii actului administrativ în cauză, prevede că persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. IV alin. (3) - respectiv funcţiile de director coordonator şi director coordonator adjunct în cadrul serviciilor publice cuprinse în anexa nr. 1 - îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Or, din această perspectivă, incidenţa acestui text creează o îndoială serioasă asupra legalităţii ordinului contestat.
Un argument suplimentar în sensul îndeplinirii primei condiţii, pe care îl reţine Înalta Curte, constă în aceea că, după pronunţarea sentinţei recurate, OUG nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, actul administrativ fiind lipsit astfel de fundamentul său legal.
De altfel, existenţa cazului bine justificat a fost confirmată de soluţia de anulare a actului administrativ în litigiu, pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 262 din 09 decembrie 2009, depusă în copie, ca act nou, în recurs.
Sentinţa nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susţinerilor recurentului-reclamant cu privire la aparenţa de nelegalitate dedusă din aplicarea greşită a prevederilor OUG nr. 105/2009.
Referitor la condiţia pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ş din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte constată că şi această condiţie este îndeplinită în speţă, şi reţine că vacantarea intempestivă a postului de conducere ocupat de reclamant şi organizarea unui concurs pentru ocuparea sa, înainte de încetarea aplicabilităţii contractului de management încheiat între părţi, sunt de natură a produce o perturbare semnificativă a activităţii şi implicit a funcţionării Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Buzău.
Cu privire la durata măsurii suspendării executării actelor administrative, Înalta Curte constată că instanţa de fond a fost învestită cu o cerere subsecventă acţiunii în anularea actelor, încadrată în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres că „instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei”, iar alin (4) prevede că "în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeste de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).
Prin urmare, criticile recurentului-pârât sunt fondate şi sub acest aspect.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a actului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.N. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată, în sensul că admite cererea reclamantului, suspendă executarea Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare a actului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2563/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2559/2010. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
