ICCJ. Decizia nr. 2670/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2670/2010
Dosar nr. 1189/33/2009
Şedinţa publică din 20 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 643/2009 din 7 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul B.L., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, având ca obiect obligarea pârâtei să îi recunoască, în temeiul Legii nr. 189/2000, calitatea de refugiat şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de acest act normativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin hotărârea nr. 5.692 din 16 aprilie 2009, pârâta a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 (OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare).
Atât în faţa organului administrativ cât şi în faţa instanţei, pentru dovedirea refugiului, reclamantul a depus declaraţii autentice ale martorilor B.I. şi G.A.
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, în temeiul art. 129 alin. (4) – (6) C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 127/2002, instanţa a procedat la audierea martorilor A.E. şi A.Ş.
Din analiza probatoriului administrat, instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit cu certitudine aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, referitoare la încadrarea sa în ipotezele reglementate de Legea nr. 189/2000 (OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare), în sensul că în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945 ar fi avut de suferit persecuţii din motive etnice care să îl fi determinat să se refugieze din localitatea de domiciliu.
Împotriva Sentinţei civile nr. 643 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate în sensul că instanţa de fond nu a calificat corect cererea sa, care priveşte obţinerea drepturilor conferite de Decretul-Lege nr. 118/1990.
Pornind de la calificarea greşită a cererii sale, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, fără a constata că autoritatea pârâtă a pronunţat o hotărâre nelegală, nepronunţându-se asupra cererii sale întemeiată pe dispoziţiile Decretului-Lege nr. 118/1990.
Intimata-pârâtă C.J.P. Sălaj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care se află la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Examinând cererea recurentului-reclamant adresată intimatei-pârâte cât şi susţinerile din cererea de recurs se deduce faptul că acesta a înţeles să formuleze cerere în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, menţionând că doreşte obţinerea reparaţilor cuvenite conform acestui act normativ întrucât prin toate probele administrate a făcut dovada persecuţiilor suferite după 1948 ca urmare a calificării tatălui său ca fiind „chiabur".
Prin urmare, atât intimata-pârâtă cât şi instanţa de fond prin sentinţa recurată, au făcut o interpretare eronată a obiectului cererii formulate de recurentul-reclamant, încălcând în acest mod principiul disponibilităţii, care presupune respectarea dreptului părţii de a dispune de obiectul procesului.
În consecinţă, atât sentinţa recurată cât şi hotărârea nr. 5692 din 16 aprilie 2009 emisă de C.J.P. Sălaj, sunt nelegale.
Având în vedere considerentele expuse, în interesul unei bune administrări a justiţiei, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin (3) coroborat cu art. 313 C. proc. civ., se impune casarea sentinţei atacate, admiterea acţiunii reclamantului, anularea Hotărârii nr. 5692/2009 şi obligarea C.J.P. Sălaj să soluţioneze cererea reclamantului în raport de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.L. împotriva Sentinţei civile nr. 643 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite acţiunea, anulează Hotărârea nr. 5692 din 16 aprilie 2009 şi obligă C.J.P. Sălaj să soluţioneze cererea petentului B.L. în raport de prevederile Decretului Lege nr. 118/1990.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2671/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
