ICCJ. Decizia nr. 2596/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2596/2010
Dosar nr.1289/57/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul P.G.I., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 201 din 12 octombrie 2009, prin care conducătorul autorităţii pârâte l-a revocat pe reclamant din funcţia de director coordonator la Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Sibiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că este netemeinică şi nelegală. In motivarea recursului se arată, în esenţă, că în mod greşit şi fără să fie îndeplinite condiţiile prevăzute art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus instanţa de fond suspendarea executării actului administrativ contestat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
In cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor legale sus menţionate, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Rezultă, aşadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii: iniţierea procedurii de anulare a actului administrativ, existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.
In speţă, intimatul-reclamant a făcut dovada că a formulat plângerea prealabilă.
Celelalte două condiţii, astfel cum rezultă din prevederile legale citate, se determină reciproc, logic neputându-se vorbi despre un caz bine justificat, fără existenţa pericolului producerii unei pagube.
Astfel, cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca împrejurare legată de starea de fapt şi de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, respectiv a Ordinului nr. 201 din 12 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea înainte de termen a contractului de management al reclamantului, începând cu data de 12 octombrie 2009, este îndeplinit în prezenta cauză sub două aspecte.
Primul aspect vizează faptul că actul normativ ce constituie temeiul juridic al emiterii ordinului contestat, respectiv OUG nr. 105/2009, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curţii Constituţională, determinând, astfel, îndoieli serioase asupra efectelor ordinului contestat sub aspectul legalităţii.
Al doilea aspect priveşte faptul că nu au fost respectate, aparent, dispoziţiile art. 9 din Contractul de management, referitoare la cauzele încetării contractului, şi nici chiar cele ale art. VIII din OUG nr. 105/2009, declarate ulterior neconstituţionale, conform cărora „... contractele de management încheiate de acestea [persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) - n.r.], aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora".
Condiţia existenţei unei pagube iminente în sensul definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, este, de asemenea, îndeplinită, deoarece intimatul-reclamant, prin punerea în executare a dispoziţiilor ordinului contestat, ar fi lipsit de salariu, paguba constând în pierderea drepturilor salariale, fiind previzibilă şi putând fi evitată prin suspendarea executării actului până la pronunţarea instanţei de fond.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-1 priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
In acest sens sunt, de altfel, şi prevederile unor documente emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004, cum ar fi, de exemplu, Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat, de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale împotriva sentinţei nr. 224/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2365/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2611/2010. Contencios → |
|---|
