ICCJ. Decizia nr. 2612/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2612/2010
Dosar nr. 1082/59/200.
Şedinţa publică din 18 mai 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 307 din 15 octombrie 2009 Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a pronunţa această soluţie Curtea de Apel Timişoara a reţinut că OUG nr. 79/2003 asimilează creanţelor fiscale sumele de restituit, acordate cu titlul de sprijin în agricultură, iar contestarea proceselor verbale urmează procedura instituită de Codul de procedură fiscală, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care fac trimitere prevederile art. 218 alin. (2) C. proCod Fisca.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 22 ianuarie 2010 Tribunalul Caras Severin, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, invocată de reclamant, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă anularea unui act administrativ, respectiv anularea Procesului-verbal de constatare nr. 138 din 2 februarie 2009, act administrativ emis de o autoritate publică centrală a statului, respectiv de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
În cauza de fată reclamantul a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. 138 din 2 februarie 2009 întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern şi Decizia de soluţionare a contestaţiei emisă de A.P.I.A, nr. 2.609.188 din 23 iunie 2008.
Actele administrative contestate au fost emise în temeiul dispoziţiilor următoarelor acte normative:
- OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
- OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător;
- OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin procesul-verbal de constatare, Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul A.P.I.A. a stabilit că reclamantul Consiliul Local Gîrnic datorează A.P.I.A. suma de 30.984,12 lei.
In ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale OG nr. 79/2003:
„Art. 1. - Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.";
„Art. 2. - în sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...] d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri";
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/ documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare";
Art. 3 alin. (4) - (6): „(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
(6) împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare";
Art. 4 alin. (2): „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor".
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul APIA este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proCod Fiscal, ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX - „Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale".
În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) şi (6) din OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă, ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele stabilite de Codul de procedură fiscală.
Deoarece au ca obiect creanţe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, acţiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de A.P.I.A. în procedura reglementată de OG nr. 79/2003 este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În cauza de fată, cuantumul sumei ce formează obiectul acrului administrativ contestat este sub 500.000 lei, astfel că instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă este tribunalul.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind Consiliul Local Gîrnic şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2611/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2702/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
