ICCJ. Decizia nr. 2357/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2357/2010
Dosar nr. 446/43/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 6 mai 2009 a Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 21/102/2009, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, excepţie invocată de reclamanta B.C.P.
Investită cu soluţionarea excepţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat că emitentul actului administrativ atacat, Guvernul României, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, pe motiv că, în cauză, nu este vorba de nelegalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, ci de un act administrativ cu caracter normativ, exceptat de la procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 102 din data de 7 iulie 2009 Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul Guvernului României şi a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs B.C.P., recurs care, prin Decizia nr. 3823 din 16 septembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis, cauza fiind trimisă spre rejudecare Curţii de Apel Târgu Mureş.
Astfel reinvestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 34 din 23 februarie 2010, a admis excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, şi pe cale de consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor referitoare la definiţia naşterii din cuprinsul art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006. Prin aceeaşi sentinţă, Curtea a respins cererea de intervenţie formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în interesul pârâtului Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că definiţia pe care actul administrativ normativ atacat o dă noţiunii de „naştere" este în contradicţie cu dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în aplicarea căreia a fost emis şi creează o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
In motivarea recursurilor, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, instanţa de fond apreciind greşit că dispoziţiile actului atacat sunt nelegale în privinţa definirii termenului de „naştere", întrucât recunoaşterea drepturilor prevăzute de art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, pentru fiecare naştere şi nu pentru fiecare copil, nu reprezintă o problemă de nelegalitate sau de discriminare.
Recurenţii au învederat, de asemenea, că măsurile de protecţie socială prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 şi reluate de prevederile actului administrativ atacat urmăresc îmbunătăţirea echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, şi nu reprezintă măsuri de protecţie a copilului aşa cum eronat a reţinut prima instanţă.
In plus, recurentul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, prin cererea sa de recurs, a înţeles să critice sentinţa primei instanţe şi din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevederi ce condiţionează, în opinia sa, admisibilitatea excepţiei de nelegalitate de caracterul individual al actului administrativ unilateral atacat pe această cale.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a actelor administrative normative, invocată de recurentul Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prin cererea sa de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu mai poate face obiectul analizei sale, dat fiind faptul că în prezenta cauză, prin Decizia 3823 din 16 septembrie 2009 pronunţată de Secţia Contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acest aspect a fost tranşat în mod irevocabil – în sensul constatării admisibilităţii excepţiei de nelegalitate indiferent de caracterul actului administrativ atacat: individual sau normativ (aşa cum este cazul în speţă). Astfel, prin Decizia menţionată, Înalta Curte a constatat (în acord de altfel, cu toată jurisprudenţa sa anterioară) că actele administrative unilaterale cu caracter normativ pot fi supuse oricând controlului de legalitate, atât pe calea acţiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate.
În ceea ce priveşte criticile aduse de cei doi recurenţi modului de soluţionare a fondului cauzei, Înalta Curte va reţine că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Or, definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia au fost adoptate.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ iar prin modul în care a fost definită naşterea, prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă, s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că prevederile din actul administrativ normativ atacate nu sunt conforme cu dispoziţiile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, împotriva sentinţei nr. 34 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Târgu-Mureş,secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2029/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Contencios → |
|---|
