ICCJ. Decizia nr. 264/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 264/2010
Dosar nr. 839/36/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 276/ CA din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, a anulat hotărârea din 26 mai 2009, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, şi să-i acorde drepturile conferite de lege.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut, din probele administrate în cauză că, prin Hotărârea din 26 mai 2009, Casa Judeţeană de Pensii Constanţa - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 a respins cererea reclamantului, cu motivarea că nu a fost supus schimbului de populaţie dispus prin Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 între România şi Bulgaria şi că naşterea sa nu a avut loc în momentul strămutării părinţilor săi.
În baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la data de 23 mai 1942 în localitatea Tuzla, Judeţul Constanţa, iar tatăl reclamantului C.V. a făcut obiectul schimbului de populaţie în luna septembrie 1940 ca urmare a Tratatului semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 între România şi Bulgaria.
Or, în cauză este necontestat faptul că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevioţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate în toată perioada prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.U.G nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât nu era născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie şi nu se poate susţine că a fost strămutat din Bulgaria.
De asemenea, reclamantul nu a dovedit faptul că a suferit efectiv persecuţiile prevăzute de lege.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., în raport cu prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei-pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului - reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi că reclamantul s-a născut, în perioada prevăzută de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în localitatea Tuzla, Judeţul Constanţa unde se stabilise familia sa după strămutare.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din O.G.nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Astfel, instanţa de fond a reţinut, întemeiat, că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a apreciat prima instanţă că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că părinţii săi împreună cu bunicii au fost strămutaţi în anul 1940 din Bulgaria, localitatea Vultureşti, Judeţul Caliacra în localitatea Tuzla, Judeţul Constanţa şi că s-a născut în localitatea în care aceştia au fost strămutaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţit să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei - pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti”.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, prima instanţă, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născut la data de 23 mai 1942, în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamantul C.G. se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
În consecinţă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală cu respectarea cadrului legal instituit de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, precum şi a normelor şi principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea şi analiza mijloacelor de probă.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 276/ CA din 6 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 265/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
