ICCJ. Decizia nr. 265/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 265/2010
Dosar nr. 865/36/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 284/ CA din 8 iulie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta J.P. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, a anulat Hotărârea din 26 mai 2009 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi a obligat pârâta la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă următoarele:
În sensul prevederilor art. 1 din O.G.nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, prin persoană persecutată trebuie să se înţeleagă atât persoana care a suferit persecuţii în mod nemijlocit, cât şi persoana care a suferit astfel de persecuţii, în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor, acesta fiind şi cazul copiilor născuţi în perioada refugiului sau strămutării părinţilor.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 15 iulie 1944 în localitatea Dobromir - Deal, Judeţul Constanţa din părinţii S.I. şi E., care au făcut obiectul schimbului de populaţie urmare a Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, fiind strămutaţi din Judeţul Cadrilater - Bulgaria în localitatea Dobromir - Deal, Judeţul Constanţa, România.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamanta s-a născut în localitatea de strămutare a părinţilor săi, astfel că beneficiază de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a acordat reclamatei drepturile reparatorii, întrucât reclamanta nu era născută în 1940, când a avut loc schimbul de populaţie între România şi Bulgaria, pentru a susţine că a avut alt domiciliu şi a fost obligată să-l schimbe în altă localitate şi nici nu a făcut dovada persecuţiilor din motive etnice.
Fiind născută după 3 ani şi 10 luni de la data strămutării părinţilor, iar între România şi Bulgaria nu a avut loc niciun schimb de populaţie în 1944, nu poate susţine că a fost strămutată şi s-a născut în perioada de strămutare.
Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În esenţă, criticile recurentei - pârâte vizează acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999 persoanelor născute în localitatea în care părinţii lor au fost strămutaţi în urma Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940.
În cauză, este necontestat faptul că familia intimatei - reclamante a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi că reclamanta s-a născut în cadrul perioadei prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, în România, localitatea Dobromir - Deal, Judeţul Constanţa, unde se stabilise familia sa după strămutare.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a dispoziţiilor din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, rezultă că atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter reparatoriu pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în mod direct şi indirect, de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Astfel, instanţa de fond a reţinut întemeiat că persoane asupra cărora persecuţiile din motive etnice s-au răsfrânt nemijlocit sunt şi copiii născuţi în perioada în care părinţii lor au fost strămutaţi şi care au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile ce decurg din această situaţie.
În consecinţă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în anul 1940 şi că s-a născut în localitatea în care aceştia au fost strămutaţi, astfel că a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile ca şi părinţii săi, fiind, deci, îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimata-reclamantă, pe de o parte, şi părinţii săi, pe de altă parte, cu care aceasta s-a aflat în aceeaşi situaţie, în speţă cea de strămutat, suportând consecinţe nefavorabile similare datorate persecuţiilor din motive etnice.
În consecinţă, pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond, întemeiat şi legal, a reţinut că familia reclamantei a făcut obiectul schimbului de populaţie în baza Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi că, fiind născută în localitatea Dobromir - Deal, Judeţul Constanţa, în localitatea de strămutare a familiei sale, reclamanta Jurubiţă Paraschiva se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi beneficiază de drepturile cu caracter reparatoriu prevăzute de lege pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi data limită prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 284/ CA din 8 iulie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 264/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 268/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|