ICCJ. Decizia nr. 2843/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2843/2010
Dosar nr. 1647/33/200.
Şedinţa publică din 28 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 564/2009 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul K.T. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa dispunând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 1754 Cluj Napoca, nr. topo 10.000, precum şi la cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantului, în sumă de 1200 lei, reprezentând onorariu avocaţial. Au fost respinse restul pretenţiilor formulate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă că Primarul Municipiului Cluj Napoca, prin Dispoziţia nr. 41271 din 20 decembrie 2006, în baza sentinţei civile nr. 1857/2004 a Tribunalului Cluj şi a Deciziei nr. 687/A/2005 a Curţii de Apel Cluj, a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului şi a numitului K.F., constând în suma de 8.030 Euro, la data efectuării plăţii, conform raportului de expertiză ordonat de către instanţa de apel pentru imobilul teren situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 1754 Cluj Napoca, nr. topo 10.000.
S-a mai reţinut că, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 231 din 22 martie 2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus anularea parţială a acestei dispoziţii, pentru considerente care nu au relevanţă în ceea ce priveşte persoanele îndreptăţite sau suma despăgubirilor, dosarul fiind înregistrat în evidenţele pârâtei sub nr. 32546/CC, încă din anul 2007, în scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În raport cu jurisprudenţa CEDO şi cu dispoziţiile Legii nr. 247/2005, prima instanţă a reţinut că reclamantul a parcurs procedurile instituite în favoarea sa, autorităţile fiind în culpă pentru lipsirea reclamantului de beneficiul bunului de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure.
S-a apreciat că nu poate fi primită apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acţiunii din perspectiva faptului că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă, întrucât, dacă s-ar lua în considerare această poziţie, s-ar ajunge în situaţia în care pârâta s-ar prevala cu succes de propria culpă.
De asemenea, pârâta a relevat în mod corect că sunt nefondate pretenţiile referitoare la întocmirea unui nou raport de evaluare, întrucât cuantumul măsurilor reparatorii a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prima instanţă a respins şi petitul având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalităţi pe zi de întârziere de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi până la executarea efectivă a obligaţiei, întrucât în materia contenciosului administrativ sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
In baza prevederii art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtei, instanţa a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând soluţia pronunţată sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, susţinând, în esenţă, că:
potrivit art. 13 alin. (5) din HG nr. 34/2009, autoritatea funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, fiind o entitate fără personalitate juridică şi buget propriu; instanţa a reţinut în mod neîntemeiat culpa procesuală a autorităţii, iar comisia nu a căzut în pretenţii; a solicitat aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu obiectul pricinii şi cu munca depusă de avocat.
Examinând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", au fost corect aplicate de instanţa de fond care, admiţând în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a pârâtei constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, respective neemiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.
Faptul că recurenta nu are buget propriu nu prezintă relevanţă câtă vreme are capacitatea de a sta în proces, iar norma cuprinsă în art. 274 C. proc. civ. nu conţine vreo condiţionare legată de buget, disponibilităţi financiare, etc.
Totodată, deşi nu are personalitate juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în virtutea capacităţii sale administrative, constând în aptitudinea de a emite operaţiuni şi acte administrative în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, în plus, reprezintă Statul român în litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Nu se poate reţine nici incidenţa prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât onorariul de avocat care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu poate fi socotit disproporţionat de mare faţă de complexitatea pricinii şi a demersurilor efectuate pentru recunoaşterea dreptului subiectiv al părţii.
În fine, apărarea conform căreia cheltuielile de judecată nu ar fi trebuit acordate întrucât Decizia se va emite în cuantumul stabilit de instanţa de judecată, nu este în acord cu poziţia procesuală constantă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, a solicitat respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 564/2009 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2717/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2867/2010. Contencios → |
|---|
